Mi-a plăcut cum poeta Diana Sava Daranuța povestește întâmplările din anii copilăriei. De ce? Fiindcă mă regăsesc și ca mine poate se regăsesc mulți alții care au copilărit la țară.
COPILĂRIA
În rochiță de mătase cu buline colorate,
Alergam prin troscot verde, pe cărările crăpate.
Şi eram mai mult desculță, nu-mi păsa de n-am sandale,
Când stârneam pe drumuri colbul și căței din mahalale.
Cautam „colacul babei” pe sub gard și prin ogradă
Și rupeam susanu-n două, ca să-l îndulcesc în grabă...
Da, smulgeam din toți copacii fructe verzi şi poame acre,
Le-adunam pe toate-n poală... erau mare bunătate!
Scotoceam pe mal de râpă, căutam comori ascunse
Și crezându-mă o zână, ascundeam la sân broscuțe...
Nu scăpa de mângâiere nici pisică și nici câine,
I-aduceam pe toți acasă și-i hrăneam pe-ascuns cu pâine...
La bunica în gradină m-ascundeam prin păpușoi,
Rătăcindu-mă, adesea, nu găseam drumu-napoi.
Împleteam cosițe multe din mătăsuri de știuleți
Și-mi făceam păpuși frumoase, să mă laud la băieți...
De copacul cel de șorcov îmi plăcea să mă apropii,
Dar aveam un fel de frică, să nu dau de „calul popii”...
Fructele erau gustoase, rămâneau mereu pe dinți,
Mă uitam cu „ochi-n patru” să nu dau peste omizi…
Și eram așa de mândră cu cireșe la urechi,
Împleteam din flori coroane, fluturând din sfoare vechi!
Și când mă ruga bunica, îmi părea ceva normal
Să alerg cu căldărușa… după balegă de cal…
Mai furam căpșuni mustoase câteodată… la vecini,
Că erau un pic mai coapte și mai bune la străini…
M-avântam să trec și gardul, curajoasă, prin urzici
Și mă întorceam „sătulă” de căpșune și... bășici...
Uneori aveam în grijă puișorii de găină,
Dar luându-mă cu joaca îi scăpam și prin grădină.
Și când mama mânioasă mă striga cu-atâta zor,
I-aduceam din scai buchete și credeam că-s dalbe flori…
Doamne, buni erau vărzarii cei cu vișină aleasă,
Ne-ntreceam la ploi de sâmburi cu amicii după casă.
Aveam urme de plăcinte de la gură la urechi,
Şi purtam o pălărie dintr-o frunză de curechi…
Dar în rest eram cuminte, ajungeam în vârf de nuc,
Să cobor îmi era teamă, însă nu și să mă urc…
Cu umbrela și cu perna mă găsea maica spre seară,
Când, pitită pe sub tufe, îmi făceam căsuțe-n vară…
Mă-ntreceam ades cu vântul, când să șuier mă-nvățam
Și din sâmburi de caise șuieracuri meșteream…
Îmi făceam tartine-alese din pâinică cu zăhar
Și-așteptam să vină cioara să-i aduc un dinte-n dar…
Răscoleam prin poiețică, prin cuibare, după ouă
Și-mi sărea în cap cocoșul cu picioarele-amândouă!
Nu eram fricoasă fată, doar puţin, poate oleacă…
Și-alergam în râu de lacrimi la bunica, sa mă scoată!
Am cântat și la chitară din vioara lui bunicu’…
Și i-am pieptănat arcușul, să văd unde-i scârțăitul?!
Spuneam numai adevărul cu ochi negri de cărbuni
Și-ascundeam cu palma ceafa, unde-i „groapa cu minciuni”.
Număram pe boltă stele, ce dorințele veghează
Când amurgul cel de basme licuricii luminează.
Chiriecii erau sfetnici, ce cântau sub clar de lună
Și mă trimiteau acasă cu un marș de noapte bună…
Și treceam ca eroina pragul casei părintești
Unde mama, supărată, îmi da pilde din povești…
Și pe fonul de mustrare, ca o muzica curată,
Eu făceam bulbuci din spumă în ligheanul cel cu apă…
Azi, mi-aduc aminte gustul răsăritului de vară
Și mărarul din plăcinte și pelinul cel de țără…
A plecat copilăria… Și, zâmbind, s-a dus departe
În rochiță de mătase, cu buline colorate…
Diana Sava Daranuța
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu