Mirajul bobului de roua

Aerul vibreaza de la galgaitul sevei in capilare, o armonica principala, trezeste din amorteala de primavara orice vietate de la cea mai mare , cum ii ursul, pana la cea mai mica, mai mica de cat o furnica. Asta mica, de-i zice lumea ca-i furnica, ea fericita nu stie ca asa i se zice, se abatu din cararea pe care mergea cu suratele la musuroi, pline de griji si de nevoi, si se opri langa tulpina unei angheline.
Atrasa de murmurul sevei prin capilare, avand poate urechile mai fine, beata de armonie, se uita cat de inalta-i planta, nu se sperie, se urca catarandu-se de fire subtiri, numai de ea vazute, si nu se opreste decat sus, sus de tot, pe prima frunza ovala.

Isi astampara gafaiala si pulsul …. pleaca agale, beata, ametita de aerul tare de dimineata, nu vede decat in ultima clipa globul de roua, se opreste pe picioarele din fata, se da patru pasi inapoi si priveste !… Furnica-i uimita , daca i-ati putea vedea privirea, de minunea din cale, o sfera mare, de culoare neclara, un amestec de alb-cenusiu, si argintiu-luminos pe partea in care pe un fir de borangic vine, de la soare, lumina si caldura. Furnica, atrasa de mirajul rotundului de roua, se apropie timida, isi vede surata in oglinda …, intr-un tarziu dupa miscari repetate a capului in stanga si-n dreapta, isi da seama prostuta ca-i ea, nu-i alta. Este prima data de cand ii in viata, de se vede cum arata, nu se mai satura si tot se priveste, se bucura, nu stia ca este asa mare si ata de frumoasa. Simte cum vibreaza aerul in ritmul in care murmura seva prin capilare, incepe, pastrand ritmul , sa danseze, patru pasi inainte , tot atatia inapoi, se intoarce, se oglindeste, ametita de armonie se apropie sa o sarute pe cea din bobul de roua, …vai ce se-ntampla ! …nu-si poate dezlipi buzele, bobul de roua se deschide si o inunda, o cuprinde indata toata, nici n-a avut timp micuta sa se gandeasca, este intr-o alta lume, un cer argintiu, alb-cenusiu oriunde ar privi. De emotie i se opri respiratia, oricum in bobul de roua nu-i aer. Simte ca se sufoca, de caldura venita de la soare, pe firul de lumina, ce se dizolva in roua.

Gura ii uscata, se racoreste cu un pic de apa de roua, se sperie, cerul ii vine aproape, cu efort se ridica pe picioarele din spate, aluneca si cade pe spate.

Frunza se misca, un alt bob de roua de mai sus se rostogoleste si se uneste cu cel in care-i furnica, o da peste cap si o trage pe fagasul din mijloc, de unde se inscrie pe o curba inclinata. Furnica cu bobul mare si alungit de roua cat ii ea de lunga, se opresc tocmai in marginea frunzei.

O clipa, furnica, ea zice ca a fost un veac, sta spanzurata de varful frunzei, cu bobul de roua atarnadu-i de cap.
De uda fiind, sau de stres, vazandu-se asa de sus, o prinse pe furnica un stranut, pe care nu putea sa-l retina, il sloboda din toti rarunchii ei de furnica, … stranut-fatal, … frunza se falfai, furnica se zgudui, bobul de roua ii exploda in fata si se detrama in mici bobite, printre care furnica plonjeaza in gol, ca o parasutista din avion, … vede cararea, de unde plecase atrasa de galgaitul sevei prin firul de iarba, plina cu suratele ei, care merg agitate inainte si inapoi, pline de griji si de nevoi, inchide de frica ochii, si-si asteapta sfarsitul. In cadere furnica are timp de filosofeala :

Decat sa ma ciuguleasca de vie o pasare , mai bine sa-mi rup acu gatul.

Daca scap cu viata din aventura asta, jur pe musuroiul meu cu furnici, ca pe bobul de roua n-o sa-l mai ating nici c-un pupic.

