CUVÂNTAREA ISTORICĂ A LUI MIRON CRISTEA, LA 1 DECEMBRIE LA ALBA IULIA

„Mărită nație română!”

Sunt aproape două mii de ani, de când împăratul Traian a sădit, a altoit nobila viță română în tulpina vânjoasă a rezistentului neam dacic, dând astfel naștere poporului nostru român.Ca o sentinelă neadormită și credincioasă a organizației și civilizației române, a răspândit acest popor lumina culturii latine, făcând aceste plaiuri și ținuturi – pe atunci încă sălbatice – în “Dacia Felix”.Dar năvala Hunilor și a numeroaselor hoarde barbare – câte s-au strecurat pe aicea în curs de veacuri – nu numai că ne-au stingherit în munca și opera noastră, ci ne-au înfrânt pentru multă vreme, și ceeace a fost mai rău pentru noi, ne-au divizat, ne-au împărțit. Astfel, cu timpul am ajuns unii în jurul Maghiarilor, dedați dela fire, ca și ceilalți Turani, a trăi din sudoarea altora; iar alții au ajuns în robia Turcilor, mai târziu a Germanilor și a țarismului rusesc. Mai lungă a fost robia noastră, a Românilor din Ungaria și Transilvania.V-aș amărî prea tare sufletele și aș prea întuneca seninătatea acestui frumos praznic național, dacă v-aș înfățișa icoana amănunțită a lungilor noastre suferințe din cursul acestor  veacuri.

 Amintesc numai:

Cum am zăcut veacuri întregi în cea mai neagră iobăgie;

Cum am fost proscriși de legile nu numai aspre, ci draconice ale lui Verboczy;

Cum în atâtea rânduri ne-am pierdut pe toți conducătorii;

Cum ne-au sfâșiat chiar credința strămoșească;

Cum au rupt legăturile canonice și firești ale bisericei noastre cu biserica mama a fraților de dincolo;

Cum ne-au bătut păstorii, ca să se risipească mai ușor turma;

Cum au hrănit cu scump sângele nostru toate lipitorile lepădăturilor străine, s.a.

Dară cu toate astea – precum după vorba lui Alecsandri “Ceahlăul sub furtună nu cade mușuroi” -, așa și puterile neamului românesc nu au putut fi sdrobite pentru totdeauna. Din contră! Mulțumită puternicei însușiri a poporului de a spori văzând cu ochii, s-a împlinit față de noi cuvântul poetului: “Barbarii vin, barbarii trec, Românul îi petrece; Și – unde unul a căzut – răsar în locu-i zece.” Astfel codrul neamului a odrăslit mereu, suplinind nu numai golurile marilor jertfei, ci am fost chiar în stare să dăm lumii – pe lângă multe altele – și eroi, ca Ioan Corvinul, carele – ca și Ștefan cel Mare – a frânt puterea semilunei păgâne, pe Matei Corvinul,tot roman, care a fost cel mai mare rege al Ungariei.Însă cu cât începeau să iasă la iveală mai bine strălucitele noastre însușiri strămoșești cu atâta se sileau mai tare turanicii tirani a ne asupri și strâmtora.

Orbiți de gogorița “ideii de stat național maghiar“ nu s-au rușinat a născoci cele mai drăcești căi și mijloace cu scopul hotărât de a ne desființa și maghiariza. De o parte Habsburgii haini și meșteri întru a semăna intrigi și discordiei între popoarele fostei monarhii, ca astfel să le poată domina și să se poată susținea, Contele negru Iuliu Andrassy, pe care intenționează republica maghiară a-l trimite ca delegat la tratativele de pace, a declarat în camera ungară: “Cauza naționalităților din Ungaria este chestie de putere, nu de drept”. Mai ales ceeace au făcut cu noi în anii din urmă, trece toate marginile. Strigau la cer răsbunare nedreptățile, cari trebuia să le suferim. Ne durea mai ales încătușarea sufletului nostru românesc și răpirea școalelor, căci n-am uitat nici o clipă admoniția dela 1848 a marelui Bărnuțiu: “Și cu cât vor învăța mai mulți români la școlile străine, cu atât va pierde națiunea mai mulți fii”. Fiecare fiu înstrăinat era o bucată ruptă cu dureri din trupul nostru.

În fața asupririlor și a nedreptăților, pe cari nu le puteam opri, ne-am retras resemnați la vetrele familiilor și la altarele bisericilor noastre; și acolo am străjuit cu neadormită grijă și am salvat scumpele comori ale sufletului: legea, limba, datinile strămoșești și toată moștenirea ființei noastre etnice de Români.Dar asupririle acestea – deși ne-au împestrițat cu străini pământul strămoșesc prin colonizări și cu toată forța mijloacelor de guvernământ, ne-au înstrăinat orașele, ne-au ținut în neștiință, împiedecând aproape orice progres – totuși nu ne-au putut istovi, ci ne-au făcut mai rezistenți, ne-au întărit, ne-au închiegat. Iară țara fraților din regatul liber a devenit pentru noi steaua strălucitoare a nădejdilor noastre de mai bine.

Prinzând curaj, am întețit tot mai mult lupta noastră politică pornită în contra opresorilor noștri, cristalizând tot mai clar ținta aspirațiunilor noastre naționale.La anul 1866 scrie Papiu Ilarian unui deputat român din parlamentul ungar: “Românii să pretindă curat și simplu, ca să fie națiune politică egală… Numai înainte cu curaj și cauza voastră va ajunge la cunoștința Europei – și atunci ați câștigat totul”.Bărbăteștile lupte politice ale episcopilor și fruntașilor noștri conducători, pecetluite cu însemnate jertfe de mucenici naționali, formează pagini strălucite ale trecutului nostru întreg.Ele au convins pe marile popoare, cari conduc destinele lumii despre Sfințenia și despre îndreptățirea aspirațiunilor noastre spre libertate.

Și când tiranii noștri seculari au intrat și în sfintele noastre biserici și ne-au pângărit altarele lor, pe cât de sfinte pe atât de românești, frații noștri liberi n-au mai putut suferi umilirea noastră.

Atunci mai marele fiu al marelui său părinte Ioan Brătianu – în casa căruia s-au cultivat cu sfințenie cultul desrobirii noastre, cu aprobarea plină de însuflețire a tuturor factorilor competenți, urmați de toată țara – a sfătuit din poziția sa plină de răspundere pe Vodă, să scoată sabia și să înceapă lupta alăturea de acele popoare, pe a căror steag este scris “Înfrângerea tiraniei, biruința dreptății și eliberarea popoarelor asuprit”. Ajutorul celui de sus a fost cu ele și cu noi; căci după cum spunea Nicolae Bălcescu: “Dumnezeu a lăsat libertatea pentru popoare; și cine se luptă pentru libertate, se luptă pentru Dumnezeu”. 

După 52 luni de uriașe jertfe și de mult sânge românesc vărsat în lupte crunte, a biruit sfânta și mântuitoare poruncă din solia puternicului Mesia – Wilson: “Tot poporul trebuie să aibă libertatea de a fi stăpân pe sine și a-și croi însuși viitorul și soarta”.

Ca să ne folosim și noi Românii din Ungaria și Transilvania de dreptul cuprins în acest evanghelic principiu, am venit la această istorică și măreață adunare națională în străvechea Alba-Iulia, de care ne leagă amintirea celor mai crude chinuri și suferințe, dară și cea mai sfântă nădejde.Deși au trecut decenii, chiar veacuri de atunci, totuși și acum aud, cum geme de adânc din fundul temniței regele munților Iancu, aud mai ales suspinele, vaietele și sfâșietoarele urlete de durere ale mucenicilor Horia și Cloșca, cari aici au fost trași pe roată. Sub impresia acestor amintiri, amare, sub impresie proaspetelor noastre suferinți din anii războiului… care Român mai poate dori, să mai trăim în același Stat cu Maghiarii?

Cine ar dori aceasta, nu poate fi Român. Promisiunile deșarte din cursul veacurilor ne-au învățat a nu mai avea în Maghiari nici o încredere. Dar chiar de s-ar fi șters din sufletul nostru orice amintire a muceniciei noastre de veacuri încă nu ne putem gândi la altceva decât la aceea, ce au hotărât și făcut frații din Basarabia și Bucovina, adică la Unirea cu scumpa noastră Românie, alipindu-i întreg pământul strămoșesc.

Aceasta trebuie să fie singura noastră tendință firească; doară idealul suprem al fiecărui popor, ce locuiește pe un teritoriu compact, trebuie să fie unitatea sa națională și politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și râsul lumii, dacă în situația de azi am avea altă dorință. Numai din unirea tuturor Românilor de pretutindeni vor putea răsări astfel de producte și manifestațiuni ale geniului nostru național, cari prin însușirile lor specific românești să contribuie la progresul omenirii.

Deci – oricât de tare ar fi gardul Carpaților care până acum ne-a despărțit de frații noștri – totuși și aici – în atmosfera tradițiilor lui Mihai Viteazul – nu pot decât să exclam împreună cu poetul Rădulescu Niger: “Hotarele de astăzi sunt margini trecătoare, de care timpul râde; Căci el pătrunde-n taina ursitei viitoare, când ele s-or deschide!”

Ceasul deschiderii a sosit. Nu putem și nici n-am avea lipsă să rătezăm Carpații, căci ei sunt și trebuie să rămână și în viitor inima Românismului, dar simțesc că astăzi prin glasul unanim al mulțimii celei mari, vom deschide larg și pentru totdeauna porțile Carpaților, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viața românească și ca prin aceasta să ni se înfăptuiască: “acel vis neîndeplinit, copil al suferinței, de-al cărui dor au adormit și moșii și părinții.”

