25 iun. 2016

Cei mai buni continuă

Este o deviză valabilă îndeosebi în  competiţiile sportive, iar în fotbal este la ordinea zilei. Campionatul European a intrat în faza optimilor. Din cele 24 echipe calificate au rămas 16. Dintre acestea de remarcat că toate echipele din Insulele Britanice s-au calificat: Anglia, Tara Galilor, Irlanda de Nord, Irlanda,  la care adăugăm Islanda, supriza  acestei ediţii de campionat european. 

Ce meci va fi luni pe 27 iunie de la orele 22, Anglia - Islanda! 
Dar şi Ţara Galilor - Irlanda de Nord, astă seară de la orele 19! 

S-au calificat, deşi nu au confirmat valoarea lor, Spania şi  Portugalia. Dar mingea este rotundă, nu m-aş mira să le vedem mai sus.  

 Să  trec pe răboj echipele  care au plecat acasă. Cap de listă este naşionala noastră, ne place sau nu ne place aşa s-a întâmplat, fiind în grupa A,  a fost prima care şi-a făcut bagajele.  Au mai plecat, Turcia, Albania, Ucraina, Rusia, Suedia, Austria şi Cehia. Nu credeam că ruşii şi ucrainienii nu vor trece de faza grupelor. Deşi au făcut doar un singur meci egal ca şi noi, nu este un motiv să ne mai îndulcim amara  înfrângere suferită în faţa Albaniei! 

Mă întreb unde or fi acum cei care au făcut parte din lotul naşionalei noastre la Euro 2016? S-au ascuns! E căldură mare! Am auzit că tata Puiu a plecat la muntele Athos. Nu se călugăreşte, este în vacanţă de  recuperare psihică. Nu e uşor să ieşi din fotbal pe uşa din dos! 

Văd acum primul meci din optimi, dintre eleveţieni  şi polonezi. De eleveţieni nu mai zic nimic, îi urmăresc pe polonezi, ne vor fi adversari în noiembrie, în preliminariile viitorului campionat mondial din 2018. Dacă noi nu am reuşit să ţinem de acel 1-0 cu Elveţia să-i vedem pe polonezi dacă  vor reuşi! Dacă da, atunci România va avea un adversar puternic în viitorele preliminarii. Dar să nu ne mai stricăm ziua. Să ne delectăm cu meciurile frumoase din optimi şi nu numai!  

19 iun. 2016

Cirese amare

În loc de moto: Cireşele amare sunt numai bune a se consuma pe timpul vizionării unui meci de fotbal cu miză mare! 

Iunie, luna lui Cireşar, o lună cu  mult fotbal european. Cum sunt  cireşele: negre, roşii, albe, mari ca ochiu-boului, mici, mărunte, pietroase, dulci or amare, aşa sunt şi meciurile, unul mai bun, altul mai rău, unul cu gust dulce, altul cu gust amar sălciu.   

Spania- Turcia 3-0, Belgia- Irlanda 3-0, Tara Galilor - Slovacia 2-1, Anglia - Tara Galilor 2-1,  Belgia - Italaia  0-2, Ucraina- Irlanda de Nord 0-2, Germania- Ucraina 2-0, Germania - Polonia 0-0, Portugalia - Austria 0-0.  

În meciul României cu Franţa (1-2), în mare parte am simţit  un gust ca de cireşe dulci, ochiu-boului, păcat că la final am rămas cu un gust de parcă mâncasem un kil de cireşe amare.  În meciul  cu  cei din Ţara Cantoanelor (1-1), am văzut acelaşi film bicolor,  în prima parte ai noştri au jucat nesperat de bine  de parcă se-ndopase cu vitamine şi minerale din trei kile de cireşe negre cu tot cu sâmburi, ca  în a doua parte să nu mai scoată  mai nimic, de ziceai că sunt căzuţi din cireş, iar eu scuipam sâmburi de cireşe amare. 

