4 aug. 2008

Imbecillus

Nu ştiu cine şi cât s-a înveselit la auzul vorbelor rostite de prezident, când acesta s-a referit la modul de comportare in zonele inundate, a unui demnitar cu rang de ministru:

Am văzut acum, de curând, o atitudine imbecilă a unui ministru. În timp ce judeţele erau sub apă şi primarii nu ştiau ce să mai facă pentru oameni, un ministru imbecil aşezat într-un comandament cerea să vină primarii la el.

Oare de ce consilierii nu-i citesc, seara înainte de culcare poveşti din DEX ? Sau poate că ei îi citesc seară de seară iar el zi de zi aruncă cu vorbe de ocară.

Pe un om care nu este întreg la minte, este tâmpit, cretin, prost, îl împachetăm intr-un ambalaj frumos, numindu-se în latină imbecillus, sau în franceză imbécile . Imbecil este un retardat mintal iar imbecilitatea este o afecţiune gravă a intelectului, a minţii. Nu poţi să spui imbecil nici celui care are acest handicap. Dar pe ministru pe care l-ai uns, ascultându-i juramântul poţi să-l numeşti imbecil?

A făcut progrese în a da cu adjective în oamenii potrivnici lui, de la băieţi deştepţi la ţigancă împuţită şi de aici la ministru imbecil.

Putea să spună : un ministru cu capul în nori, dar nu avea acelaşi efect, vezi doamne cu prezidentul nu-i de glumit, el nu are jumătăţi de masură. În ultimul timp adoptă tactica compromiterii, înjosirii demnitarilor. Pe un ministru îl loveşte cu adjectivul imbecil în faţa primarilor de comune, iar pe primarul de comună îl înjoseşte faţă de cetaţeni : îmi vine să dau cu tine de pământ.
Am o nedumerire: de ce l-au aplaudat primarii ?

1 aug. 2008

Teledon pentru ajutorarea sinistraţilor

Luni seara, 4 august 2008,Realitatea TV împreună cu UNICEF, Romtelecom şi Romsilva organizează un teledon în sprijinul sinistraţilor din Maramureş şi nordul Moldovei.

Teledonul face parte din campania "România prinde rădăcini" care va continua timp de o lună, perioadă în care numerele de telefon şi de SMS vor rămâne la dispoziţia noastră pentru ai ajuta cu donaţii.

Avem prilejul să-i ajutăm dând un telefon la Hotelul Hilton - Sala Diplomat, între orele 20.00 şi 24.00,şi vom fi răsplătiţi cu o surpriză, când la celălalt fir ne va răspunde, depinde de norocul fiecăruia: Andreea Marin Bănică, preşedintele Traian Băsescu, premierul Calin Popescu Tăriceanu, Mihai Tatulici, Tudor Chirilă, Johnny Răducanu, Nicola şi alte personalităţi.

Mi-aş dori să-mi răspundă Traian Băsescu şi indiferent cum va fi îmbrăcat îi voi spune: când văd cum sunteţi şi sunt îmbrăcat îmi vine să dau cu mine de pământ.