Am ferma nădejde, că precum noi cei adunați la Alba-Iulia am hotărât azi cu glas unanim Unirea cu România, așa și glasul întregei națiuni se va concentra asupra singurei dorințe pe care o pot exprima în trei cuvinte:  Pân-la Tisa! Amin!…

Sursa: Facebook Ion-Aurel Rus

Puncte de vedere

 N-ar fi știut nimeni de ei,  dacă Adi și Vio și-ar  fi acoperit ochii, fruntea și creștetul cu o șapcă cu cozoroc lung, ornata cu o stea roșie, respectiv o pălărie conică din paie, prinsă sub bărbie cu o bandă roșie! Ridic, în cinstea curajului lor, țoiu' cu rachiu chinezesc! (Foștii premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au fost invitați de președintele Chinei sa participe la parada militară cu prilejul aniversării a 80 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial în Asia.)

Sunt tot mai convins că ne vom califica la un campionat mondial de fotbal când nu ne vor mai sta  în cale Cipru, San-Marino, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru... Chiar nu  mai există respect?! ( Naționala de fotbal condusă de Mircea Lucescu a scos un egal cu Cipru după ce românii au condus cu 2-0.)

Centrala de la Tarnița între realitate și mister

 

Tarnița-Lăpuștești nu a fost concepută pentru  compensarea fotovoltaicelor ci pentru preluarea energiei în exces, pe timp de noapte când consumul este redus, de la termocentralele care nu puteau fi oprite, căci repornirea costa mai mult decât economia datorată  opririi. În sistemul energetic național au fost două capacități pentru echilibrarea  consumului, de fapt pentru limitarea transferului în rețea a  electronilor care produc efect caloric prin încălzirea cablurilor de transport și pierderi prin câmp electric,  cunoscutul ca efect "Corona". Dacă observați liniile de înaltă tensiune ( în special cele de 400 KV)  uneori apar grupuri de patru stâlpi, nu de trei,  loc în care fazele se rotesc cu efect de reducere a vectorilor de câmp electric radiant. Teoria e mai complexă și are ca ji fundament ecuațiile de transport de energie pe linii lungi. Prin reechilibrarea sistemului, sarcinile electrice se transferă  din centrul sistemului spre periferie, uneori cu gradient ridicat al transferului, producând în principal pierderi mari prin cele două fenomene. Cel caloric poate fi  atenuat prin realizarea  cablurilor de transport din trei-patru  toroane unite prin bare ( se observă tot la liniile de înaltă tensiune), mărind suprafața de transfer a sarcinilor electrice, căci acestea se deplasează pe suprafața conductorilor și nu prin miezul acestora. Au fost  construite două centrale de echilibrare, una în centrul țării, Mintia, pe cărbune. Alta, tot în centru, pe gaz, la Borzești, cu roluri bine stabilite. Prima putere mare disponibila pe mai multe rețele radiale (distanțe optime de transfer de energie), cea de a doua pornea la avarii sau dezechilibre, căci fiind pe gaz, în câteva ore intra în parametri. S-a constatat că noaptea sunt pierderi mari și s-a proiectat aceasta centrala de pompaj care noaptea recuperează  o bună parte din energia electrică care se pierde în special prin efect caloric și efect Corona. Pompa de apă în lacul de la altitudine, ziua producând energie cu generatoare hidro prin cădere. 

Ungaria nu face nicio scofală în sistemul lor energetic. Centrala este necesară sistemului energetic din Romania. Între România și Ungaria sunt vreo trei puncte de interconectare iar transferurile de energie nu sunt în măsură să fie echilibrate căci Ungaria nu este un producător în exces.

E o afacere pe care au pus ochii multe companii și grupuri de interese, mai ales că SEN și Romania sunt sub presiune, căci fostul ministru Popescu a desființat Mintia, producând un dezechilibru real și constant, greu de stabilizat.

Afacerea merită.

(Textul aparține d-lui ing.  Constantin Oprea, postat  pe un grup WhatsApp)

Palatul Parlamentului

    Palatul Parlamentului din București este una dintre cele mai spectaculoase și controversate construcții din lume, cunoscută pentru dimensiunile sale colosale, arhitectura impunătoare și istoria sa fascinantă. Considerat un simbol al grandorii, dar și al exceselor regimului comunist, acest edificiu rămâne una dintre cele mai vizitate atracții turistice din România.

   Date impresionante despre Palatul Parlamentului

1. A doua cea mai mare clădire administrativă din lume

   Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă din lume ca suprafață utilizabilă, fiind depășită doar de clădirea Pentagonului din SUA. Cu o suprafață totală de aproximativ 365.000 de metri pătrați, acesta domină Bucureștiul și este vizibil din numeroase puncte ale orașului.

2. Este cea mai grea și cea mai scumpă clădire administrativă din lume

   Cu o greutate estimată la peste 4 milioane de tone, datorită materialelor folosite (beton, marmură, oțel și cristal), Palatul Parlamentului este cea mai grea clădire din lume. De asemenea, este și una dintre cele mai scumpe clădiri administrative construite vreodată, cu un cost estimat la peste 3 miliarde de euro.

3. A fost începută în anul 1984

   Construcția a fost începută în 1984, ca parte a unui proiect ambițios de reorganizare a capitalei. Planul său era de a avea o clădire monumentală care să simbolizeze puterea și să găzduiască toate instituțiile importante ale statului.

4. 700 de arhitecți și 100.000 de muncitori au lucrat la construcție

   La ridicarea Palatului Parlamentului au lucrat peste 700 de arhitecți, coordonați de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de doar 28 de ani la acea vreme. De asemenea, peste 100.000 de muncitori, inclusiv soldați, au fost implicați în construcția clădirii, iar munca s-a desfășurat zi și noapte timp de mai bine de 5 ani.

5. Materialele folosite sunt exclusiv din România

   Toate materialele utilizate pentru construcția Palatului Parlamentului sunt de proveniență românească:

 • 1 milion de metri cubi de marmură adusă din carierele din Transilvania

 • 3.500 de tone de cristal pentru candelabrele impresionante

 • 200.000 de metri pătrați de covoare țesute manual

 • 900.000 de metri cubi de lemn din stejar, cireș și nuc

 • 2.800 de candelabre din cristal, cel mai mare având peste 7 tone

6. Dispune de buncăre secrete și tuneluri subterane

   Sub clădire există kilometri întregi de tuneluri, unele dintre ele fiind gândite ca rute de evacuare în caz de pericole. De asemenea, se spune că în subsolul palatului există un buncăr antiatomic, prevăzut cu sisteme de comunicație sofisticate.

7. Are peste 1.100 de camere

   Palatul Parlamentului are 12 etaje la suprafață și 8 etaje subterane (unele nefinalizate), găzduind un total de peste 1.100 de camere. Acestea includ săli de conferințe, birouri, galerii impresionante și chiar apartamente luxoase.

8. Sala Unirii are unul dintre cele mai mari covoare din lume

   Una dintre cele mai impresionante încăperi ale palatului este Sala Unirii, care adăpostește un covor de 1.000 de metri pătrați. Acest covor uriaș a fost țesut manual și este atât de mare încât a trebuit să fie lucrat direct în încăpere, deoarece nu putea fi transportat.

9. Cea mai mare sală – Sala Mihai Viteazul

   Sala Mihai Viteazul este cea mai mare sală din Palatul Parlamentului, având o suprafață de 2.200 de metri pătrați și un tavan la o înălțime de 20 de metri. Aceasta este folosită pentru evenimente oficiale și internaționale.

10. Sistemul de încălzire nu a fost finalizat niciodată

   Deși palatul a fost gândit să aibă un sistem de încălzire centralizat, acesta nu a fost finalizat complet, ceea ce face ca în anumite perioade ale anului clădirea să fie extrem de rece.

11. Palatul Parlamentului se scufundă în fiecare an

   Datorită greutății sale impresionante, clădirea se scufundă în solul moale al Bucureștiului cu aproximativ 6 mm pe an. Acest fenomen este monitorizat constant de experți.

12. A fost construit pe ruinele unui cartier istoric

   Pentru a face loc palatului, a fost demolat un cartier întreg, Uranus, distrugând mii de case, biserici și monumente istorice. Se estimează că peste 40.000 de oameni au fost forțați să-și părăsească locuințele.

13. Se poate vizita și este una dintre cele mai populare atracții din România

   Palatul Parlamentului poate fi vizitat prin tururi ghidate, atrăgând anual sute de mii de turiști din întreaga lume.

14. Clădirea este folosită pentru evenimente internaționale

   De-a lungul anilor, Palatul Parlamentului a găzduit numeroase evenimente internaționale de anvergură, inclusiv summit-uri NATO, conferințe ONU și alte reuniuni de rang înalt.

15. Dimensiunea impresionantă o face vizibilă din spațiu

   Datorită suprafeței sale uriașe și a materialelor reflectorizante folosite, Palatul Parlamentului poate fi observat din satelit, fiind una dintre cele mai mari construcții vizibile de pe orbită.

   Palatul Parlamentului rămâne una dintre cele mai impresionante construcții din lume, simbolizând atât măreția arhitecturii românești, cât și excesele din acea perioadă. Fie că este admirat pentru grandoarea sa sau criticat pentru costurile sale uriașe, acest edificiu continuă să fascineze și să atragă turiști din toate colțurile lumii.

