Gândurile le fug pe lista cu păpuşi, cadouri, pe care trebuie grabnic să o alcătuiască şi să o trimită lui Moş Gerilă - cabotinul, care de patru ani vieţuieşte la Castelul din Deal, cunoscut ca cel mai mare sforar.
Este un spectacol de păpuşi, mai aparte: doi actori principali, păpuşari cu sfori legaţi de păpuşarul şef, vor trage de aţe, să le dea viaţă, păpuşilor din faţa cortinei,care stau ca manechinii într-o vitrină.
Piesa va începe cu o punere în scenă a actului de sacrificare a animalului de datină. Mai întâi îl vor fugări bine, şi după multă bocăneală, o mare trânteală şi un şiş în jugulară, râtosul va închide pentru totdeauna geană cu geană.
Îl vor pârli la foc de paie, să nu-i fie şoricul tare. Cei doi păpuşari- păpuşi mânuite de cel mai mare sforar- îl vor tranşa: o halcă la stânga şi alta la dreapta, şi tot aşa după protocol, tot ce are porcul mai bun se va împărţi şi se va pune în două căzi cu saramură; inima, ficatul, rinichii, bojocii şi alte măruntaie, toate fierte şi tăiate mărunţel – umplutură pentru caltaboşi şi tobă; din maţele spălate şi umplute - de către păpuşile bucătărese- cu tocătură din carne grasă amestecată cu o seamă de mirodenii -nu va lipsi nici de data asta paprika, un etno-praf, vor ieşi nişte cârnaţi de-o să se lingă pe buze sau pe ce au la îndemână, cei din afara scenei. Privitorii nu au cum să ajungă la bucate , înadins fiind dispuşi pe celălat mal, dincolo de apă.
În fine după mult foc de paie, ceva treabă, multă ciorovăială , aranajamente, permutări şi tranşări, păpuşarii şi păpuşele lor supuse, agăţate de aţe, ne vor arăta ce bunătăţi râtoase: caltaboşi obedienţi, piftii smerite, cârnaţi aplecaţi şi câte alte cele, ar trebui s-avem pe masă în ziua de Crăciun.
După ce se va trage cortina, ce va mai urma, ce ne va aştepta: porţi închise, mulţi pe stradă, şi o seamă de alte ingrediente sociale, vom trăi şi vom vedea.
Am o bănuială că până în primăvară, când va ieşi urzica, când verdeaţa va invada piaţa, nu va mai rămâne mai nimica din animalul sacrificat în ziua de Ignat.