1 dec. 2010

E ziua ţării mele

O spun cu mândrie: -Astăzi, Întîi Decembrie, este ziua României, este ziua tuturor românilor! Mă gândesc ce altceva aş putea să scriu, în aşa fel să nu repet ceea ce se ştie: Întâi Decembrie ne aminteşte de miracolul înfătuit de românii  din toate provinciile veniţi la Alba Iulia, pe Câmpia Libertăţii, pentru a susţine Unirea Transilvaniei cu România, aşa cum în acelaşi an, la Chişinău şi Cernăuţi, se votase unirea Basarabiei şi  Bucovinei cu România...
În această zi se poartă, la rever, tricolorul.  La întruniri oficiale se intonează imnul ,, Deşteaptă-te române".
Astăzi suntem patrioţi! Dar de ce numai astăzi? Ce înseamnă să fii patriot? Îmi pun mie întrebarea! Pentru a încerca un răspuns, am imaginat un scenariu: sunt departe de ţară, undeva unde nu s-a auzit niciodată de România; ce aş putea să le spun pentru a mă crede că undeva pe acest pământ  există o ţară numită România?
Le-aş cere trei creioane colorate: roşu, galben şi albastru (pentru a nu avea nicio surpriză, va trebui să le port cu mine)! Le-aş desena, pe un carton or pe un perete, conturul ţării mele şi un brâu tricolor să o înconjoare.  N-aş ezita să-nconjur, cu acelaşi brâu tricolor, şi Chişinăul şi Cernăuţiul, deşi le va fi greu să-nţeleagă de ce aşa. Le voi citi  poezii  de Mihai Eminescu, poveşti şi povestiri scrise de Ion Creangă , şi nu numai (lista este lungă), şi  dacă ei nu vor înţelege semnificaţia cuvintelor, poate  vor simţi muzica lor. Apoi aş încerca   să desenez Luceafărul...
Or mai bine le-aş cânta ceva ( în acest scenariu admit că am acest talent)! Ce să le cânt? " Deşteaptă-te române"! Or mai bine o Doină! 
La proba aceasta m-ar putea ajuta Grigore Leşe, dar pentru asta ar trebui să am la mine un cd, sau dvd. 
Astăzi l-am văzut şi auzit pe Grigore Leşe la o televizune, spunând că Doina   este inclusă în patrimoniul UNESCO.
Scenariul poate continua, el n-ar trebui să aibă sfârşit...

LA MULŢI ANI ROMÂNI!
LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

29 nov. 2010

Când a fost, când va veni

Când a fost Primăvară mi-am dorit să nu mai vină Vara, să rămână veşnic tânără ca un copil… Când a fost Primăvară? Primăvara era o inocentă, în fond, dar, o uitasem deîndată ce m-am înfruptat dintr-o cireaşă coaptă, cireaşa fusese numai a mea, nu mai mâncase nimenea, înainte, din ea. O dădusem uitării când am dat de gustul dulce-acrişor al căpşunei cu aromă de fragă sălbatică. Uitasem de ele când o piersică pufoasă îmi umpluse gura de zeamă gustoasă, parfumată. Şi aşa din una în alta, mă luasem cu Vara, scăldându-mă în valuri spumoase, bronzându-mă pe nisipuri mişcătoare, unduitoare, fierbinţi. Când a fost Vară? asta a fost întrebarea ce mi-am pus-o când Toamna îmi trimitea mesajele ei scrise pe frunze galben-ruginii, cum că ea va sosi. Nu ştia când, dar îmi cerea să o aştept ca pe o doamnă, la scara vagonului, pe un un peron într-o gară. Să o aştept musai cu o trăsură trasă de cai năzdrăvani. Eu să stau pe capră, cu hăţurile-n mâini, iar ea în cuşetă pe blănuri de urs. Mă împăcasem cu gândul că tot sunt bun la ceva! Avea încredere deplină în mine, că sunt cumpătat, că sunt echilibrat, că nu o să dau cu trăsura-n şanţ, în gard, că o s-o port pe drumuri numai de mine ştiute. Să se ştie că eu cu doamna Toamnă am colindat pe dealurile cu strugurii viilor, prin livezile cu merele mărului, cu perele părului, cu gutuile gutuiului. Am colindat până când Toamna şi-a pierdut îndestularea, aureola … Toamna ajunsese ca un nud de De Goya! Dar vai, mai rău, n-aveai ce să vezi! Mi-a plăcut de ea, că nu avea nimic de ascuns, îşi păstrase demnitatea neştirbită, în fond putea să poarte perucă, să nu i se vadă ramurile chele. Dar a făcut-o? Ea îşi stia viitorul. Că va veni Iarna să o îmbrace în blănuri de vulpe polară sau de urşi polari, ce-i va veni mai repede la mână. Da de ce Iarna n-ar fi o Toamnă în travesti? Toamna o fi având acelaşi sex ca Iarna? Nu! Iarna e ca Moşul. Moşul e rece, e ursuz, dar îi şi place să se prostească, să dea în mintea copiilor. Şi copiii cât îl mai aşteaptă pe Moşul Iarnă! El bea un vin bun, roşu puterea-ursului, mănâncă cârnaţi, tobă, caltaboşi, şuncă şi costiţe afumate, iar când nu mai poate mănâncă varză murată. Moşul se întreţine bine, nu bea dimineaţa apă înainte de a bea pălinca. Îi este teamă să nu-i vină leşinul, să nu mai fie bun de nimic când va veni la el Primăvara. Până atunci el îţi ţine de urât cântând Dorului.

Inimă de dor nu ştii, inimă fir-ai să fii, dorul meu de mult plecat, inima mi te-a uitat ...
Inima de dor tu ştii, dorul meu va reveni, gandul meu la dor gândeşte, inima din nou iubeşte.