Sursa: Facebook 

Un punct de vedere a unui general român

Generalul Mircea Chelaru face un expozeu privind războiul actual dintre  Rusia și Ucraina cu trimiteri la istorie, ca apoi să atragă atenția oamenilor politici de la noi și de aiurea  că  niciodată Rusia nu poate fi învinsă. Are și nu are dreptate ar spune un cârcotaș. 

General Mircea Chelaru: 

“Voi, ăștia care trăiți cu impresia că învingerea Ucrainei va însemna că ne trezim cu rușii la ușă! Am o veste foarte proastă pentru voi!

Rușii au fost întotdeauna la ușa noastră! Am trăit cu ei în coaste și vom trăi cu ei în coaste cât timp vom mai exista ca țară!

Voi, ăștia care visați ca Ucraina să câștige războiul și rușii să se retragă cu coada între picioare și să își ceară scuze!

Voi ați terminat vreo școală ,,pe bune"?! Ați făcut istorie?! Rușii nu s-au retras cu adevărat niciodată, de nicăieri! Când a fost vreodată Rusia judecată, când a plătit Rusia daune cuiva?! Când vreodată Rusia a fost pusă în genunchi?! Când?!

Nu și-au cerut scuze niciodată pentru ce au facut! Dimpotrivă, au primit și despăgubiri pentru nenorocirile pe care le-au lăsat în urmă pe unde au fost!

Pe ruși nu îi injuri, nu îi calci în picioare și după aia beți împreună, vă pupați la primărie, dansați, vă faceți frați de cruce și rămâneți prieteni pe vecie! 

Cu rușii trebuie să fii atent. Să păstrezi relații de bună vecinătate.

Nu spune nimeni să îi pupăm în fund. Ci că trebuie să avem o politică deșteaptă și relații diplomatice cordiale! 

Să arătăm că îi respectăm și că merităm să fim respectați. Relații cordiale, mă, istericilor!

Că războiul se termină, dar Rusia rămâne lângă noi! Ce, nu v-a mai vândut Vestul rușilor?! Pactul Ribbentrop-Molotov vă spune ceva?! Expresia "sferă de influență" nu vă pare cunoscută, tolomacilor?!

Credeți că s-ar da înapoi să ne facă cadou rușilor acum dacă ar avea vreun avantaj promis și garantat de Kremlin din asta?! Rusia nu a jucat bambilici niciodată în istorie! Asta am făcut-o noi! Noi ne-am furat și ne furăm singuri căciulile!

Pe planeta noastră Rusia este, totuși, o superputere. Și o superputere nucleară, cu resurse naturale pentru care Vestul ar da nu doar o mână și un picior să se înfrupte, ci ar sacrifica țări întregi. Cum face acum cu Ucraina.

Visul cu înfrângerea Rusiei este foarte, foarte frumos, dar în prezent este o utopie - ca să nu spun că e pura demagogie politică occidentală, care vă aruncă praf în ochi! Cât timp Putin trăiește, va fi tătucul lor.

Lăsați naibii gogorițele și truismele sforăitoare și priviți realitatea în față: nu există șanse ca Rusia să fie îngenunchiată decât prin declanșarea unui al treilea război mondial și sacrificarea întregii planete pentru un rezultat incert. 

Pentru că un al treilea razboi mondial va fi un război cu arme neconvenționale, cu arme chimice, biologice, nucleare. Și cum Putin e dement, cum spuneți voi, nu se va sfii să le folosească. Iar răspunsurile NATO vor fi în oglindă.

Chiar și așa, nu e sigur că va exista o Rusie înfrântă Mai bine vă gândiți foarte bine ce faceți cu politicienii țării asteia și cât îi mai lăsați să își bată joc de noi!

Mai bine îi întrebati pe guvernanți, parlamentari și președinte ce poziție ar trebui să aibă România în contextul actual. Pentru că războiul se va încheia la un moment dat și rușii vor rămâne ca un cui în talpa noastră, că așa au fost mereu.

Și să vă gândiți și la care ar trebui să fie poziția noastră în fața unei posibile alianțe a Rusiei cu China. Și amintiți-le tuturor demagogilor și visatorilor ca NATO nu va veni să ne apere pe noi dacă va avea ținte mai importante de apărat! Și va avea! 

Între apărarea peninsulei Alaska și a României, ce credeți că va apăra NATO?! Spuneți-le idioților noștri de politicieni că BRICS se poate transforma oricând și într-o alianță militară pe față! Și România va fi așa cum a fost cu adevărat mereu: pe cont propriu!

Pentru că indiferent de alianțele semnate, mereu am fost SINGURI!

Nimeni nu ne-a susținut interesele pentru că așa era corect! Totul a avut și are un preț! 

Un preț extrem de greu pentru națiunea română care acum doarme în papuci și care a lasat și lasă toți hoții, lingăii, corupții, incompetenții, scârnăviile, trădătorii de neam și de țară să o conducă!"

A fost odată...

 Mi-a plăcut cum poeta Diana Sava Daranuța povestește întâmplările din anii copilăriei. De ce? Fiindcă mă regăsesc și ca mine poate se regăsesc mulți alții care au copilărit la țară. 

COPILĂRIA

În rochiță de mătase cu buline colorate,

Alergam prin troscot verde, pe cărările crăpate.

Şi eram mai mult desculță, nu-mi păsa de n-am sandale,

Când stârneam pe drumuri colbul și căței din mahalale.

Cautam „colacul babei” pe sub gard și prin ogradă

Și rupeam susanu-n două, ca să-l îndulcesc în grabă...

Da, smulgeam din toți copacii fructe verzi şi poame acre,

Le-adunam pe toate-n poală... erau mare bunătate!

Scotoceam pe mal de râpă, căutam comori ascunse

Și crezându-mă o zână, ascundeam la sân broscuțe...

Nu scăpa de mângâiere nici pisică și nici câine,

I-aduceam pe toți acasă și-i hrăneam pe-ascuns cu pâine...

La bunica în gradină m-ascundeam prin păpușoi,

Rătăcindu-mă, adesea, nu găseam drumu-napoi.

Împleteam cosițe multe din mătăsuri de știuleți

Și-mi făceam păpuși frumoase, să mă laud la băieți...

De copacul cel de șorcov îmi plăcea să mă apropii, 

Dar aveam un fel de frică, să nu dau de „calul popii”...

Fructele erau gustoase, rămâneau mereu pe dinți,

Mă uitam cu „ochi-n patru” să nu dau peste omizi…

Și eram așa de mândră cu cireșe la urechi,

Împleteam din flori coroane, fluturând din sfoare vechi!

Și când mă ruga bunica, îmi părea ceva normal

Să alerg cu căldărușa… după balegă de cal…

Mai furam căpșuni mustoase câteodată… la vecini,

Că erau un pic mai coapte și mai bune la străini…

M-avântam să trec și gardul, curajoasă, prin urzici

Și mă întorceam „sătulă” de căpșune și... bășici...

Uneori aveam în grijă puișorii de găină,

Dar luându-mă cu joaca îi scăpam și prin grădină.

Și când mama mânioasă mă striga cu-atâta zor,

I-aduceam din scai buchete și credeam că-s dalbe flori…

Doamne, buni erau vărzarii cei cu vișină aleasă,

Ne-ntreceam la ploi de sâmburi cu amicii după casă.

Aveam urme de plăcinte de la gură la urechi,

Şi purtam o pălărie dintr-o frunză de curechi…

Dar în rest eram cuminte, ajungeam în vârf de nuc,

Să cobor îmi era teamă, însă nu și să mă urc…

Cu umbrela și cu perna mă găsea maica spre seară,

Când, pitită pe sub tufe, îmi făceam căsuțe-n vară…

Mă-ntreceam ades cu vântul, când să șuier mă-nvățam

Și din sâmburi de caise șuieracuri meșteream…

Îmi făceam tartine-alese din pâinică cu zăhar

Și-așteptam să vină cioara să-i aduc un dinte-n dar…

Răscoleam prin poiețică, prin cuibare, după ouă

Și-mi sărea în cap cocoșul cu picioarele-amândouă!

Nu eram fricoasă fată, doar puţin, poate oleacă…

Și-alergam în râu de lacrimi la bunica, sa mă scoată!

Am cântat și la chitară din vioara lui bunicu’…

Și i-am pieptănat arcușul, să văd unde-i scârțăitul?!

Spuneam numai adevărul cu ochi negri de cărbuni

Și-ascundeam cu palma ceafa, unde-i „groapa cu minciuni”.

Număram pe boltă stele, ce dorințele veghează

Când amurgul cel de basme licuricii luminează.

Chiriecii erau sfetnici, ce cântau sub clar de lună

Și mă trimiteau acasă cu un marș de noapte bună…

Și treceam ca eroina pragul casei părintești

Unde mama, supărată, îmi da pilde din povești…

Și pe fonul de mustrare, ca o muzica curată,

Eu făceam bulbuci din spumă în ligheanul cel cu apă…

Azi, mi-aduc aminte gustul răsăritului de vară

Și mărarul din plăcinte și pelinul cel de țără… 

A plecat copilăria… Și, zâmbind, s-a dus departe

În rochiță de mătase, cu buline colorate…

                Diana Sava Daranuța

Romania este în grupa H a preliminariilor pentru CM 2026

România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri, 13 decembrie.

Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich.

