Teatru scurt ca o ploaie de vară într-un decor natural, o livadă, în mijlocul ei un pom, singurul pom cu fructe roşii. Un cireş şi două personagii. Ea sub el, el, cocoţat în cireş, îi dă ei cireaşă după cireaşă, una câte una… ca ea să o savureze, să se desfete, şi să nu se-nece (nota regizorului).
El, un îndrăgostit lulea, Ea o poficioasă, nebună după cireşe. (El este C şi ea este E).
C : - Mai vrei una? văd că-ţi place?
E : - Cum să nu? e aşa de gustoasă, e zemoasă şi cărnoasă!
C : - Ai grijă! mănâncă numai pulpa, să nu te-nece sâmburele.
E : - Ce mai contează, are o savoare!, e o nebunie!
C : - Tu ştii cum e! eu n-am gustat niciuna.
E : - Nu fi bleg!, cine te opreşte?, cum stai pe cracă aproape de ea, mai că nu-ţi intră-n gură.
C : - De jos, de la tine, aşa se vede, numai eu ştiu ce echilibristică fac ca să ajung la ea. Sunt tot mai departe. Asta e ultima, gata, ţi-ajunge!
E : - Cum? Nu se poate! Numai una? Nu! Te rog! Mai vreau!
El pune o mână mai sus, pe o cracă, cu celaltă mână se-tinde după o ultimă cireaşă, o pipăie cu vârfurile degetelor până la codiţă, o prinde între degetul mare şi arătător, trage… mâna de pe cracă îi alunecă, prinsese în ea un clei de răşină… (se aude un pârit ca de vreascuri rupte, o izbitură înfundată, cum ai bate o rufă cu maiul)… Jos, sub cireşul gol, el peste ea, ea cu cireaşa-n gură, el cu codiţa-n mână!...
Se aprinde lumina, încet, pe măsură ce soarele iese dintr-un nor mare şi negru. E şi C se ridică, nu deodată, mai întîi C şi apoi E. El şi ea râd ţinându-se de mână. De undeva de sub un nuc, spectatorii dau năvală spre ei bătând zgomotos din palme...
