Viata lui Eminescu
o stim, si majoritar, o si intelegem aproape
in tot amanuntul ei, gingas, tensionat, vizionar,
tragic si fericit, melancolic si de bland de veselie, fiinta lui e permanent reala in
imaginatia noastra, chiar cum se plimba meditativ, cum bea un pahar de vin, cum citea nocturn o
carte cufundat in fumul de tigara si cu inima grabita in batai din excesul de
cafea.
Geo Bogza:
Mai mult decat
oricand mi-am dat seama ca datori sintem cu adanca recunostinta cerului, acelor
astre ale lui care fac sa apara genii pe pamant, si datori sintem nu mai
putina recunostinta matricei germinative a neamului nostru, pentru ca, dupa ce
ne-a dat pe cel mai mare poet, pe care il
avem, n-a lasat sa treaca prea mult timp, dandu-ni-i
pe cei care, ei insisi oameni de geniu, l-au pus intr-o lumina a slavei si a
vesiniciei de care sufletul nostru avea mare nevoie.
George Calinescu:
Exista o conditie exceptionala care ridica pe Eminescu deasupra poetilor de circulatie marginita, a cunoscut poporul si provinciile romanesti, a devenit familiar cu speculatiile filozofice cele mai inalte, a iubit fara a fi fericit, a dus o existenta nesigura si trudnica, a trait intr-un veac ingrat ce nu raspundea idealului sau, a plans si a blestemat, apoi s-a imbolnavit si a murit foarte tanar, tot ce a avut de spus a spus pana la 33 de ani, viata lui se confunda cu opera, Eminescu n-are alta biografie, un Eminescu depasind varsta pe care a trait-o, ar fi ca un poem prolit, insasi nebunia are o opera de protest, si de-aceea oricine il va citi, pe orice punct al globului, va intelege ca Eminescu a exemplificat o drama a omului, ca el a scris in versuri o zguduitoare biografie, altii au o opera eminenta si o biografie monotona si fara semnificatie, rar se intampla ca un poet sa fie sigilat de destin, sa ilustreze prin el insusi bucuriile si durerile existentei, si de aceea multa vreme Mihai Eminescu va ramane, in pozia noastra, nepereche.