Cupa Mondială din 2026 va avea loc în SUA, Canada şi Mexic, cu 104 meciuri în 16 oraşe.

Iată care sunt Grupele  preliminariilor CM ed. 2026

 Grupa A 

Germania sau  Italia, Slovacia, Irlanda de Nord, Luxemburg

Grupa B 

Elveția, Suedia, Slovenia, Kosovo. 

Grupa C 

Portugalia sau Danemarca, Grecia, Scoția, Belarus. 

Grupa D 

Franța sau Croația, Ucraina, Islanda, Azerbaidjan. 

Grupa E

Spania sau Olanda, Turcia, Georgia, Bulgaria. 

Grupa F

Portugalia sau Danemarca, Ungaria, Irlanda, Armenia. 

Grupa G

Spania sau Olanda, Polonia, Finlanda, Lituania, Malta. 

Grupa H

Austria, România, Bosnia, Cipru, San Marino. 

Grupa I

Germania sau Italia, Norvegia, Israel, Estonia, Moldova. 

Grupa J

Belgia, Țara Galilor, Macedonia de Nord, Kazahstan, Liechtenstein. 

Grupa K

Anglia, Serbia, Albania, Letonia, Andorra. 

Grupa L

Franța - Croația, Cehia, Muntenegru, Insulele Feroe, Gibraltar. 

Romania în urna a doua valorica?

 Națională României după egalul cu Kosovo este obligată sa câștige meciul ultim din grupa C a Ligii Națiunilor cu formația Ciprului pentru a accede în urna a doua valorica la tragerile la sorți pentru preliminariile CM 2026.

Nichita îl vede pe Eminescu prin ochii lui Arghezi

 Tudor Arghezi, copil fiind, l-a zărit pe stradă pe Mihai Eminescu (”Mă numesc unul din oamenii în viață care l-au văzut pe Eminescu în carne și oase. L-am zărit pe Calea Victoriei. Trecea prin public un om grăbit, fără să ocolească, impetuos. ”Uite-l pe Eminescu!”, a spus cineva, cu un glas pe care-l țiu minte.") 

Câteva decenii mai tarziu, Nichita Stănescu evocă o întâmplare  pricinuită de un gest oarecum neobișnuit al lui  Geo Bogza:

”Cât de sictirit am putut să fiu de unii colegi când Geo Bogza m-a ridicat de ceafă ( acum un deceniu și mai bine) - cu macaraua brațului său - și m-a dus să-i sărut mâna lui Tudor Arghezi. Arghezi era ca o frunză. Vorbea parcă bătut de un vânt stelar. Bogza i-a ridicat mâna lui suavă în lopata mâinii lui și iată că bâlbâit m-am trezit sărutând o mână care-și scrisese testamentul nu pentru sine, ci pentru poezie.

Restul e ca un ecran alb. Arghezi a spus atunci câteva cuvinte argheziene. Bogza, câteva cuvinte bogziene. Eu aveam limba smulsă.

<<Penibil! Penibil!>>, mă admonestară câțiva colegi. <<Ai ajuns să pupi mâna mărimilor!>>, îmi reproșară alții. <<Ești un lingav!>>, îmi spuseră ceilalți. Mi-a fost rușine, și ciudă, și atât.

Azi, însă, când potrivesc câte un cuvânt sau rostesc cu gura câte o frază în omenia artei, mă întorc și zic: e gura care a sărutat mâna lui Arghezi. E Arghezi, cel care, fiind copil, l-a văzut cu ochii săi căprui pe Eminescu. Și aceasta mi se pare nesfârșit de mult.”

„Arghezi povestea – îşi aminteşte Nichita Stănescu într-un interviu, în 1977 – că fiind copil l-a văzut [pe Eminescu] pe Calea Victoriei trecând în absentă visare. Arghezi era copil şi ce face un copil? Un copil se uită cu ochii lui de copil, curioşi, în ochii tuturor. Tânăr fiind, m-am uitat cu ochii curioşi şi înfioraţi de emoţie în ochii ascuţiţi de inteligenţă şi de sarcasm ai lui Arghezi. Iată cît e de apropiat Eminescu de noi! Ochii mei s-au uitat în ochii lui Arghezi, care s-au uitat în ochii lui Eminescu. 

Cum spun unii anatomiști, ochiul este partea cea mai expusă a creierului. E ca și cum m-aș fi uitat în versurile lui când m-am uitat în ochii lui Arghezi."

Precum neamțul și pistolul

 "Ascensiunea reală a lui Nicolae Ciucă a început nu după măreața bătălie de la Nassiriah, care nu i-a adus nici măcar o avansare în grad la excepțional, ci odată cu ascensiunea lui Klaus Iohannis, de la momentul devenirii președinte al acestuia, în decembrie 2014. S-a născut atunci un love story politic fără precedent, care a ajuns acum la aproape un deceniu vechime și în care umbra suspect de protectoare a lui Iohannis s-a întins asupra militarului, punîndu-i pe tavă o carieră fulminantă pentru un om care nu a susținut niciodată vreo bătălie politică. Ceva se ascunde în spatele acestei povești, ale cărei rădăcini ar putea fi chiar mai vechi decît s-ar crede, mai exact din regimul comunist. 

Pe 21 decembrie 2014, Iohannis a depus jurămîntul de președinte, iar cîteva zile mai tîrziu a semnat decretul prin care Ciucă devenea șeful armatei. Cîteva săptămîni mai tîrziu, același Iohannis vizita Batalionul 33 Vînători de Munte Posada și mînca la popotă ciorbă și fasole, alături de Ciucă. Ceva nespecific prețiosului – dintotdeauna – Iohannis, am spune. În aprilie 2017, Ciucă produce primul mare conflict politic, după ce armata a trimis o cerere către Guvernul SUA în care își exprima disponibilitatea de a cumpăra rachete de tip Patriot, urmînd ca procedurile de achiziție să fie demarate în acel an. Liderul partidului de guvernămînt, Liviu Dragnea, ieșea atunci cu critici directe la adresa lui Ciucă, arătînd că era bine să se fi aşteptat derularea şi finalizarea procedurilor şi că aştepta mai multă rigoare de la acesta.

Și premierul Sorin Grindeanu a intervenit, spunînd că era treaba ministrului Apărării să facă anunțuri de acest gen și nu a șefului Statului Major.

În decembrie 2018, cînd se apropia finalul mandatului de 4 ani al lui Ciucă la cîrma armatei, ministrul Apărării, Gabriel Leș, anunța că nu va prelungi mandatul respectiv, deși legea permitea o reînnoire.

Din acel moment, a intrat în scenă dur Klaus Iohannis, care a refuzat pur și simplu să acccepte propunerea de succesor al lui Ciucă făcută de guvernul PSD, recte Dumitru Scarlat, reprezentantul militar al României la NATO și UE. Președintele a semnat pur și simplu un decret prin care îi prelungea lui Ciucă mandatul cu un an, fără a exista un aviz al premierului și nici o propunere a ministrului Apărării în acest sens.

Însăși prim-ministra Viorica Dăncilă anunța oficial că decretul lui  Klaus Iohannis nu respecta condițiile de legalitate și crea premisele unui conflict juridic de natură constituțională.

”Aș vrea să fie foarte clar – nu vorbim aici despre persoane, ci strict despre respectarea legii. Președintele nu a explicat refuzul în ședința CSAT”, mai spunea Dăncilă.

Ilegalitatea decretului fusese constatată și de juriști de mare calibru, precum fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu.

În ianuarie 2019, magistrații Curții de Apel București dispuneau suspendarea executării decretului semnat de Klaus Iohannis, pînă la pronunțarea instanței de fond.

În martie, Curtea de Apel București sesiza CCR în procesul MApN-Iohannis: scandalul lua amploare.

Cîteva zile mai tîrziu, judecătorul Silviu Gabriel Barbu din procesul privind mandatul șefului Statului Major cerea să fie înlocuit, motivînd că presa i-a pus la îndoială imparţialitatea, după ce o cerere similară îi fusese deja respinsă cu cîteva zile înainte.

Pe 29 martie, Curtea de Apel București respingea acțiunea MApN, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pîrîții preşedintele României Klaus-Werner Iohannis, Administraţia Prezidenţială şi Ciucă Gh. Nicolae Ionel, de anulare a decretului lui Iohannis, decizie nedefinitivă.

În iunie, CCR declara neconstituțională prelungirea cu pînă la un an a mandatului șefului Statului Major al Apărării, cerînd modificarea de către parlament a legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN.

Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei, Nicolae Ciucă demisiona din funcția de șef al Statului Major, după ce PNL l-a propus pentru funcția de ministru al Apărării în Guvernul Orban, declanșînd o serie de critici legate de momentul ales.

”Rușine mai mare pentru Armata României decât palma dată ieri de Generalul Ciucă nu poate fi imaginată. Șeful Marelui Stat Major, comandantul militar al armatei, a abandonat Armata Română chiar de ziua ei, pentru o funcție politică în eventualul Cabinet Orban. Mă întreb, oare care sunt meritele acestui General? Și dacă ne-am fi găsit într-o situație de conflict armat, ar fi procedat la fel? Ar fi părăsit câmpul de luptă pentru o funcție călduță, acasă, într-un birou?”, scria fostul președinte executiv al PSD, Eugen Teodorovici, pe Facebook.

Și Kelemen Hunor, liderul UDMR, a criticat aducerea lui Ciucă în guvern, afirmînd că „nu poți să promovezi un general activ într-o funcție de ministru”.