Sfârşitul zeului BES

Zeii se hotărâra sa părăsescă Pământul. Trufia oamenilor depăsise orice limită. Nici vorbă de orfande. Se intrezărea chiar răzvrătirea oamenilor.
Intr-o zi mohorâtă, zeul zeilor, TINIA, ii chema pe cei 12 zei care alcătuiau consiliul, pe cel mai înalt munte, unde oamenii nu puteu sa ajungă.
Să nu credeti că au fost scurte dezbaterile, au durat zile si nopti.
Au fost si propuneri de a nu-i lăsa de izbeliste pe oameni:
- Eu as vrea sa rămân, mai este un dram de sperantă, au nevoie de întelepciunea mea, îndrăzni un zeu să cuvânte.
- Nu trebuie să-i părăsim de tot. Oamenii nu pot trăi numai în ură si dusmănie, au nevoie de iubirea mea, prinse curaj a spune, un alt zeu.
Toti asteptau de la intelepciunea universului, zeul zeilor , o solutie. Intr-un târziu TINIA a hotarât sa rămână un singur zeu, care sã întruchipeze iubirea, dragostea , intelepciunea, binele si să aibă înfatisarea unui pitic, pentru a nu mai atrage invidia oamenilor.
A transmis datele unei entităti creatoare, care lucra de zor pe o altă planeta din Univers. A fost un proiect greu dar până la urmă s-a născut zeul pitic cu numele BES, care a sosit pe Pământ călare pe un meteorit.
Inaite de a părăsi Pământul, zeul suprem TINIA l-a chemat pe BES si i-a spus că la vremea vremii se va întoarce pentru a vedea dacă solutia aleasă a fost bună si de folos oamenilor. Nu i-a spus ce va păti, dacă nu va fi multumit.
Zeul pitic BES nu a avut viata usoara printre oameni. S-a incărcat cu toate necazurile, bolile, păcatele si fărădelegile oamenilor, asa incât ajunsese la vremea acestei povesti să arate ca un monstru. Ati vazut un pitic monstru?
BES avea capul jumătate cât trupul (avea creier deosebit de mare, pentru a găsi solutii la toate solicitările oamenilor), ochii iesiti din orbite (trebuia să stea mai tot timpul treaz, iar când mai apuca să doarma, ii avea tot deschisi), urechi mari de măgar, barba din câlti, dintii mari si rari, solzi pe spate, pene pe mâini, păr de leu pe burtă, coadă lungă si la capat cu un smoc de păr, intr-un cuvânt era un monstru. Mai putea sa fie invidiat de oameni? Nici vorbă.
In clipele lui de răgaz,si avea tot mai multe in ultimul timp, oamenii aproape ca-l uitasera, BES avea mustrări de constiinta, nu era multumit, oamenii nu erau mai buni decât in vremurile când zeii hotăraseră să-i părăsească pe oameni.
In această stare l-a găsit zeul TINIA când s-a intors pe Pamânt.
Nu i-a fost greu să-si dea seama că solutia aleasă nu a dat roade.
Văzând hidosenia de BES, a avut sentimente de mila, de compătimire, amestecate cu dorinta fermă de a salva in ultimul moment prestigiul zeilor.
A decis sa-l faca dispărut din fata oamenilor pentru totdeauna.
In calitate de stăpân absolut a chemat o creatura inteleaptă, care se odihnea pe o planetă de la marginea Universului, căreia i-a cerut să realizeze holograma lui BES pe care apoi să o transfere in creierul acestuia, impreună cu o sursa coerenta de lumină. Creatura a luat imaginea lui BES pe o placă fotografică si a plecat pe o planeta vecină cu Pământul pentru a procesa imaginea si apoi să o implementeze in teasta, incăpăatoare de altfel, a piticului.
Dupa ceva vreme,zeul pitic BES era pe o insula exotica, când văzu o străfulgerare (atât cât a mai apucat sa vadă). Un fulger il lovi in frunte , intra in capul lui urias iar pe partea opusă iesi un pic de fum. Cât era el de zeu se pierdu cu firea, căzu pe spate cu mâinile si picioarele tepene spre cer, unde ochii lui bulbucati repera un nor negru, care incetul cu incetul se apropie si pe măsură ce se apropie, mai intâi se vedea ca in ceată, apoi tot mai clar până imaginea se opri la un metru deasupra lui. BES il vede pentru prima dată pe BES in toată hidosenia lui si nu-i vine sa creadă. Se freca pe ochii bulbucati (a suportat greu durerea-i pricinuită ), se uita la dreapta si-l văzu pe BES cum se uită la dreapta. Se ridica repede pe picioarele lui scurte si butucanoase, scutura capul, se uita in spate, il văzut pe BES cum se uită in spate. Atunci se infurie, se intoarce si da să-l prindă de gât, să-l sugrume cu labele lui uriase si puternice, să se termine tot cosmarul. Nu avusese, până să-l trăznească acea lumină albastră, asemenea gânduri ucigase.
Pe masura ce BES alerga spre aratarea din fata lui, aceasta se depărtă si rămanea tot timpul la aceiasi distantă atât cât să nu-l poată prinde de gât. Din acel moment BES nu a mai raspuns la chemarile oamnenilor, atâtia cât mai stiau cum sa-l cheme in ajutor, fiindca alerga zi si noapte după monstrul din fata sa.
Astfel BES isi consumă si ultimul nivel de energie, mai apucă să se prindă de o liana care se rupse si astfel căzu peste frunzele unei plante, Dionaea muscipula, făra să stie piticul ca era carnivoră.
Planta, de o frumusete aparte de altfel, atat a asteptat, l-a invăluit cu frunzele hrăpărete.
In pădurea ecuatorială il prinse sfârsitul, după ce bătătorise in lung si-n lat insula de la tropice, străbătuse marea, dărâmase dunele de nisip care ii iesiră in cale.
Zeul zeilor isi retinu cu greu o lacrima, se intoarse pe cel mai inalt munte, unde ii convoca pe cei 12 zei-consilieri. Mijeau zorii unei noi ere, urmând să se decidă, pe Pamânt sau pe o altă planetă.

