Unul pe faţă , unul pe dos

Până şi cuvintele refuză să intre în maşina de ţesut covoare pe fire de urzeală din biţi.

Se înscriu în trendul vremii: pieţele financiare nu mai tricotează, banii nu mai vor să circule ca suveica printre iţele războiului de ţesut.

Încurcate sunt iţele! Cine le va descurca, cine şi când va mai tricota la acelaşi război sau poate la altul?

Nu se mai tricotează, nu se mai speculează, brokerii şomează, nu mai încurajează tranzacţiile.

Nu peste tot, la noi cel puţin deocamdată, se tricotează manual, nu bob-orez ca la japonezi, ci cu un ochi pe faţă şi altul pe dos, tradiţional.

Unii au nevoie de ciorapi, alţii de saci, după buget.

Nu mai speculez, tricotez din firele: panică, prăbuşire, infuzie de capital, închidere, retragere, faliment, bursă, bănci, şomaj o haină strâmtă, la un singur rând de nasturi, care să se încheie la gât în două copci, într-o culoare care se schimbă după cum bate lumina şi vâtul, fără buzunare, o haină care va fi trendy. În Vest a început să se poarte. Nu? Din Vest ne vin toate: democraţie, prosperitate, civilizaţie, tsunami finaciar.

Luasem în râs iniţiativa EU sau UE , tot ea este, de a croşeta în direct pe Realitatea.

Spor la tricotat, unul pe faţă, unul pe dos, cu un ochi la slănină şi cu celălalt la făină!

Chinta lu’ Mitică

Să nu uiţi Mitică!

A fost! A fost intr-o zi de joi, doi octombrie, cand Dumnezeu nu a mai fost cu noi, fiindcă obosise, fuse marţi şi miercuri.

Cinci cluburi au bătut la Poarta grupelor UEFA, dar nu cum s-au bătut strămoşii cu Înalta Poartă.

Hehe! Cine în zilele noastre se mai ridică la înălţimea bărbăţilor de odinioară, o adevărată chintă royală: Mircea cel Bătrân , Iancu de Hunedoara , Ştefan cel Mare , Mihai Viteazul , Vlad Ţepeş?

Bărbaţii din chinta lu’ Mitică? Nu! Doar simple nume şi fără victorii de renume:
Iancu Marian de Timişoara; Cristi Borcea din şoseaua Ştefan cel Mare; Cornel Porumboiu de Vaslui; George Copos la pachet cu Taher, de sub Podul Grant; Dumitru Bucşaru de Urziceni.

Ştirile despre căderile în faţa porţii UEFA, au venit unele după altele, şi fiindcă bătăliile nu au început la aceeaşi oră, ele nu ne-au omorît cele cinci speranţe dintr-o dată.

Mai întâi a deraiat Rapidul de sub Podul Grant, condus de mecanicul portughez Jose Peseiro, garnitura germană Wolfsburg fiind mai rezistentă. Portughezul a ieşit şifonat rău, doctorul Taher îi mai dă voie doar să mai bea o cafea amară, la o masă într-o gară.

Apoi timişorenii lui Iancu Marian, conduşi de cehul Duşan Uhrin au îngenuncheat lângă zidurile Belgradului, acolo unde Iancu de Hunedoara a făcut istorie. Ce diferenţă de la vorbe la fapte!

În Câmpia Bărăganului , la Urziceni, alţi germani, de la Hamburg, înving cu un scor categoric pe vlahii bursucului Dan Petrescu. Primii intră în grupele UEFA, ultimii, rămân acasă, lângă plugul cu boi, să facă o arătură adâncă de toamnă, dacă vor să obţină o recoltă mai bună la anul.

Ultimile două speranţe le-am legat de Sfântul Ştefan cel Mare. Prima a scăpat, a plutit deasupra stadionului omonim al câinilor roşii. Cândva lupi aprigi, astăzi cotarlele comunitare nu au reuşit să învingă o echipă batavă slab cotată, NEC Nijmegen. Câinii ţin la tradiţie: să fie eliminaţi de echipe fără rezonanţă fotbalistică.

Apoi umbra lui Ştefan, adică ultima speranţă, a plutit deasupra răzeşilor lui Hizo, la Vaslui, acolo unde străbunii au luptat la Podul Înalt, şi de la ei încoace nimeni nu a mai făcut o mare ispravă.
Buldogul i-a hăituit bine, nu i-a lăsat să respire, au dat un gol, dar mai trebuia unul, ca balanţa victoriei să se încline în favoarea lor. Cei de la Slavia ne-au luat ultima speranţă: din Liga lu’ Mitică, barem o echipă să ajungă mai sus, în faza grupelor.

Să nu uiţi Mitică! La jocul de poker cu UEFA nu ai avut chintă royală, ai avut cinci cărţi de pică, adică de aceeaşi culoare, de inimă neagră. Nu ai câştigat potul, ai pierdut totul.

Să chinte lăutarul, să alunge amarul!