Baba Filofteia ieşise în drum să măture prin faţa porţii, un obicei bun de altfel, în lumea satelor, un semn că urmează ziua sfântă de duminică, zi care se cere respectată nu numai prin curaţenie sufletească.
Dădu bineţe vecinei Tincuţa care se îndeletnicea şi ea cu măturatul prin faţa porţii, după care începu să dea cu măturoiul: Hârş! ... Hârş! ... Hârş! Hârş! ... De la praful stârnit îi veni să tuşească. Se opri, dădu drumul la o tusă sacadată, la finalul căreia scuipă cu năduf în ţărâna din care se ridicase mai adineauri praful. Aşteptă să i se liniştească inima, care o luase razna, făcea ca un pitpalac, se sprijini în coada măturii şi cu privirea se plimbă pe jos, în spate, peste locul unde făcuse curat, apoi în faţă, peste frunzele şi gunoaiele care aşteaptau să fie strânse, de aici se mută pe poartă, pe gard, ar fi vrut să ajungă şi la vecina ei, Tincuţa, să vadă cât a măturat, dar nu, se întoarse brusc, cu privirea, spre poartă. Aici, privirea i se blocă, ca un stop cadru. Mai întâi făcu ochii mici, ei se miji ... între timp nu simţise că mătura îi căzu din mână ... apoi mări ochii, ei se bulbucă, mai să-i scape afară din orbite. Vroia de fapt să vadă mai bine sau nu vroia să creadă ceea ce îi văzu ochii. Îşi ridică mâinile spre cer ... îşi prinse obrazul în palme, îşi clătină capul ... făcu larg semnul crucii ... deschise gura vrând să grăiască ... se aplecă ... căzu în genunchi ... se spijini cu palmele de pământ, se întoarse şi căzu pe spate, peste frunzele care aşteptau să fie adunate.
Baba Tincuţa nefiind departe, o văzu pe Filofteia când se aplecă, dar nu se împacientă, crezu că a găsit ceva de preţ pe jos, dar văzând-o apoi cum s-a prăvălit peste frunze, a lăsat măturoiul din mână, şi ţipând: - Ajutor oameni buni! - alergă spre vecina Filofteia.
- Spune-mi Filofteie, ce te doare? Să chem salvarea?
Baba stătea cu ochii larg deschişi, doar gura i se mişcă, bolborosea, vroia să spună ceva. Baba Tincuţa se aplecă cu urechea mai aproape, desluşi doar frânturi de vorbe : - ne... treb...ni.. cii ... mânjit ... gardu ... poarta ... afişe ... cine ... dă ... jos ... greu ... cu ... ră ... ţă ...
Baba Filofteia închise ochii.
Baba Tincuţa nu observă când ochii Filofteiei se închise, privirea ei alergă peste garduri şi porţi, şi pentru prima dată văzu că erau acoperite complet cu poze pe un fond de culoare nu prea îmbietoare. Îşi făcu semnul crucii, şi acoperindu-şi gura cu palma, se ridică cu greu în picioare ...
Când se uită din nou la Filofteia şi o văzu cum stătea acolo pe patul de frunze ruginite, cu ochii închişi şi gura deschisă, o pufni plânsul. Plângea şi bocea, aplecată deasupra ei:
- Cum de te-ai dus tu Filofteieee ... fără să-mi spui şi mie o vorbă bunăăăă ... cu cine mai ies eu la poartăăăă ... te-au răpuuuus cu lăcomia loooor .... te-au înnăbuşit hârtiile colorateeeee ... arde-i-ar focul iaduluuuuui cu pozele de pe porţi şi garduuuuuri... că nu le mai ajungeeee ... când au interes ne acoperă cu hârtiiiii şi pungi colorateeee ...sărăciaaaa ... Filofteie, Filofteieee ... trezeşte-teeee ... mai înainte dădeai cu târşuuuuul ... acu nu mai vrei să-mi zici nimicaaaa .... să-mi spui păsuuuuul ...
- Hooo! Opreşte-te Tincuţo! Nu am de gând să dau chiar acu ortul popii! Ajută-mă să mă ridic, să termin cu măturatul, să fac curat în curte şi casă, să nu mă vorbească lumea când o veni să mă petreacă.
