Eu şi dolarii, lubeniţa şi americanii!

Greu mai vin americanii! Vin greu, fiindcă nu vin cu mâna goală. Vin să ne acopere cerul cu un scut antirachetă, o umbrela de securitate a NATO, de sorginte americană,  înfiptă în ogorul  cu lubeniţe al oltenilor din Deveselu ( o comună aflată o ţâră  mai jos de oraşul Caracal). De unde au plecat ruşii în 1958, vin americanii în 2011! Un salt acrobatic peste istoria noastră, tot timpul zbuciumată,  peste o perioadă de jumătate de secol în care nu am avut baze militare străine la noi acasă. Umbrela ţine umbră pe vreme însorită şi te fereşte de ploaie pe vreme rea. Iar lubeniţelor pentru a creşte mari şi frumoase, dulce la gust, le trebuie apă şi multă căldură. Se vor naşte multe controverse pe această temă... a umbrelei americane. Ruşii se simt ameninţaţi ... că vor fi atacaţi cu rachete cu ogive... umplute cu zeamă şi sâmburi de lubeniţe, iar americanii vor să ne păzească de... aversele cu grindină  mare cât oul curcilor persane ...

În schimb, la noi, că aşa suntem noi, ne bucurăm de orice ni se dă pe de gratis, cum se bucură sărmanul când primeşte ceva de pomană...

Aşadar, marea minune a adus mare bucurie printre localnicii deveseleni, deşi, ei nu ştiu cu ce se mănâncă această umbrelă- scutul antirachetă, dar, şi mare tevatură în bătătură.

Aşa se face că Floarea aude vestea de la Veta, care îi intrase iute în bătătură, deşi lesne putea să-i vorbească peste gardul care le desparte :

 -  Auzii, Floareo? Veniră americanii!

-   Auzii şi eu ceva, dar, nu-i văzui  cu ochii mei... Mai sunt pe acilea pi la noi?

-   Veniră, se plimbară pi câmp, discutară ceva în cazarma aia ruginită, ş-apoi se duseră!

-   Câţi fură Veto, dacă ziseşi că-i văzuşi?

-   Mulţi americani nu fură, fură mai mulţi din capitală, dar auzii că vor veni vreo două sute.

-   Aşa de mulţi!? N-o să mai am pace. Ogorul neu cu lubeniţe e lângă cazarmă!  Şi apoi ei îs învăţaţi cu banane!

-   Dar, lasă Floareo, c-o să se dezveţe ei când vor da de gustul lubeniţei tale.

-   !!!

-  Ce făcuşi ochii mari ca cepele? Ce te speriaşi aşa. Nu te fură ei! Nu fi proată, Floareo! O să le  vinzi pe dolari, la margine de ogor!

-  Iote şi tu, vai di păcatili meli! Eu şi dolarii, lubeniţa şi americanii! 

Vă recomand:
Constantin Gheorghe - Cât de tâmpit să fii
Gabriela Savitsky - Deveselu şi Demâhnitu

Decrepitudine

Din ceea ce a fost cândva, o divă admirată de toţi cei care treceau pentru prima dată pe strada mea, frumoasă ca o adevărată bijuterie a creaţiei divine, pe dinafară arătoasă în cel mai pur stil neoclasic, pe dinăuntru somptuoasă ca cea mai putred de bogată fată, nu a mai rămas din ea decât zidurile roase de ploi şi de vânt, sub un acoperământ cu ochiuri hidoase, petece de cer; vopseaua pereţilor, cândva de culoarea petalelor trandafirului roz, astăzi lasă locul unor pete mari de culoare gri, în multe locuri crăpată, lăsând vederii mortarul care în  ziua dintâi  a ferecat cărămizile. Ele cândva de un roşu aprins, sunt acum hidoase, roase ca faţa unui bolnav de scarlatină. Din tot ce a fost odată lemn lucios, ca de abanos, astăzi a mai rămas  un morman de făină, mândria păcătoasă a carilor… 

Din ea, cea care a fost cândva strălucitoare ca o divă de cinema, admirată de toţi cei care treceau pe strada mea, nu a mai rămas decât un schelet de grinzi cimentate, din care timpul va roade, se va hrăni, cum se hrăneşte o hienă sfăşâind lacomă stărvul unei gazele…

O, ruină cantacuzină!