Este întâi septembrie. De drept vorbind, vara a trecut, nu mai e în calendar. De fapt ea n-a plecat. Se mai face baie în apa sărată a mării, se poartă pantaloni scurţi, fustiţe şi sandale. Aveţi grijă! La amiaza zilei de stai la soare rişti să te arzi. De nu ai cremă potrivită, poţi folosi şi frunza de brusture. De unde brusture? Găseşti pe la ţară, prin grădinile unor case părăsite. Unii au plecat în ţintirim alţii până la capăt de lume, în urma lor Brusturele a crescut, a crescuuut. De n-ar mai fi crescut!
Cât mai pătimesc oamenii de la Ţară cu Buruiana asta. Unii se fac că nu mai ştiu când şi cum a prins rădăcini pe la Ţară. Nu cred că mai există o altă buruiană căreia să-i priască vremea rea. Buruiana se simte bine numai în furtună şi-n tornadă. Da, de când Buruiana asta a prins rădăcini la Ţară avem şi tornade. Oamenii disperaţi au încercat după Carte să o stârpească. A fost smulsă şi suspendată de la pământ, să se usuce în bătaia vântului. Da de unde! Buruiana rea s-a strofocat în legea ei, s-a dat în vânt, a ţipat spre Apus aşa cum ştie să ţipe o Buruiană, şi în cele din urmă a prins iarăşi rădăcini în pământul de la Ţară. A proliferat. Se poate vorbi de o familie de Brusture. Brusture de gradul întâi vegetal şi de gen feminin, o Brusture rară cu pistil şi stamine aşa cum e floarea de Crin. Brusture de gradul doi, acesta la rândul său e înfrăţit cu Borceagul, o plantă agăţătoare, bună de dat la porci.
Oamenii de Cultură au găsit un remediu pentru a stârpi Brusturele, buruiana mare ca o Bască. Pământului de la Ţară îi trebuie o Arătură adâncă de Toamnă. Când? În luna când dă bruma.
1 sept. 2014
31 iul. 2014
Poante
Ponta si-a anuntat candidatura pentru fotoliul de la Cotroceni dupa o vizita neprogramata in localitatile valcene si gorjene maturate de apele involburate ale Lotrului, Gilortului, Oltetului, Cernei. O coincidenta nefericita? Da de unde! Candidatul si politrucii din preajma acestuia s-au adaptat pe loc, s-au adapat in discursul lor laudativ din izvorul de fapte eroice de pe frontul apelor nebune.
"Sint foarte incarcat pozitiv pentru ca am fost cu Victor Ponta in cateva comune afectate de inundatii... Victor Ponta va fi presedinte cind se va numara ultimul buletin de vot."(Liviu Dragnea)
"Ponta va fi primul presedinte care va fi transpus masurile stingii, dar si ale dreptei, in masuri economice eficiente." (Gabriel Oprea)
"Ii multumesc pentru ca se bate in fiecare zi pentru Romania, pentru ca ne face mandri cand ne reprezinta in afara tarii, pentru ca a transformat Romania in tigrul Europei. (Olguta Vasilescu)
"Dl Ponta e acolo unde sint inundatii, unde oamenii sint in nevoi. Il voi vota pe Victor Ponta presedinte pentru ca toti copiii nostri sa primeasca la scoala tot ce e necesar" (Ecaterina Andronescu)
"Sintem intr-o regiune care are mult de suferit si are nevoie de noi. Stiti ca digurile nereparate de 50-60 de ani trebuie reparate de noi, stiti ca oamenii nu si-au reparat casele dupa inundatiile din 2005 si le reparam noi.
Ma intreb daca doamnele de la PNL sau PMP au dat din Monte Carlo comunicatele despre inundatii.
Stiu Cotroceniul, va trebui sa scoatem spiritele rele de acolo.
Am angajat imediat dupa absolvire pe toti cei care au terminat invatamintul militar.
Stiu foarte bine cum putem face institutiile statului sa lucreze pentru interesul national si pentru cetateni.
Avem laser, dar nu avem spitale." (Victor Ponta)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)