Besalida

Vaporul a acostat în golful insulei Ibia aflată la mii de mile depărtare de continent. Insula este de o frumuseţe sălbatică, cu oameni care mai păstrează tradiţia de a aduce ofrande zeilor. Alice a suportat cu greu călătoria pe mare. Este în luna când ar trebui să nască. După ce au coborât de pe vapor, au ales o cabrioletă care să-i ducă în partea de sud a portului. S-au instalat într-una dintre căsuţele de lemn, înconjurate de o vegetaţie luxuriantă. Ea îi mulţumeşte Domnului Iisus iar el lui Alah pentru că i-au ajutat să scape de furia oamenilor, de gloanţe şi de incendii.
Alice a rămas să se odihnească, să-şi revină după călătorie, iar Ali a ieşit să vadă împrejurimile, să se obişnuiască cu ideea că va rămâne pe aceste locuri, poate pentru tot restul vieţii.
Mergea pe aleea străjuită de palmieri, cu gândurile la casa lor, căreia i s-a dat foc de către oameni cu minţile înfierbântate. Nu credea că în oraşul unde s-au născut, au coplilărit, s-au îndrăgostit, oamenii se vor urî unii pe alţii, se vor omorî. Pentru ei, căsătoria cu Dalia era interzisă. Au ales să plece pentru a salva rodul dragostei lor pierzând în schimb toate bunurile, rămânând doar cu banii depuşi la o bancă aflată în altă ţară.
Nu ştie cât a rătăcit prin vegetaţia care se întindea de-a lungul tărmului, era spre înserat, trebuia să se întoarcă , Dalia îl aştepta. S-a rezemat de tulpina unui palmier şi privea apusul soarelui, disc înroşit scăldându-se în apa mării. Se gândea cu îngrijorare la Dalia, care trebuie să nască departe de locurile ei dragi.Va reuşi el să o ajute? Ce-i va spune copilului când îi va întreba de ce s-a născut pe aceasta insulă ?
Gândurile i-au fost brusc întrerupte de un zgomt de crengi frânte, de un râs zglobiu ca de copil. Într-o lumină gălbuie a văzut o arătare , un pitic de fapt, capul îi era enorm faţă de restul trupului, ochii ieşiţi din orbite pe o faţă schimonosită, barba mare avea părul cânepiu şi încâlcit, pielea acoperita cu par de leu. Pe cât era de urât pe atât de plăcută îi era vorba:
- Eu iubesc oamenii, îi feresc de duhurile rele, ajut mamele să aducă pe lume prunci sănătoşi. În vremurile de mult apuse, oamenii s-au răzvrătit, devenid invidioşi pe Zei iar mulţi dintre ei au părăsit Pământul. Eu am rămas sub această înfăţişare, pentru a nu atrage invidia oamenilor. Când vei avea nevoie de ajutor să ţii această amuletă la piept zicând "Bes prinde viaţă".
- Cum ai zis că te cheamă piticule? Bes ai zis?intreabă repede Ali, dar nu mai avea cine să-i răspună, doar amuleta pe care o ţinea în mână îi spunea ca nu a fost un vis.
Răvăşit de întâmplare, se hotărî să se întoarcă la căsuţa unde o lăsase pe Dalia când răgete de fiare sparse liniştea. În faţa, cărarea era blocată de arătări, greu de desluşit datorită întunericului, doar luminiţele fosforescente îl ajută să presupună că ar fi lei sau tigri.
Din instinct, datorită fricii, strânge amuleta la piept, simte cum aceasta se încălzeşte iar gândul i se transformă în glas -"Bes prinde viaţă" . Amuleta împrăştie în jur o lumină iar râsul piticului alungă din cale fiarele pădurii.
Cand a juns în apropierea căsuţei, auzi strigăte de ajutor. A găsit-o pe Dalia căzută de pe canapea, se ţinea de burta, ţipa de durere, o chema în ajutor pe mama ei.
- Ali, du-te şi caută pe cineva să mă ajute, copilul vrea să iese.
Ajunse la uşă când un gand îl opri."Eu ajut mamele să nască" parcă aşa îi spuse piticul cel urăt.
Se intoarse spre Dalia:
- Ia această amuletă şi ţine-o strâns la piept.
Dalia nu pricepea ce-i cere, de durere o ţinea strâns in mâinile ei.
Îl auzi pe Ali zicând "Bes prinde viaţă". O lumină albastră invadă camera, piticul Bes prinse contur iar vorbele lui blânde o întări pe Alida. În casă intrară două femei indigene care o ajută cu tot ce trebuie pe Dalia.Într-un târziu râsul piticului s-a suprapus cu ţipătul copilului pe care Ali fericit l-a ridicat sa-l vadă Dalia. Era o fetiţă.
- Nu ne-am gandit pâna acum ce nume sa-i dăm, spuse Ali.
Se uitau unul la altul si apoi la fetiţă cănd un glas melodios spărsese tăcerea: Besalida să fii sănătoasă! Besalida să-ţi iubeşti părinţii! Besalida să iubeşti oamenii, florile , păsările cerului...!