Kim-ul lor şi Kinul nostru

Sursa foto: aici, BBC!

Sute de mii de oameni  varsă râuri de lacrimi pe străzile Phenianului. Cu puterile care le mai au ( sunt vlăguiţi, de supărare au renunţat la raţia de orez), îl jelesc pe al lor suprem conducător, Kim Jong-il. Au primit, ca un fel de pomană, un peşte congelat şi fără cap. Aşa că se vor întrema, vor prinde din nou puteri pentru a continua construcţia fomunismului în patria lor, sub aripa ocrotitoare a noului conducător, Kim Jong-un, fiul.  Aşa înfometaţi cum sunt, mai au puteri să dea cu capul de pământ. 

Ca să le înţelegi durerea, ar trebui să nu mănânci un an de zile, nimic  altceva, decât câte un bol de orez pe zi şi să bei apă de ploaie scursă de pe frunze. (şi asta băută cu măsură, doar nu plouă în fiecare zi)... 

Kinul nostru de acum mai bine de doăzeci de ani, ne ceartă, arătându-ne cu degetul arătător întins spre Coreea de Nord. Este stranie coincidenţa temporală. Kim a murit în 17 decembrie şi va fi înhumat în 29 decembrie, exact perioada de sfârşit al fostului nostru neiubit conducător. 

 Cred că se şi întreabă, dacă mai poate să o facă, de ce nu a avut parte măcar de a mia parte din fastuoasa ceremonie coreeană. Mai ales că a avut merite mult mai mari decât ale actualului defunct nord-coreean. Doar câţiva cetăţeni l-au petrecut la groapă pe  Kinul nostru.  Agenturile străine în cârdăşie cu cozile de topor din interior l-au lucrat, l-au făcut chiar de Crăciun. Aşa ghinion pentru el şi noroc pentru poporul lui, mai rar să se întâmple.

Noi am scăpat, se pare, de Kinul nostru, ei vor scăpa de Kim-ul lor?

Sursa foto: ibidem

După cum sunt îmbrăcaţi par a fi oameni de bine... să fi pătruns şi la ei agenturile străine?

Graţie locaţiei

Doamne cu ce-am greşit, noi pământenii, de ne-ai trimis atât de departe de Ceruri?

Poate că  noi, cu păcatul dintâi în măduva oaselor, nu putem înţelege cu mintea noastră, atâta cât ne-ai lăsat, care au fost, şi mai credem că sunt şi vor mai fi mărinimoasele Tale intenţii.

Dacă am fi stat numai într-o stare de contemplaţie, şi să ne  minunăm de toate cele pe care, din bunătatea Ta nemărginită,  ni le-ai lăsat pe Pământ, n-am mai fi născocit atâtea şi atâtea lucruri, unele şi cu-n strop de-nteligenţă în ele,  încât s-ajungem, noi păcătoşii, până acolo încât să ne permitem să spunem că noi suntem întruchiparea Ta.

Oare, dacă printre atâtea şi atâtea scule nu am fi născocit telescopul nu am fi văzut în veci această icoană din  Calea Lactee, întinsă pe distanţe de ani lumină? … Unii îşi permit o aroganţă - să o asemene cu-n înger! 

Tu ce ne spui, Doamne?

Sursa foto: cdnews 

Până o veni acele zile ca omul să-l vadă pe înger cu ochiul liber, şi nu cu prelungitorul optic, noi nu vom  înceta să spunem poveşti, să înalţăm cântări naşterii Tale, Hristoase!  

Trei crai de la răsărit
Spre stea au călătorit,
Ş-au mers după cum citim,
Până la Ierusalim.

Acolo dac-au ajuns,
Steaua-n nori li s-a ascuns.
Si le-a fost a se plimba,
Prin oraş a întreba:

“Unde s-a născut”- zicând-
“Un crai mar,e de curând?”
Iar Irod împarat
Auzind, s-a tulburat.

Pe crai grabnic i-a chemat
Şi-n  taină i-a-ntrebat,
Ispitindu-i vru setos,
Ca să afle pe Hristos.

Craii, dacă au plecat,
Steaua iar s-a arătat,
Şi-a mers pân-a stătut
Und-era pruncul născut.

Şi cu toţi s-au bucurat,
Pe Hristos dacă-au aflat
Cu daruri s-au închinat
Ca unui Mare  împărat.