Se putuse, însă, pentru că așa ordonase liderul suprem al PNL, Klaus Iohannis.

De 1 decembrie, cu prilejul Zilei Naționale, Ciucă decreta: ”Militarii nu devin niciodată civili”, stîrnind și mai multe comentarii vizavi de promovarea unui militar într-o funcție pe care România se angajase să o demilitarizeze încă din anii 90, drept condiție a aderării la NATO.

Anul 2020 a adus o înșurubare și mai puternică a lui Ciucă în structurile puterii, sub pulpana lui Iohannis, pe fundalul pandemiei de Covid, un ”Inamic nevăzut care nu are tabără militară, doctrină sau o strategie”, după cum se exprima ministrul Apărării. Tot el dădea asigurări că, dacă va fi nevoie, militarii sunt pregătiţi să apere cetățenii.

Ceea ce s-a și întîmplat începînd din 25 martie, atunci cînd Ciucă a scos armata pe străzi, pentru intimidarea cetățenilor care nu se conformau normelor anti-Covid.

Virusul, combătut cu blindate de război…

A urmat măsura militarizării unor spitale, în pofida protestelor sindicatelor.

Cu spatele asigurat total de Iohannis, ministrului Ciucă nu i se clintea un fir de păr.

În paralel cu militarizarea unor spitale, același Ciucă se îngrijea de un demers stupefiant, anume trimiterea unor cadre medicale militare în SUA, pentru a ajuta autoritățile americane să combată eficient pandemia(!!!)

În decembrie 2020, încă un pas în carieră: e făcut senator pe listele PNL.

Lui Ciucă nu i s-a clătinat scaunul nici după imensul scandal izbucnit la începutul lui 2021, cînd s-a aflat că pentru militari se organizaseră centre speciale secrete de vaccinare, aproape o sută, pentru ca uniformele kaki să nu stea la cozi, precum românii de rînd.

În noiembrie, a venit momentul ca Ciucă să facă pasul următor: prim-ministru, în locul lui Florin Cîțu.

În aprilie 2022, încă un pas: președinte al PNL, ales fără contracandidat și cu derogare de vechime.

După rotativa la guvernare cu PSD, e imediat propulsat în postul nr.2 în stat: președinte al Senatului.

În fine, deși e codaș în toate sondajele, generalul în rezervă a fost trimis să candideze la Cotroceni, fiind validat, cu încălcarea statutului, și cu derogare de vechime de către Consiliul Național al PNL, ieri.

Evident, nu a existat nici acum vreun contracandidat.

Pentru a i se spori notorietatea și șansele, i s-a aranjat o mega-campanie publicitară de milioane de euro din banii statului.

Cine i-a aranjat și întreținut permanent generalului cariera într-un mod atît de artificial, atît de lipsit de asperități, în pofida absenței minimului de calități, a scandalului de plagiat, a deconspirării drept fals erou de război, a luptei permanente cu limba română șamd?

Nu e un secret: președintele Klaus Iohannis.

Timp de un deceniu, aripa lui protectoare a adăstat asupra lui Ciucă și l-a făcut dintr-un general ca sute de alți generali care au umplut România post-decembristă în ditamai premierul, liderul de partid istoric și candidat prezidențial.

Ce sau cine l-a determinat pe Iohannis să vegheze atît de atent asupra ascensiunii lui Ciucă, e un mister.

Să fie Sibiul liantul? Posibil.

Pe vremea cînd Iohannis era tînăr profesor de liceu la Sibiu, Ciucă era elev la școala militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu”. Și tot acolo, în aceeași perioadă, era elev la transmisiuni în cadrul aceleiași școli actualul șef al SPP, generalul Lucian Pahonțu, suspectat de a fi succesorul lui Coldea la butoanele statului paralel. Și tot la școala amintită a studiat, în anii 80, și generalul cu patru stele Marian Hăpău, fost director DGIA – serviciul secret al Armatei române, fost subaltern al lui Ciucă și fost șef, o perioadă, al soției lui Nicolae Ciucă, la aceeași serviciu.

Indiferent de ce îi leagă pe Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă, un lucru e sigur: avem de a face cu cel mai îndelungat (și misterios) love story din politica post-decembristă, în sensul de binom ”înalt protector – protejat”, bătînd la scor relația Iliescu-Roman, Iliescu-Năstase, Băsescu-Udrea șamd.

Iar dacă Nicolae Ciucă ar cîștiga președinția țării, printr-o minune, ar fi primul caz în care înaltul protector chiar reușește să-și împingă protejatul pînă la punctul cel mai înalt posibil." 

Sursa: rețeaua de socializare Facebook. 

Adevăr sau răutate?

 Dan Negru și-a câștigat statutul de om al cetății prin opiniile exprimate fără a face jocul altora, chiar al celor care îl plătesc. 

Iată ce spune cu subiect și predicat despre fotbaliștii Naționalei, pe care Edi Iordănescu i-a "alintat" cu sintagma: Generația de suflet! 

Dan Negru: 

                   "I-am căutat aseară pe fotbaliștii din generația de suflet în echipele mari ale Europei din Champions League. Câți jucători români s-au tansferat la marile echipe după Euro? Noi, presa, mereu aserviți senzaționalului am manipulat atunci emoțional publicul și i-am dat ce știam că așteaptă : eroi. Dacă peste 50 ani cineva ar citi titlurile din ziare ar zice că România a câștigat Euro. “Am scris istorie” vuia presa. Una e să nu dezamăgești și alta e să scrii istorie. Istorie au făcut țări mai mici decât România care au cucerit titlul european, Portugalia, Grecia, Danemarca  cu jumătate din populația noastră. Bucuria că batem un județ al Serbiei e tot o păcăleală inventată de trusturile de presă care au dat bani mulți pe drepturile de difuzare și acum își laudă achiziția. Nu existăm în fotbalul mare. Căutați români în Champions League la marile echipe! N-am câștigat o echipă de fotbal ci una de suporteri. Galbenul suporterilor din orașele europene nu a fost despre fotbal ci despre locul nostru în Europa. Fotbalul mai are de așteptat. Și sala de așteptare e mare."

Olimpicii romani provin in marea lor majoritate din Moldova!

 

AUR

David Popovici (București)

Marian Florian Enache (Tg. Cărbunești, Gorj) & Andrei Cornea (Vatra Dornei, Suceava)

Echipaj 8+1: Simona Radiș (Botoșani), Ioana Vrîncean (Tg. Neamț), Amalia Bereș (Pașcani), Adriana Adam (Vaslui), Maria Lehaci (Câmpulung Moldovenesc, Suceava), Ancuța Bodnar (Vatra Moldoviței, Suceava), Roxana Anghel (Câmpulung Moldovenesc, Suceava), Magda Rusu (Fălticeni, Suceava) și Victoria Petreanu (cârmaci, Constanța).   

ARGINT

Simona Radiș (Botoșani) & Ancuța Bodnar (Vatra Moldoviței, Suceava),

Ioana Vrîncean (Tg. Neamț) & Roxana Anghel (Câmpulung Moldovenesc, Suceava)

Ionela Cozmiuc (Câmpulung Moldovenesc, Suceava) & Gianina van Groningen (Gura Humorului, Suceava); 

Mihaela Cambei (Dofteana, jud Bacău) 

BRONZ

David Popovici (București)

Ana Maria Bărbosu (Focșani)

Care o fi explicația? 

Guvernanții vor investi mai mult în săli și terenuri de sport în orașele și chiar satele din Moldova? 

Ilie NĂSTASE, cel mai mare tenismen român

     Ilie Năstase s-a născut în București, în ziua de 16 iulie a anului 1946,  într-o familie cu tată din Râmnicu-Sărat și mamă din Chișinău.

Măreția se măsoară în fapte nu în vorbe. 

    De-a lungul carierei, a câștigat 62 de turnee de simplu, între care două titluri de Grand Slam (1972 – US Open și 1973- Roland Garros). A jucat și două finale, ambele la Wimbledon, în 1972 și 1976. A fost între primii 10 în clasamentul ATP timp de șapte ani.

     La dublu a câștigat turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975.

    A câștigat, de asemenea, de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975.

    Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109. Alături de Ion Țiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 și 1972.

    A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” în 1969, 1972, 1973 și 1974

    În tenis, a fost primul jucător european care a depășit un milion de dolari câștigați din premii și primul tenisman din toate timpurile care a câștigat turneul de la Roland Garros fără să piardă vreun set. A fost introdus Hall of Fame-ul tenisului mondial în 1991.

    Conform Enciclopediei Britannica, personalitatea vulcanică l-a împiedicat să obțină și mai multe succese, acumulând numeroase penalități, descalificări, amenzi și suspendări.

    Grație lui, arbitrii de tenis folosesc titluri de curtoazie când se adresează jucătorilor. Astfel, în 1977, românul a intrat într-un conflict cu arbitrul Jeremy Shales în timpul unui sfert de finală de la Wimbledon, deoarece Năstase a considerat că acesta i-a vorbit precum „unui școlar neascultător”. Mai mult, arbitrul i-a spus românului la un moment dat să ia o hârtie de pe teren care zburase din tribune: „Năstase, ridică hârtia aia de jos”, la care Ilie i-a răspuns: „Să mă strigi Domnule Năstase!”. De-atunci, arbitrii trebuie să se adreseze jucătorilor folosind titlul de curtoazie, Doamnă/Domnule.

