3 feb. 2012

O idee de REFORMA




Sunt unsprezece  ceasuri  şi trei sferturi... Taxiul  aşteaptă... Îmi iau rămas bun de la graţioasa mea gazdă şi plec cu Apostu  Roman la gară. După ce-i mulţumesc de afectuoasa primire, urc în vagon.
- Amice - zic- ştii d-ta cu ce mă duc eu de la Cluj la Bucureşti?
- ... Cu trenul.
- Da, cu trenul, fireşte; dar nu numai cu trenul, merg şi cu o idee...
- ?...
- ... O idee de reformă!
- !?
- Trebuie de înfiinţat numaidecât un nou partid...
Trenul s-a pus în mişcare... M-aplec pe uşa vagonului:
- P... C... L... coasa... lopata... la sate... pentru rurali!

(Parodie după povestea MONOPOL... de Ion Luca Caragiale)

1 feb. 2012

Conferinţă de presă

Un bloc, o scară, o singură asociaţie. Asociaţia de proprietari Tâmpa! Bască Traian e preşedintele ei. El a fost ales  în al doilea mandat pe o durată de cinci ani. Dacă îl întrebi cum de a reuşit această performanţă, recunoaşte că nu mai spera să  fie reales. Este adevărat că a avut sprijinul celor  plecaţi la muncă în străinătate. Sunt mai mulţi proprietari plecaţi decât  rămaşi.  Şedinţa a fost statutară. A avut cvorum. Au participat neamurile celor plecaţi având  împuternicire scrisă de mână. Bunicii s-au întors în cvartalul din care au plecat în urmă cu douăzeci de ani, ca să aibă în grijă  viaţa nepoţilor.  
După alegeri viaţa de asociaţie a curs ca apa unui pârâu de şes, adică fără torente, fără probleme deosebite. Nu au fost plângeri privind cheltuileile cu apa, gazul, curentul,  gunoiul, reparaţiile. Nu a fost nicio contestaţie în legătură cu salariul preşedintelui şi al administratorului. Aici trebuie precizat că domnul Bască  făcea şi munca administratorului de asociaţie. Ultima mărire de salarii şi-a aplicat-o începând cu prima zi a lunii  ianuarie, sfidând criză economică europeană şi mondială. El crede că de aici au început nemulţumirile prorietarilor şi împuterniciţilor celor plecaţi.  Au început din ziua fatidică, 13 ianuarie,  exact  din  acea zi de când o parte a televizunilor cronometrează durata protestelor serale  din pieţele oraşelor mari din ţară, proteste îndreptate împotriva premierului şi a preşedintelui ţării.

Protestele locatarilor la adresa lui Bască au un specific al lor, au  un aer de ilegalitate, de clandestinitate. Nimeni nu a auzit  să se scandeze pe scară sau în faţa blocului: „Jos cu Bască!  Nu-l mai vrem pe Bască!”
În schimb lui  Bască i se înfunda cutia  poştală  cu reclame,   roata din spate îi era  pişată de câinii în lesă scoşi dimineaţa la plimbare,  preşul din faţa uşii îi era aruncat pe scări.  El simţea o presiune mare asupra sa, ca pe o   platoşă de oţel. Îl forţa  să demisioneze din funcţiile de preşedinte şi administrator. Traian Bască ar mai fi rezistat dacă nu ar fi văzut, în duminica dimineaţa ce trecu, un înscis pe peretele de la parter: „ JOS BASCA! SUS CACIULA SI SUMANUL”.  Deşi părea a fi criptat, la vederea acestui  graffiti,   lui Bască i se crispă faţa de durere sufletească. Îi era clar ca palinka că oamenii nu-l mai iubesc. Colocatarii  nu-l mai vor pe el, îl vor pe Cojocaru, un fost muncitor forjor din fosta  fabrica de tractoare. Atunci s-a înfuriat de-a binelea, Traian Bască. „ Las că am eu ac de cojocul vostru! „ şi-ar fi zis el în barbă. Zis şi făcut. De altfel nu v-am spus că Traian Bască este omul care întreprinde o acţiune mai înanite de a o gândi bine, de a o întoarce pe toate feţele. O atitudine specifică unui marinar, deşi nu a fost niciodată pe mare. Imediat a pus un anunţ la afişier cum că în acea zi, la orele 16, 30 va susţine o conferinţă de presă, pe scara blocului,  în uscătorie.
„ Văd eu atunci pe loc ce le voi spune. O să fie surprinşi. Să nu creadă ei că eu sunt un laş!! Nimeni să nu mizeze pe laşitatea mea! Sper să nu uit până diseară chestia asta. Nu-mi aparţine dar trebuie să le-o spun ca să stopez din faşă  răzmeriţa asta de două parale.”

