Teatrul Mic de Păpuşi

În astea nopţi lungi şi reci de iarnă, păpuşarii aleşi, se ştiu ei care, pun greu geană pe geană, de-abia înspre ziuă adorm bocnă.
Gândurile le fug pe lista cu păpuşi, cadouri, pe care trebuie grabnic să o alcătuiască şi să o trimită lui Moş Gerilă - cabotinul, care de patru ani vieţuieşte la Castelul din Deal, cunoscut ca cel mai mare sforar.

Noul ansamblu folkloric de păpuşari şi păpuşe, după anumite criterii alese, se va urca pe scena de pe malul stâng al râului ce taie în două metropola (spectatorii stau în opoziţie pe malul drept), pentru a juca o piesă, chiar în ziua de Ignat.

Este un spectacol de păpuşi, mai aparte: doi actori principali, păpuşari cu sfori legaţi de păpuşarul şef, vor trage de aţe, să le dea viaţă, păpuşilor din faţa cortinei,care stau ca manechinii într-o vitrină.

Piesa va începe cu o punere în scenă a actului de sacrificare a animalului de datină. Mai întâi îl vor fugări bine, şi după multă bocăneală, o mare trânteală şi un şiş în jugulară, râtosul va închide pentru totdeauna geană cu geană.

Îl vor pârli la foc de paie, să nu-i fie şoricul tare. Cei doi păpuşari- păpuşi mânuite de cel mai mare sforar- îl vor tranşa: o halcă la stânga şi alta la dreapta, şi tot aşa după protocol, tot ce are porcul mai bun se va împărţi şi se va pune în două căzi cu saramură; inima, ficatul, rinichii, bojocii şi alte măruntaie, toate fierte şi tăiate mărunţel – umplutură pentru caltaboşi şi tobă; din maţele spălate şi umplute - de către păpuşile bucătărese- cu tocătură din carne grasă amestecată cu o seamă de mirodenii -nu va lipsi nici de data asta paprika, un etno-praf, vor ieşi nişte cârnaţi de-o să se lingă pe buze sau pe ce au la îndemână, cei din afara scenei. Privitorii nu au cum să ajungă la bucate , înadins fiind dispuşi pe celălat mal, dincolo de apă.

În fine după mult foc de paie, ceva treabă, multă ciorovăială , aranajamente, permutări şi tranşări, păpuşarii şi păpuşele lor supuse, agăţate de aţe, ne vor arăta ce bunătăţi râtoase: caltaboşi obedienţi, piftii smerite, cârnaţi aplecaţi şi câte alte cele, ar trebui s-avem pe masă în ziua de Crăciun.

După ce se va trage cortina, ce va mai urma, ce ne va aştepta: porţi închise, mulţi pe stradă, şi o seamă de alte ingrediente sociale, vom trăi şi vom vedea.
Am o bănuială că până în primăvară, când va ieşi urzica, când verdeaţa va invada piaţa, nu va mai rămâne mai nimica din animalul sacrificat în ziua de Ignat.