Cosmodromul Baikonur, 22 aprilie 2018. Pe monitoare timpul se măsoară în zeci de mii ...mii ... sute ... zeci de secunde: … ,4,3,2,1,0, motoarele înghit tone de combustibil- hidrogen, oxigen-, pământul trepidează, aerul vibrează, rampa de lansare şi racheta sunt înghiţite de un nor de foc şi fum, doar timp de câteva clipe vehiculul spaţial începe lupta cu gravitaţia - sparge turbioanele albe, cenuşii, negre ce-l înconjoară-, şi se-nalţă semeţ spre bolta cerească.
În sala cu ecrane şi pupitre de comandă, într-o linişte de mormânt -doar musca s-ar auzi dacă ar fi reuşit să treacă de barierele de securitate-, toţi cei care vreme de zece ani au trudit pentru a ajunge la aceste clipe aşteaptă să se desprindă prima treaptă ... a doua traptă ... ultima treaptă ... ???... !!!
- Uraaaaa !
Haraşooo ! Bravooo ! Deschideţi sticlele de vodkă!
-
Tiho rebiata! Linişte copii! Încă nu-i momentul! Aţi uitat că mai avem un pas de trecut, de care depinde prestigiul nostru, dar mai mult decât asta şi justificarea sumelor enorme de dolari şi ruble cheltuite?
Trebuie să îndreptăm vehiculul pe drumul către planeta Marte!
- Vă rog,
gaspadini, stabiliti legătura video cu modulul, să-i vedem pe macaci cum se descurcă!
În vârful rachetei, într-un modul de formă sferică, două maimuţe, aprţinând speciei macac, au trecut cu bine de faza decolării. Se vede treaba că au rezistat acceleraţiei rachetei, de fapt ele făcuseră la sol mii de teste timp de zece ani, atât cât a durat pregătirea acestei misiuni.
Este adevărat, nu trebuie să ascundeam opiniei publice, că programul de pregătire a fost de multe ori întrerupt din pricina protestelor unor organizaţii neguvernamentale care s-au opus cu vehemenţă sacrificării maimuţelor şi în general a animalelor în acest experiment de a plasa un vehicul pe planeta rosie, care, se ştie, are un nivel de radiaţii foarte mare.
-
Vnimanie! Atenţie! Ce se întamplă acolo, în modul? Nu văd bine! Măreşte imaginea! ...
Una dintre maimuţe işi eliberează centura, se desprinde de scaun, pluteşte, face tumbe prin spaţiul cabinei, ajunge, într-un târziu, la unul dintre hublouri, se ţine de un cablu, crede că este o liană, se uită prin sticlă câteva momente, după care se ia cu mâinile de cap.
(Ce-o fi văzut? Pământul ca un gogoloi albăstriu sau poate o farfurie zburătoare? Numai ea ştie!)
Maimuţa, încolăcită ca un arici, face tumbe prin cabină, nu-şi controleză poziţia în mediul lipsit de gravitaţie, deşi trecuse cu succes probele în cadrul programului de şcolarizare, se izbeşte cu spatele de pupitrul de comandă al modulului, se întoarce, se prinde cu o mână de un mâner colorat în galben, trage de el cu amândouă mânile, vrea să-l smulgă, precis îl confundă cu o banana, din cauza stresului i s-o fi făcut foame, vrea să-l manânce ... vehiculul spatial isi schimba traiectoria. ...
- Ce dracu' face macacu’
-
Boje moi! Dumnezeule! Racheta se întoarce spre Pământ!?
-Ati prevazut, dobitocilor!, acest incident? Este o manifestare de hipersensibilitate a macacului, dupa cum vad eu. Să nu-i fi dat cineva, din greşeală îmi place să cred, pastila albastră şi nu aia roşie pentru inducerea unei stări de linişte pe timpul lansării.
- Preluati de urgenta coamnda! Îndreptaţi modulul cu macaci spre staţia orbitală! …
-Tâmpiţilor! Daţi-mi lista cu ONG-urile care pupă-n bot animalele, şi nu mai pot de grija maimuţelor!
Înainte de a pleca pe Marte, maimuţa macac e neliniştită, îşi face griji: - Cine se va ocupa de puiul meu, până se va face mare?