    A fost primul număr 1 mondial, stand pe această poziție între 23 august 1973 și 2 iunie 1974. Este General Maior (r) al Armatei Române și a fost decorat cu „Steaua României” în grad de Comandor, cea mai înaltă distincție civilă a României. 

Casa părintească, de Mariana Mazilu 

Am fost în sat și m-am umplut de jale,

Căci moartea a făcut prăpăd la noi,

Atâtea porți închise ,atâtea case goale

Si-atâta lume dusă spre viața de apoi...

M-am dus să văd căsuța părintească,

Mi-era atât de dor... de mult nu am mai fost,

Dar nimeni nu era să mă primească

Și m-am simțit străină... fără rost...

Era ograda îmburuienită și pustie,

Iar troscotul întins peste cărare,

Copaci necurațați, crescuți parcă-n neștire,

Butuci de vie tologiți în soare...

Iar gardul stă să cadă spre vecini

Și stâlpii casei sunt macinați de vreme,

La toate ușile lacăte încuiate,

De parcă cineva de hoți s-ar teme.

Pe un perete, afară, la hambar,

Stă coasa tatei, bătrână, ruginită,

În șură, stativele mamei triste zac,

Uitate pe o scoarță de vremuri ciuruită.

Mă-neacă lacrimi grele și amare

Și un suspin adânc mă ține-n piept,

Nu îndrăznesc să fac un pas înainte

Nemaiștiind la ce să mă aștept.

M-așez pe prispa casei, buimăcită

Și mă gândesc că mâine dac-ar fi

Parinții noștri să se-ntoarcă acasă,

Pentru a doua oara, ar muri ...

Dac-ar vedea sudoarea lor de-o viață

Cum nu am fost în  stare s-ongrijim,

Că suntem toți departe și pe-acasă

Cu anii, câteodată, nu venim!

Mă scutur-un fior adânc de vină

Și gându-mi zboară iute în trecut,

O văd pe mama trebăluind pe-afară

Și-mi vine să mă duc să o sărut!

Văd casa noastră, albă, văaruită,

Cu flori în geamuri la veranda mare,

Pe tata, tot mereu cu sapa-n mână,

Prin crinii mamei, albi, lângă cărare...

Văd via ridicată pe sârmele întinse,

Prin frunze, văd ciorchini de struguri grei

Și pot să număr în boabele-nroșite

Clipe părăduite demult, în anii mei...

Un vânt ușor stă să-mi atingă fața,

Precum o mângâiere fină de năframă,

Din suflet curg cuvinte nerostite...

 Te rog mă iartă tată!

 Te rog mă iartă  mamă!

Noi vrem pământ. 8 februarie 1907

Anul acesta, în 8 februarie  se implinesc 117 ani de când în satul Flămânzi,  din județul Botoșani s-a aprins scânteia Răscoalei țăranilor din întreg Regatul.

    S-a întâmplat în 8 februarie 1907, 8/21: Are loc în satul Flămânzi (judeţul Botoşani) un incident care marchează începutul marii răscoale a ţăranilor, desfăşurată sub lozinca „Vrem pământ!"; prin amploare (în aproape două luni a cuprins majoritatea judeţelor Moldovei şi Munteniei), ca şi prin revendicările ţăranilor, răscoala a avut profunde consecinţe în viaţa economică, socială şi politică a ţării. În urma refuzului de a încheia învoieli mai lesnicioase, ţăranii l-au agresat pe administratorul unei moşii de aproape 30.000 de pogoane ce aparţinea unui nepot al fostului domnitor Mihail Sturza şi care fusese arendată trustului fraţilor Fischer. Cele petrecute la Flămânzi au găsit un amplu ecou printre ţăranii din satele învecinate.Timp de aproape două săptămâni s-au produs frământări, au fost depuse plângeri şi cereri şi s-au creat diverse agitaţii de masă în momentul întâlnirilor avute cu reprezentanţii autorităţilor.Realizând că nu obţin un răspuns favorabil la problemele lor, ţăranii din nordul Moldovei au trecut la lupta deschisă. Astfel, zeci de sate din judeţele Botoşani, Dorohoi şi Iaşi, s-au transformat în câmpuri de acţiune ale răsculaţilor.

Cauzele izbucnirii răscoalei de la 1907 au fost multiple şi au derivat din contradicţiile sistemului agrar românesc bazat pe marea proprietate moşierească, pe nedreapta împărţire a pământului, pe creşterea arenzilor ţărănimii şi nu în ultimul rând pe abuzurile marilor arendaşi, ce atingeau cote inimaginabile.Sistemul de învoiri agricole cu moşierii, la care ţăranii erau nevoiţi să apeleze din cauza lipsei de pământ, îi strângea „ca un cerc de foc”. De exemplu, într-o plângere din 1902, obştea sătenilor din Întorsătura-Dolj arăta: „Sunt opt ani de zile trecuţi, de când suportăm cele mai mari chinuri din partea domnului Pantelimon Constantinescu, arendaşul acestei moşii”.În timp ce exportul de grâne româneşti aducea venituri crescânde moşierilor şi arendaşilor, marea masă a ţăranilor se afunda în sărăcie şi datorii.Obiectivul luptei ţăranilor a fost acelaşi peste tot, chiar dacă uneori aceştia nu s-au exprimat la fel: înlăturarea exploatatării moşiereşti şi obţinerea în stăpânire a pământului pe care îl munceau de veacuri, de aici strigătul „Vrem pământ!”, sub semnul căruia s-a desfăşurat lupta.

În Moldova, răscoala s-a desfăşurat succesiv, de la nord la sud, cuprinzând pe măsura înaintării ei, noi localităţi, plăşi şi judeţe.În scurt timp, între 12/25 – 13/26 martie, ea s-a extins şi în Muntenia şi Oltenia, unde s-a concentrat în părţile şesului dunărean, de mare cultură cerealieră, unde exista şi cea mai întinsă proprietate latifundiară. Aici pământurile ajunseseră să fie cuprinse de un adevărat brâu de foc, iar ţăranii s-au organizat mult mai bine decât fraţii lor din Moldova.În paralel cu incendierea, ţăranimea a trecut la distrugerea sistematică a conacelor şi au început să-şi împartă pământurile.Populaţia nevoiaşă, în anumite locuri, a fraternizat şi ea cu răsculaţii. De exemplu, la Alexandria a luat parte la revoltă şi o unitate de rezervişti, iar în unele zone rezerviştii şi soldaţii aflaţi în concediu au devenit conducători ai grupurilor de ţărani, la fel şi învăţătorii sau preoţii. Oraşe precum Bacău, Craiova, Giurgiu, Buzău sau Piteşti au fost atacate de coloane formate din zeci de răsculaţi, care s-au izbit de rezistenţa Armatei. Astfel, au fost omorâţi un număr mare de ţărani, în timp ce alţii au fost torturaţi, fiind pusă în acţiune şi artileria care a bombardat numeroase sate în judeţele Vlaşca, Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi.În cele din urmă revolta a fost înăbuşită în sânge de către guvernanţii vremii, care au pactizat în vederea salvării poziţiilor moşierimii şi ale burgheziei.

La 12/25 martie 1907, cu toate că deţinea majoritatea în Parlament, guvernul conservator a fost constrâns să-şi prezinte demisia asigurând însă, noul guvern liberal, de întregul său sprijin. Astfel a doua zi a avut loc o şedinţă extraordinară, în care cei doi lideri, conservator şi liberal, Gheorghe Gr. Cantacuzino şi D. A Sturza, şi-au mărturisit bunele intenţii, sub semnul înţelegerii intereselor superioare ale patriei aflate în pericol. Paralel cu organizarea represiunii, încredinţată generalului Alexandru Averescu (ministru de Război în noul cabinet), s-a întocmit „Manifestul către ţărani” care promitea adoptarea unor măsuri ce urmau să facă obiectul legiuirilor agrare în perioada imediat următoare. Răscoala de la 1907 a pus în mişcare, în funcţie de interesele proprii, toate forţele şi grupările sociale şi a produs o intensă frământare în întreaga societate. Intelectualitatea, care a vădit o mare înţelegere pentru cauza ţărănimii, s-a pronunţat pentru grabnica îmbunătăţire a ei. Aşa au luat atitudine figuri remarcabile ale culturii româneşti, cum ar fi: Ion Luca Caragiale (care a scris „1907 din toamnă până-n primăvară”, unde a înfierat atacul armat asupra ţăranilor), Alexandru Vlahuţă (cu poezia „1907”), George Coşbuc (ce a scris „Noi vrem pământ!”)

Surse:

Armata Română și Răscoala din 1907. Documente.Ediție îngrijită de Maior dr. Florin Șperlea, Lucian Drăghici, Manuel Stănescu. Serviciul Istoric al Armatei. Editura Militară, București, 2007

http://flamanzi.ro/111-ani-de-la-rascoala-din-1907-flamanzi-cum-inceput-ultima-mare-revolta-taraneasca-din-europa/

https://www.rri.ro/ro_ro/componenta_antisemita_a_rascoalei_din_1907-2543075

https://www.dacoromania-alba.ro/nr29/remember_1907.htm

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/110-ani-de-la-rascoala-din-1907-cum-a-inceput-ultima-mare-revolta-taraneasca-din-europa

https://radioromaniacultural.ro/rascoala-din-1907/

30 ianuarie, Ziua Sfinților Trei Ierarhi

 În ziua de 30 ianuarie, în fiecare an, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe cei mai mari ierarhi ai Bisericii, pe cei mai de seamă slujitori ai lui Dumnezeu la nivelul lumii noastre pământești, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. 

