8 mai 2011

Vraja

Cum s-o mai întorc din drum? Nici nu ştiu ce motiv a avut să plece, aşa, val-vârtej, în zorii unei dimineţi de Mai, lăsând în urmă, ca pe nişte copii orfani, cireşi în floare, vii înmugurite, pajişti viu colorate cu mii de păpădii înflorite… Totul a fost lăsat în voia sorţii, la cheremul mamei vitrege, la voia stihiilor, în bătaia vâturilor. Aerul ei cald şi înmiresmat a fost repede sugrumat de ploi dureros de reci, plicticoase de lungi, de-a dreptul dureroase. Corpul ei diafan, de un verde crud, transparent, a fost înfăşurat cu o pânză irespirabilă împletită din fire de ploaie amestecate cu fulgi de zăpadă. Aşa de strâns a înfăşurat-o, încât, ea era în pericol să se sufoce. 
Cine, printr-un act necugetat, a voit să-i curme viul? Sau, poate, ea să fi dorit să moară otrăvită de arsenicul ploilor acide? Poate era mai bine dacă se arunca în mare? 
S-a simţit, ea, trădată în dragoste, în dragostea ei fără de margini, curată ca o dragoste adolescentină? Cine o fi de vină? 
Cum să o ademenesc să renuţe la actul ei ucigaş şi să revină? 
Cum să o vrăjesc? 
“Te rog întoarce-te, nu-ţi lua viul, vino iară!” 
Cum să o mint? … Cred că aşa: 
“ Să nu fi ştiut, tu, că Romeo trăia?”...

2 comentarii:

  1. fă-i un ceai şi 'recită'-i muşatisme ;)
    ori
    prezintă-i-l pe Don Juan

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar, câte nu am încercat... o voi ademeni povestindu-i cum m-am căţărat cândva în cireşul ei...

    RăspundețiȘtergere