Pentru meciul de diseară, cu albanezii, am adus de la ţară o găleată cu  cireşe amare. O să le scot sâmburii unul câte unul, o să şi mănânc atunci Denis Alibec sau Nicuşor Stanciu  n-o să nimerească poarta, adică o să dea cu mingea-n bară,  iar la final, de ne vom califica or ba,   o să rămân co o oală plină cu cireşe fără sâmburi, de care o să se bucure  nevastă-mea, care nu-i nu prea amatoare de fotbal ci de  dulceaţă de cireşe amare.

  

11 iun. 2016

O luăm de la capăt! Hai, România!

Franţa - România, 2 - 1! 

E greu de digerat această  înfrângere la limită. Golul din finalul partidei  a căzut ca o ghilotină. Jucătorii noştri, cei  care prestaseră până în acel minut blestemat  un joc bun, pe alocuri admirabil, chiar nu meritau acest final dramatic. 

Ce am simţit eu de acasă nu  se pune, ce au simţit ei acolo pe teren contează, i-am văzut când dădeau interviuri, spuneau  că  au trăit un sentiment de frustare, de amărăciune. Acestea şi altele nespuse nu sunt uşor de digerat până la meciul următor cu Elveţia. 

Aşadar după acest prim meci, România pleacă de la zero, ca număr de puncte. Este un handicap care trebuie  surmontat dacă vor să joace în sferturi. Pe de altă parte jucătorii noştri trebuie să înveţe şi din înfrângere. Nu-mi dau cu părerea cine ar trebui să fie pe teren miercuri în faţa eleveţienilor. Cei care vor fi nominalizaţi de tata Puiu trebuie să dea totul. Nu mai merge varianta egalului, ci numai victorie. 

I-am văzut astăzi în jocul cu mingea pe eleveţieni împotriva alabnezilor. Ei au reuşit să bage o singură dată mingea în poartă,  asta s-a întâmplat chiar în minutul 5, şi au reuşit să ţină cu dinţii de acest gol până la final. Nu-i de ici de colo această performanţă.  
Eu zic că Elveţia are o echipă redutabilă. 
Tata Puiu  va trebui să pregătească foarte bine acest meci, meci care  va fi cu totul diferit faţă de cel de pe Stade de France. 

O luăm de la capăt! Hai, România!

10 iun. 2016

EURO 2016. Franţa - România

Astăzi, 10 niunie, de la ora 22.00,  Romania va juca cu Franta pe Stade de France. Este primul meci al Campionatului European de fotbal, EURO 2016. Nu ca rezultat ci ca manieră de joc, nu aş mai vrea să văd  un meci ca cel din 9 iunie 2008, când după 93 de minute rezultatul a fost alb. Să fie şi un meci egal dar să vedem şi goluri, să vedem cât mai multe şuturi pe poartă, nu numai spre  poartă.  Atunci România a jucat la respect, aşa cum le-a cerut  tehnicianul Piţi. 

Nu mai ştiu pe dinafară exact componenţa celor două formaţii. Printre tricolori au evoluat: Lobonţ, Mutu, Rădoi, Raţ, Tamaş, Niculae, Chivu, Dică, Nicoliţă, iar la francezi: Benzema, Anelca, Riberi, Malouda. 

Pentru meciul de diseară din deschiderea noii ediţii a campionatului European de fotbal, pentru culorile României vor lupta: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Dragoş. Grigore, Raţ - Pintilii, Hoban - Adi Popa, Stanciu, Bogdan Stancu - Florin Andone (sursa: Digisport). Deviza tehnicianului Iordănescu, zis şi tata Puiu, este : Cu Dumnezeu înainte!

Se aude că la meciul de diseară, de pe Stade  France,  vor fi pe scaune 15000 de români. Ei vor fi cu adevărat al 12-lea jucător. Vor face valuri! Sperăm să nu fie niciun incident, niciun atentat! Să fie pace! Să vedem un fotbal de calitate. Cu puţin noroc, ce-ar fi să batem Franţa! Hai, România!