Franţa - România, 2 - 1!
E greu de digerat această înfrângere la limită. Golul din finalul partidei a căzut ca o ghilotină. Jucătorii noştri, cei care prestaseră până în acel minut blestemat un joc bun, pe alocuri admirabil, chiar nu meritau acest final dramatic.
Ce am simţit eu de acasă nu se pune, ce au simţit ei acolo pe teren contează, i-am văzut când dădeau interviuri, spuneau că au trăit un sentiment de frustare, de amărăciune. Acestea şi altele nespuse nu sunt uşor de digerat până la meciul următor cu Elveţia.
Aşadar după acest prim meci, România pleacă de la zero, ca număr de puncte. Este un handicap care trebuie surmontat dacă vor să joace în sferturi. Pe de altă parte jucătorii noştri trebuie să înveţe şi din înfrângere. Nu-mi dau cu părerea cine ar trebui să fie pe teren miercuri în faţa eleveţienilor. Cei care vor fi nominalizaţi de tata Puiu trebuie să dea totul. Nu mai merge varianta egalului, ci numai victorie.
I-am văzut astăzi în jocul cu mingea pe eleveţieni împotriva alabnezilor. Ei au reuşit să bage o singură dată mingea în poartă, asta s-a întâmplat chiar în minutul 5, şi au reuşit să ţină cu dinţii de acest gol până la final. Nu-i de ici de colo această performanţă.
Eu zic că Elveţia are o echipă redutabilă.
Tata Puiu va trebui să pregătească foarte bine acest meci, meci care va fi cu totul diferit faţă de cel de pe Stade de France.
O luăm de la capăt! Hai, România!