 Este praznic mare ziua de 30 ianuarie, căci toți trei sunt sărbătoriți în aceeași zi, deși pe parcursul lunii, fiecare dintre ei are propria sa zi de sărbătoare.

 Pe 1 ianuarie este sărbătorit Sf. Ierarh Vasile cel Mare, pe 25 ianuarie Sf. Ierarh Grigorie Teologul și pe 27 ianuarie Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur. Toți trei sunt preaslăviți arhierei, mari dascăli ai omenirii, învățători și păstori ai Bisericii și propovăduitorii bunei credințe în Dumnezeu.

 Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, citate celebre

Omul este o făptură care a primit porunca de a deveni Dumnezeu. Fără îndoială că Dumnezeu rânduiește faptele noastre mai bine decât am putea s-o facem noi înșine. 

De fiecare dată când ne plecăm genunchii și ne ridicăm, arătăm cu fapta că prin păcat am fost azvârliți la pământ, dar iubirea de oameni a Ziditorului nostru ne-a rechemat la cer. 

Pe calea binelui mai degrabă obosești odihnindu-te, decât ostenindu-te.

Învățătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor. 

De două feluri este ispita: sau strâmtorile vieții încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belșugul vieții devine iarăși chip de ispită. E deopotrivă de greu, atât să-ți păstrezi sufletul ne înjosit de greutăți, cât și să nu ți-l jignești în situații înalte.

Fuga de păcat este apropiere de Dumnezeu. 

Sufletul este călărețul și trupul este calul.

Când gândirea nu se mai împrăștie printre cele dinafară și nu se mai împrăștie prin lume, prin simțuri, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la contemplarea lui Dumnezeu. Invidia calomniază virtutea: pe cel viteaz îl numește nechibzuit, pe cel cumpătat, nesimțitor, pe cel drept, astru, pe cel înțelept, nelegiuit, pe cel mărinimos îl numește mărunt, pe cel darnic, risipitor, iar pe cel avar, din contra, îi numește econom. 

Am fost înzestrați cu puterea de judecată a minții ca să cunoaștem adevărul, iar adevărul întreg se cuprinde numai în Dumnezeu. 

Fructul esențial al sufletului este adevărul. 

Fericit este acela care nu gândește răul. 

Rațiunea pornește de la cunoaștere pentru a ajunge la credință. 

În post slăbim trupește, dar ne întărim duhovnicește. Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. 

Noi, dacă suntem înțelepți să luăm din cărți numai ceea ce ni se potrivește nouă și ceea ce se înrudește cu adevărul, iar restul să-l lăsăm. 

Când tu vorbești în ascuns cu tine însuți, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea și răspunsurile îți vin de acolo. 

Nimic nu este atât de propriu firii noastre ca a fi în comuniune cu alții, a avea nevoie unii de alții și a ne iubi unii pe alții.

  Sfântul Ierarh Grigorie Teologu, citate celebre

Dumnezeu s-a făcut om ca să-i facă pe oameni dumnezei. Dumnezeu l-a creat așadar pe om, luând o parte din pământul de curând plăsmuit, căruia i-a dat o parte din Sine, Suflarea Sa, Duhul cel nedespărțit de Sine. 

Nimic nu e mai jalnic ca vorbirea despre Dumnezeu, stând în afară de Dumnezeu. 

Celor ce iubesc cu adevărat, viața întreagă li se pare o zi. 

Să nu credeți că evlavia constă în aceea că vorbești mult de Dumnezeu. Nu. Ci mai mult în păzirea tăcerii. Fiți încredințați că totdeauna este un lucru mai puțin primejdios să asculți decât să vorbești. Creștinii sunt lăcașurile dumnezeirii. 

Cine nu iubește adevărul, nu l-a cunoscut încă. 

Omul este deopotrivă măreție și umilință, cer și pământ, vremelnicie și nemurire, moștenitor al pământului dacă privește spre cele de sus, dar și moștenitor al întunericului, dacă privește spre cele de jos. 

Cel mai bogat om este cel ce se mulțumește cu ce are. Picioarele ce pășesc cu aroganță, au o cumințenie mincinoasă; chiar și în pași poate să fie trufie. 

Prietenia nu subordonează, ci egalează. Ea înseamnă ridicarea unuia prin celălalt la Dumnezeu. 

Eu împart cu Hristos totul: trup și suflet, piroane și Înviere. Hristos este pentru mine pământul meu natal, virtutea mea, slava mea, totul.

Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus. 

Pe unii oameni îi vindeci cu cuvântul; pe alții numai cu pilda vieții tale. 

Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret al sufletului cu el însuși și cu Dumnezeu. 

Fecioria este cel mai de preț dar al lui Dumnezeu față de om. 

Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu. Fă-te dumnezeu pentru cel lovit de nenorocire, prin imitare milostivirii lui Dumnezeu.

Întotdeauna este mai puțin primejdios în a asculta decât a vorbi, este mai plăcut a învățat de la alții, decât a învăța pe alții.

Tu vorbești de rău pe alții, observând în ei lucruri mărunte; Nu ți-e teamă că ei vor începe să vorbească de viciile tale cele mari? E mai bine să auzi despre tine vorbe rele decât să vorbești de rău pe alții. 

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur,  citate celebre 

A fi aproape sau dep arte de Dumnezeu depinde doar de om, deoarece Dumnezeu este pretutindeni. 

A-L cunoaște pe Dumnezeu este începutul înțelepciunii. A nu-L cunoaște pe Dumnezeu este începutul nebuniei. 

Unde este înțelepciunea lui Dumnezeu nu mai este nevoie de înțelepciunea oamenilor. Înțelepciunea nu constă în a ști multe, ci în a înțelege lucrurile cu adevărat importante. 

Dacă ar veni la noi un om din altă parte, un om care ar cunoaște bine și poruncile lui Hristos, dar și viața noastră amestecată, nu știu dacă nu-și va închipui că nu există dușmani mai mari ai lui Hristos decât noi. 

Smerenia covârșește păcatele noastre și ne ridică, iar mândria ne apasă sufletele spre pământ și ne coboară. 

Dacă vrei să pedepsești pe cineva care ți-a făcut rău, nu răspunde cu rău. Fă-i bine și l-ai pedepsit. 

Părinții vor fi pedepsiți nu numai pentru păcatele lor, ci și pentru ale copiilor lor, dacă nu-i cresc în duhul evlaviei. 

Dragostea este cea mai puternică forță din univers. Dacă vezi un sărac, nu îndemna pe altul să-l miluiască, că e ca și cum ai găsi un bulgăre de aur și ai zice altuia: Ia-l tu. 

Lăcomia este o beție mai rea decât beția. 

Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere. 

Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine. 

Vinul a fost dat ca să ne veselim, nu ca să ne facem de ocară; ca să râdem, nu ca să fim de râs; ca să ne însănătoșim, nu ca să ne îmbolnăvim; ca să îndreptăm slăbiciunea trupului, nu ca să surpăm tăria sufletului. Dumnezeu te-a cinstit când a dat pe pământ acest dar, vinul. Pentru ce te faci de ocară cu necumpătarea ta? 

Viața este muncă și numai munca îi dă omului dreptul la viață. Apa curgătoare dă viață, cea stătătoare devine otrăvitoare. 

Cel mai mare dușman al omului este el însuși. 

Era frumoasă vremea când casele erau biserici, față de acum când bisericile sunt case. 

Să fii cu toți politicos, dulce la vorbă, blând, primitor. Despre nici un om să nu-ți scape vreun cuvânt urât. În felul acesta toți te vor iubi. Dar și în ziua judecății Domnului te va afla curat si nepătat. Căci dacă vom da socoteală pentru orice cuvânt de prisos, cu atât mai mult vom răspunde, pentru vorbele noastre de rău. 

A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii; a iubit cineva pe vrășmași este un lucru al harului. 

Rugăciunea și postul sunt lipsite de putere neînsoțite de milă. Fără milostenie, ele nu se ridică la cer.

Sursa: Facebook. 

