De ce te uiţi cu reproş la mine? - mie aşa îmi pare privirea ta. Îmi spui să-mi văd de lungul nasului? Pardon!, lungul râtului. poate, respectă-mi obârşia! Nu-ţi cer prea mult.
Îţi mai citesc din privirea mirată, că locul meu n-ar trebui să fie în sacul cu jucării, ci în coteţ. Mai întâi, aş vrea să te corectezi! Ce vrei să insinuezi? Bine că vrei să mă trimiţi la coteţ dar nu vezi, şi nici nu te întrebi de ce am urechile lungi. Ai zice repede, gândindu-te la criză, că de foame mi s-au lungit. Nu! aşa m-a născut mama, sau purceaua cum ar fi pe înţelesul tău, deşi ţie ţi-ar plăcea mai mult scroafă. O-i fi eu mic dar am auzit de discriminare. Nu sunt venit cu pluta! Hai! că mă abaţi şi uit ce vreau să-ţi spun. Poate că în timpul cât mă purta în burtă i s-o fi lungit ei urechile - nu de foame, of! numai la mâncare te gândeşti -, de zvonurile care zilnic o asaltau: ba că i se reduce tainul, ba că n-o să mai fie mălai, ba că o să i se reducă porţia zilnică de gulii, ba că o să-i taie una, ba că o să-i taie din alta. Şi asta când i se întâmplă? - în vară, când nici nu-i era gândul la Ignat. Ce mai! a stat în stres tot timpul cât m-a purtat în burta ei! - nu ştiu ce înseamnă stres, dar fiindcă l-am auzit de la mama mea, îl folosesc şi eu. Mai spunea că a fost mai stresată decât a fost înainte de Ignat. A trecut de Ignat, fiind purcea, bine scroafă dacă aşa îţi place. Ştii cum se spune, nu ai scroafă nu ai purcei, nu ai purcei nu ai ce tăia de Ignat. Hai să trecem peste asta, nu-mi face plăcere să mă gândesc ce mă va paşte şi pe mine când voi fi de cel puţin o sută de kile. Ce îmi mai spunea mama? că pe timpul sarcinii i se reproşa că este asistată social, că tot neamul ei este un neam de asistaţi, că aşteată să-i fie zilnic troaca plină, fără a şti că bate vâtul prin hambar. - Chiar că a înebunit lupul, omul e chior, ce râtul meu, ce mă … pe mine grija hambarului, că e plin, că e gol! Uite că m-am enervat, eu purceluş cu pielea fină, de catifea! O-i fie eu din neamul râtoşilor, dar până să am şoricul gros mai va! Hai!, zău aşa! să nu ne abatem de la subiect. De ce m-am urcat eu pe săculeţul cu jucării? Am şi uitat ce voiam să-ţi spun! Da! … Eram printre multe alte jucării, pe raftul de la magazinul ăla mare cu de toate: de-alea, de-alea şi de-alea, ştii tu mai bine! – Uite, că sunteţi mai mulţi care vă uitaţi la mine! -Măi! voi de vă ziceţi oameni, nu vă mai plângeţi că e sărăcie, văd că daţi iama prin magazine, ieţiţi pe uşă cu cărucioarele pline! Hai că nu vreau să vă stric plăcerea de-a cumpăra orice, parcă i-aţi face în ciudă crizei. Altceva voiam să vă spun. Eu fiind purceluş de pluş, jucăria copiilor, m-am gândit ca răsplată să militez pentru drepturile lor. Nu te aşteptai ca tocmai eu! - Mă oameni mari - nu voi care vă uitaţi la mine, ăia de-au ajuns sus -, aţi uitat că aţi fost şi voi cândva copii? De ce îi stresaţi? - văd că folosesc des cuvântul ăsta, fără să ştiu ce înseamnă. Nici în burta mamei nu-i lăsaţi să trăiască cât şi cum trebuie? Vreţi să iese cu urechile lungi ca ale mele? Ce şoricu’ meu, chiar nu mai aveţi măsură? Am zis că nu-mi mai ies din fire, din firea mea, aia de râtos. Până mă calmez, le mai zic una: -De ce vă jucaţi de-a vacanţa copiilor? Uite vacanţa, nu e vacanţa! O dată le-aţi scurtat-o, apoi vă râzgândiţi - vreţi să fie mai mare vacanţa de iarnă decât cea de vară, cum n-a fost niciodată! Bine că voi, aleşii, cei de nu vă stăpâniţi, v-aţi dat vacanţe cum nu meritaţi, o lună iarna şi două vara. Hai, că încep să gândesc ca voi, şi nu asta mi-am dorit când m-am trezit în lumea copiilor. Văd că nu vă sunt pe plac, încerc să intru în sac, poate aşa trec şi eu de Ignat. (Sic!)
