Tot cu Doina am ramas

Am aşteptat-o, ieri, o zi întreagă, dar ea, Speranţa, nu a mai venit. Am aşteptat-o la aerogară, crezând că vine pe sus. Ieri spaţiul aerian a fost închis! Furtună! Ploi cu grindină! Ne-a bătut cu grindina, mare cât oul de curcă. Am dat fuga la gara feroviară, crezând că a ales să vină agale, cu trenul de persoane. La gara de Vest sau gara de Est? În zadar am alergat între cele două gări! Aerul fierbinte de dinaintea furtunii a încălzit şinele. Pe şine dilatate trenurile deraiază una-două. Cine ştie de mai trăieşte sau a rămas undeva între staţii, într-un tren deraiat!
În portul cel mare de la mare am renunţat să o mai aştept. Cândva avea obiceiul să călătorească cu nava Biruinţa. N-o mai avem demult. Pe mai nimic au dat-o la străini. Mânca-i-ar câinii!
Unde să te mai aştept Speranţă? La capătul pământului? Nu cred să vii pe subpământ! - Alo? Da, te aud! Mai slab, dar te aud. Unde eşti Speranţa lu’ tata? … Nu ai intrat în ţară? Dar cu ce călătoreşti fată dragă, de vii aşa de greu? … Pe jos?! Vii pe jos!... Şi nu eşti singură? … Te aduc bunicii! Nu pot să cred! Nu credeam că o să-i mai văd vreodată, pe Buna - Credinţă şi Bunu’- Simţ!Alo!... Alo! Eu nu te mai aud. Tu de mă mai auzi, să ştii că până ne vom întâlni, eu îmi iau hangerul, fluierul, şi plec cu Doina să colind dealurile, văile, munţii…