Primiți cu Buhaiul

Aho! Aho! Copii şi fraţi! Stați puțin și nu mânați și cuvântul mi-ascultați! La sat se mai păstrează obiceiul moştenit din moși-strămoşi de a ura cu buhaiul în ajunul Noului an sau în ajunul Sfântului Vasile. Pentru cine nu știe, buhaiul este o putină sau butoiaș fără fund, care în loc de capac are o piele de câine, bine întinsă și prinsă zdravăn, iar de mijlocul găurit al pielii se leagă un fuior din păr de coadă de cal. Când tragi de păr, alunecând cu degetele în lungul lui, buhaiul scoate un sunet ca un muget de taur. Coada buhaiului trebuie udată cu leşie, cenuşă dizolvată în apă, numai aşa huieşte şi vibrează de se cutremură fereastra casei, de huie valea, stârnind hărmăiala câinilor din sat. Era o vreme când pentru a face rost de o piele de câine nu stârneai protestul celor din jur. Astăzi treaba asta e mai dificilă, presupune riscuri. Câinii sunt sub protecţia unor asociaţii şi fundaţii. Drept e că n-am probat vigilența acestora și la sat. La sat menirea câinilor rămâne aceeași, de  a apăra gospodăria ţăranului. Tot la sat, câinele duce o viaţă de câine fiindcă știe că este câine. Cât o fi iarna de geroasă, cât o fi vara de călduroasă sau de ploioasă, el poartă lanţul legat la gât ca o podoabă, el doarme afară în cuşcă şi nu în casa omului pe covoraş or pe fotoliu; câinelui i se dă să mănânce zoaie, oase, mămăligă, resturi de carne nu cotlete. Când intră în curte un străin, câinele îl latră şi se zbate în lanţ cu furia unui lup, încât urneşte cuşca din loc în caz că nu se rupe lanţul; trebuie să intervină stăpânul ca să-l domolească, şi asta numai după multe runde de negocieri; de fapt îi trebuie un timp câinelui până să-l străfulgere prin creier acel impuls de supunere faţă de cel care îi dă de mâncare; ca prin farmec el se gudură, dă din coadă, îşi priveşte stăpânul cu umilinţă. În viaţa lui de câine sunt şi zile când e lăsat slobod. Nu multe, câteva zile dintr-un an. Printr-un anume fel de lătrat, câinele cere de la stăpân câteva ore învoire pentru o întâlnire de taină. Stăpânul cunoaşte acest lătrat; nu este lătratul ascuţit şi vesel ca atunci când în nări îl izbeşte mirosul de mâncare; nici lătratul arţăgos când o mâţă cocoţată pe gard îl privește cu dispreț; nici lătratul furios la un străin intrat în curte; este un lătrat slugarnic, cu nuanţe de duioşie, care se transformă în lătrat tânguitor dacă stăpânul continuă să nu-l bage în seamă. Stăpânul sloboade câinele din legătoare. Dulăul dă ocol ogrăzii, se opreşte lângă picioarele stăpânului, îl răsplătește, îi linge vârful picioarelor, apoi se repede spre portiţa deschisă, dar imediat  se opreşte, se întoarce la stăpân, se gudură, îi sare pe piept, îi linge ciubotelele după care  o zbugheşte  peste ogor şi de aici peste gard unde se face nevăzut, chemat de lătratul unei căţele, un lătrat aparte. După ce dulăul nostru își face treaba, se întoarce la lanțul lui, la cușca lui cea de toate zilele. La sat se spune: a fătat căţeaua şi nu a născut fetița! Dacă până la sfârşitul vieţii lui de câine, el nu încape pe mâna unor hingheri, el sfârşete îngropat undeva departe de casă, asta după ce este jupuit de pielea sa numai bună pentru buhai sau pentru o pereche de ghete;  de ce nu? Se mai păstrează obiceiul ca în ajun de An Nou copiii să meargă cu uratul pe la casele oamenilor, în sunete de zurgălăi şi huiet de buhai. Cu buhaiul la urat, nu se merge de unul singur. Unul ţine buhaiul sub fereastră, altul trage  buhaiul de păr cu degetele muiate în leşie. Dacă nu ai mâinile muncite, adică pielea palmelor bătucită, rişti să-ţi sângereze buricele degetelor. Aşa se face că doar cei  mari merg cu buhaiul, pe când cei mici se mulţumesc să ure cu  talanga de la vacă. Înaite de: "Aho! aho! copii şi fraţi staţi puţin şi nu mânaţi" se felicită gazda: "Felicitări frumoase de Anul Nou, trăiască nea Vasile cu întreaga sa familie, mulţi ani fericiţi, strigaţi ura flăcăi! Uraaa!" Apoi începe a mugi  buhaiul de se scutură geamurile, și asta tot timpul cât ţine urătura. Se termină urarea cu "La anul şi la mulţi ani!" Se lasă o linişte de le țiuie în urechi ecoul  buhaiului, până ce gazda îi invită pe urători în casă, la un pahar de ţuică or de vin, o prăjitură or o felie de cozonac. Peste toate astea mai primesc și câțiva leuți iar înainte de a ieşi din casă fiecare urează: "Rămâi gazdă sănătoasă!" Gazda bucuroasă răspunde: "Şi la Anul să veniţi!" A fost o vreme când de Anul Nou mergeam şi eu cu buhaiul. Acu nu mai am cu cine, nici cu ce, nu am nici câine și nici buhai!

De ce punem foi de dafin în mâncare?

Frunze de dafin! Multe doamne adaugă frunze de dafin în alimente, în special la carnea roșie și carnea de pasăre. Știi de ce se adaugă frunze de dafin la mâncare? De regulă, o femeie răspunde: ca să aromatizeze mâncarea. Dacă fierbeți frunzele de dafin într-un pahar cu apă și gustați, nu veți simți nici o aromă. Așadar, de ce pui frunze de dafin în carne? Adăugarea frunzelor de dafin în carne transformă trigliceridele în grăsimi nesaturate. Pentru experimentare și confirmare: tăiați puiul in două, gătiți fiecare jumătate într-o tigaie și a șezați una pe foi de dafin, iar cealaltă fără frunze de dafin și observați cantitatea de grăsime din ambele tigăi. Dacă aveți frunze de dafin, nu este nevoie de farmacie. Studii științifice recente au arătat că frunzele de dafin au multe beneficii. Ajută la a scăpa de multe probleme grave de sănătate. Avantajele frunzei de dafin sunt: - Foaia de dafin tratează afecțiunile digestive și ajută la eliminarea unor probleme ca arsuri la stomac, aciditate constipație. - Reglează circulația intestinului prin consumul de ceai de dafin fierbinte. - Scad glicemia. Frunza de dafin este un antioxidant ș îi permite organismului să producă insulină, consumând ceai de dafin timp de o lună. - Elimină colesterolul rău și ameliorează conținutul de triglyceride in organism. - Este o sursă bogată de vitamina C. - Foarte utile în tratarea răcelilor și a tusei severe, frunzele de dafin fierte emană un abur care, inspirat, te scapă de flegmă și reduce severitatea tusei. - Foaia de dafin protejează inima de convulsi și accidente vasculare cerebrale, deoarece conține compuși protectori cardiovasculari. - Frunzele de dafin sunt bogate în acizi precum acidul cafeic, quercetina, eigonolul și bartolinida, substanțe care împiedică formarea celulelor canceroase în organism. - Elimină insomnia și anxietatea, dacă sunt luate înainte de culcare, vă ajută să vă relaxați și să dormiși profund. - Ceaiul de foi de dafin ajută la spargerea pietrelor de la rinichi și la vindecarea infecțiilor. Dacă aveți probleme de respirație sau luptați pentru a controla anxietatea, ar trebui să începeți să ardeți frunze de dafin acasă, zilnic. Sursa: Ozana Barabancea (Facebook)

La masa de Crăciun

    Ne place nu ne place. acesta-i obiceiul din străbuni, la masa din Ziua de Craciun nu trebuie să lipsească sarmale, cârnați, caltaboși, tobă, chișcă fripturi, toate numai din carne de porc. 

    Excepție la "porcării" este de departe cozonacul! Ce bunăciune! Dacă nu e cozonac nu este Crăciun! 

    Mai este o excepție de la carnea de porc, e julfa. Ce este julfa? Este un tort din turte și cremă din semințe de cânepă. Asta da, bunăciune. Se mai numește și scutecele pruncului Iisus. Este singurul fel de mâncare ce ne amintește de postul de dinaintea Nașterii Domnului, se mănâncă în Ajun, după ce trece Preotul cu icoana!

Cireașa de pe tort, adica a Crăciunul, este colinda:

Iată vin colindători, florile dalbe, noaptea pe la cântători, florile dalbe.

 Și ei vin mereu, mereu, florile dalbe, Și-L aduc pe Dumnezeu. florile dalbe! 

  

Fior-Dafin MUREȘANU - medic neurolog de talie mondială

 Am aflat de existența emeritului medic Dafin Mureșanu urmărind emisiunea tv "Mic dejun cu un campion", moderată de cunoscutul om de televiziune, prozatoarea Daniela Zeca-Buzura.  Invitatului ii aparține butada: "un om sănătos se crede nemuritor". 

Date biografice 

S-a născut în data de 14 martie 1962 la Prundul Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, fiul lui Marcel-Laurențiu Mureșanu, scriitor. A urmat cursurile primare și gimnaziale la Școala Generală Nr.1 din Suceava (1969-1977), apoi pe cele preuniversitare la Liceul „Ștefan cel Mare“ din Suceava, secția chimie-biologie (1977-1981). După absolvirea liceului a fost admis la Facultatea de Medicină din cadrul Institutului de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“, secția medicină generală (1982-1988).

Începând cu anul 1988 activează în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca: medic generalist stagiar (1988-1990), medic rezident neurologie adulți (1990-1994), medic specialist neurolog (1994-1998), medic primar neurolog (din anul 1998).

În anul 2000 devine doctor în medicină după susținerea tezei cu titlul „Study on the efficacy and safety of the therapy with antagonists of NMDA receptors and with Cerebrolysin in patients suffering from cerebral ischemia“. Urmează programul de studii MBA (Master of Business Administration), School of Health Care Systems Management, Danube University – Krems, Austria (2003).

Activitatea clinică se derulează în paralel cu cea didactică, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj-Napoca: asistent universitar (1994-2001), șef de lucrări (2001-2004), conferențiar (2004-2007) și profesor universitar (din anul 2008). În prezent este titular al cursului de neurologie la secția de studiu în limba engleză.

Este coordonator de rezidențiat și conducător de doctorat, fondator şi coordonator al unor proiecte educaţionale internaţionale de anvergură. Începând cu anul universitar 2015-2016, a inițiat și coordonat programul de neuroștiințe în cadrul cursurilor școlii doctorale a universității.

Continuare pe site-ul acad.ro