Ca niciodată uscătoria se umpluse de oameni. Cel puţin aşa i se păru lui Traian Bască. Acesta cu privirea înceţoşată, băuse un şnaps, reuşi să-şi dea seama  că nu lipsea Eugen  Cojocaru. Simţi asta ca pe o uşurare a sufletului. Cu un rânjet afişat la comandă încercă o glumă:

-          Unii nu trebuia să vă culcaţi nepoţeii la ora asta?

Oameni o luaseră ca pe o jignire.

-           Lasă, nu mai poţi matale  de grija noastră.

-           Mai bine să ne spui cum e cu  salariul tău.

-           Cu cât l-ai mărit, bre, Traiane?

-          Noi nu ştim cum să tragem de o pensie amărâtă...

Traian Bască simţea  cum creşte mânia oamenilor. Curmă de îndată vorbele lor aruncate ca apa murdară peste gard.
  
-          Măi oameni buni, păstraţi-vă cumpătul! Se poate?! Păi, noi de azi de ieri ne
cunoaştem? Ce dracu! Sunteţi oameni în toată firea! Hai să o luăm metodic. Să vă spun pentru ce v-am adunat  şi după aia puteţi să-mi puneţi câte întrebări vreţi şi  aveţi.

-          Are dreptate domnu preşedinte! înterveni Ghiţă  Covrig. Acesta are beciul
vecin cu al preşedintelui.  Cu Bască,  Covrig  şi-a băut toată ţuica pe care o avea în beci, un pet de doi litri. Pentru sărbători a trebuit să cumpere ţuică de pe piaţă.
Hai, să-l ascultăm şi după aceea putem cere şi demisia preşedintelui ţării dacă vrem!

-          Mulţumesc, domn Ghiţă! Măi oameni buni, aş vrea să ştiţi că eu am organizat
această conferinţă de presă, fiind extrem de important să vă spun unele chestiuni  înainte de a pleca la ţară. Mâine de dimineaţă o să plec! Poate ştiţi, poate nu ştiţi, este vremea lucrările de primăvară în livezi. Nu faci lucrări de întreţinere, agenţia de plăţi în agricultură nu-ţi dă banul european...

Atât a reuşit să le spună Traian Bască, preşedintele asociaţiei Tâmpa. Oamenii nu l-au mai lăsat să vorbească. - Cerem demisia preşedintelui!  - Să votăm demisia!  -Vrem adunare generală extraordinară! – Îl vrem pe Cojocaru! - Jos cu impostorul! - Hooo!”

Dup o oră de dispute verbale, oamenii obosiseră, dar erau mulţumiţi că cel puţin îşi descărcaseră tot năduful adunat de săpătâmîni şi luni. Unul câte unul au  plecat pe la casele lor, aflate pe acelaşi palier cu uscătoria sau la nivelurile de mai jos până la parter. Traian Bască a suportat cu stoicism toate ocările. A stâns din dinţi şi nu a cedat. Singurul care a rămas alături de el, la propriu  a fost Ghiţă Covrig, vecinul de pivniţă.

-          Tu ce mai vrei, Ghiţă? De ce nu te duci în casă?

-          Domn Traian, mi s-a uscat gâtlejul! Tare aş mai bea o tărie.

-          Nu mă lua cu domn Traian. Nici cea mai curată apă nu-mi mai spală obrazul acoperit de ocările oamenilor. Mi-e sete. Nu mai am salivă în gură. Aşa păţesc când nu sunt lăsat să vorbesc. Hai în beci să te cinstesc cu o ţuică de-a mea. Pe bune, eu plec mâine la ţară. Eu mă bazez pe tine, să ştii. Ochi şi urechi să-mi fii!

-          Las pe mine. Dacă văd că colocatarii  nu se liniştesc îţi dau un bib!

-          Un bip, Ghiţă, un bip, nu un bib!

-          Ce mai contează dacă-i  b sau p!

-          Mare dreptate ai, chiar dacă mă  chema Pască oamenii tot îmi cereau demisia!

-          Chai aşa, bre! De ce nu-ţi dai  matale demisia?

-          Să ştii că o am în vedere, dar, o să mă gândesc din nou la asta când o să mă-ntorc de la ţară!