O misivă târzie

O misivă trimisă înainte de sărbătorile pascale, de către lordul Bochenstein cardinalului Bascinschi prin poşatlionul ce leagă Dealul Phelatkului cu Dealul Kontrasheni, juns la destinaţie de Rusallii. De ce a juns aşa târziu? Încurcate sunt căile Domnului şi … drumurile desfundate!

Dragul meu domn, Mă simt onorat, datorită relaţiilor noastre strânse în jurul aceluiaşi ideal, să deplâng alături de dumneavoastră supărarea cumplită pe care o înduraţi acum şi de care am aflat de la madame Atena şi fiica acesteia lady Trey. Fiţi convins dragul meu domn, că vă compătimesc cu sinceritate pe dumneavoastră şi toată respectabila dumneavoastră familie în nenorocirea în care vă aflaţi , care trebuie să fie una dintre cele mai dureroase.Nu vă las să înduraţi singur această neorocire, şi nu-mi precupeţesc niciun efort prin care aş putea alina o neplăcere atât de mare. Speranţa că aceste rânduri v-ar putea mângâia în această împrejurare care trebuie să fie cea mai supărătoare pentru sufletul unui părinte, îmi dă curajul să-i înfrunt pe cei care vă adulmecă ...ca hienele stârvul.Orice altă faptă a fiicei dumneavoastră ar fi fost o binecuvântare în comparaţie cu aceasta. Şi este şi mai trist că există motive de a presupune purtarea libertină a fiicei dumneavoastră se datorează unei îndulgenţe prea mari, deşi, sunt înclinat să cred că aţi fost plecat de lângă familie, atunci când fiica dumneavoastră ar fi avut cel mai mult nevoie de sfatul unui tată, sau că firea ei înnăscută trebuie să fi fost de aşa natură, altfel nu s-ar fi putut face vinovată de o asemenea grozăvie la o vârstă atât de tânără. Oricare ar fi cauza, sunteţi demn de milă, părere pe care o exprimă multă lume, conform unor canale oficioase. Ele sunt de acord cu mine în a considera că acest pas greşit al unei fiice este o ruşine pentru viitorul marii noastre familii.
Această consideraţie nu mă opreşte să mă gândesc cu şi mai mare satisfacţie la un anumit eveniment din noiembrie trecut, care a fost de toată lauda familiei noastre.Ce crunt vă bate soarta! Dumneavoastră să simţiţi pe propriul obraz, ruşinea care a simţi-o acel tată când i-aţi trimis fiica să combată pe centură.
Prin urmeare , daţi-mi voie să vă sfătuiesc dragul meu, să vă consolaţi pe cât posibil şi să îndepărtaţi din sufletul dumneavoastră pe fiica cea nedemnă şi să o lăsaţi să-şi culeagă roadele odiosului ei păcat, de a fi independentă.
Rămân al dumneavoastră acelaşi mereu ... spune-ţi-mi cum doriţi, dar nu derbedeu!

Pictură rupestră

Ieşise şi se oprise la buza grotei, de unde din ochii abia deschişi, privirea i se strecură printre firele de păr ale sprâncenelor, alunecă pe stâncile negre - santinele-n post de noapte- de aici căzu în hăul străjuit de coloane de piatră, urcă încetişor peretele de granit a muntelui din zare, apoi pe creasta cenuşie, de unde cu un ultim efort se poticni pe cerul sângeriu, ce urma să fie înţepat de primele raze ale soarelui. Cu privirea agăţată-n cer, îşi întinse ciolanele păroase, apoi închise ochii leneşi, descleştă fălcile osoase cu un scârţâit de angrenaj ne uns, slobozind un căscat însoţit de tunete în cascadă, de vuiră văile, de se cutremurară stâncile, de se prăvăliră pietrele. Cât dură ecoul stârnit de sunetele căscatului, dură şi jetul pişatului ca un arc aburos ce unea mădularul de sub burta păroasă cu ţărâna de dincolo de bolovanul cei sta în faţă.

Se scutură din toate , îşi frecă faţa păroasă, îşi lovi de trei ori pieptul, şi se întoarse în cavernă.
Cu cremene şi amnar aprinse iasca şi vreascurile pregătite de cu seară. Limbile focului îmbrăţişă fundul vasului în care se găsea un amestec de apă, frunze şi găze uscate.

Când fiertura fuse gata, o turnă într-o oală mai mică, o duse la gură, gustă şi o lăsă pe o lespede de piată. Se duse în fundul grotei de unde aduse, cu grijă, pe braţe, ca pe moaşte, un lucru de lux pentru acel loc. Îl puse lângă el, îi învărti o manivelă, şi printr-o pâlnie se trezi la viaţă o melodie din vremuri îndepărtate:

...lumeeee, lume, soooro lumeeee ... c-aşa-i lumea trecătoare ... ăl de naşte necăjeşte ... lumeee, lumee ....

Îi era cea mai dragă sculă din puţinele care îi mai amintea de vechea civilizaţie care era ca şi dispărută, după acel cataclism – planeta fusese ştearsă de coada de plasmă a unei comete.
Puse un alt disc, dădu câteva rotiri de manivelă ...

Non! Rien de rien ... Non ! Je ne regrette rien Ni le bien qu'on m'a fait Ni le mal tout ça m'est bien égal !

Mai sorbi din fiertură, luă vopselurile şi pensula, se urcă pe un bolovan-treaptă, pentru a ajunge la tavanul grotei, acolo unde pictura începută îl aşteptă.
Era una din acele câteva plăceri care îl mai ţineau în viaţă.

Avec mes souvenirs, J'ai allumé le feu, Mes chagrins, mes plaisirs, Je n'ai plus besoin d'eux !