29 oct. 2007

Nu va câştiga nimeni!

imediat se fac trei ani de când preşedintele Traian Băsescu luptă să se impună cu orice preţ faţă de şeful executivului Calin Popescu Tăriceanu;deocamdată nu a câştigat niciunul dintre cei doi, deşi fiecare în parte este convins că are intenţii nobile de a vrea binele naţiei ;care o fi binele ăla că eu nu-l văd;ultimul exemplu care vine să mă susţină este agăţarea de euroalegeri a referendumului pentru votul uninominal;oare nu s-a găsit nici un înţelept pe la Curte să-i spună că simultanele din noiembrie vin să ameţească pe cel care după ce iese din cabina pentru euroalegeri, trebuie să intre in aia cu referendumul ? intratul şi ieşitul ar fi cum ar fi, dar se mai întreabă cineva de calitatea votului? dar până atunci să urmărim cum se va finaliza legea uninominalului introdusă de executiv în parlament prin asumarea răspunderii;ce credeţi că va face preşedintele nostru ? Băsescu spune că "din punct de vedere procedural, voi aplica Constituţia astfel încât legea să nu fie promulgată înainte ca poporul să se pronunţe cu ocazia referendumului. Deci, procedural, este perfect posibil să nu promulg legea înainte de 25 noiembrie"; eu nu văd în aceste demersuri decât o continuare a luptei dintre Băsescu şi al lui popor pe de o parte şi parlamentarii- aleşii aceluiaşi popor pe de cealată parte, fiecare crezând că va câştiga ;nu va câştiga nimeni!

2 comentarii:

  1. Hemingway are o nuvela cu un titlu interesant, care se potriveste situatiei: Castigatorul nu ia nimic.

    RăspundețiȘtergere
  2. @horia
    "Batranul si marea "
    cea mai ampla si pura mitologie a infruntarii dintre om si natura este marea , o infruntare pe viata si pe moarte, in care nu exista invingatori si invinsi, ci numai victime si norocosi.

    RăspundețiȘtergere