Când a fost, când va veni

Când a fost Primăvară mi-am dorit să nu mai vină Vara, să rămână veşnic tânără ca un copil… Când a fost Primăvară? Primăvara era o inocentă, în fond, dar, o uitasem deîndată ce m-am înfruptat dintr-o cireaşă coaptă, cireaşa fusese numai a mea, nu mai mâncase nimenea, înainte, din ea. O dădusem uitării când am dat de gustul dulce-acrişor al căpşunei cu aromă de fragă sălbatică. Uitasem de ele când o piersică pufoasă îmi umpluse gura de zeamă gustoasă, parfumată. Şi aşa din una în alta, mă luasem cu Vara, scăldându-mă în valuri spumoase, bronzându-mă pe nisipuri mişcătoare, unduitoare, fierbinţi. Când a fost Vară? asta a fost întrebarea ce mi-am pus-o când Toamna îmi trimitea mesajele ei scrise pe frunze galben-ruginii, cum că ea va sosi. Nu ştia când, dar îmi cerea să o aştept ca pe o doamnă, la scara vagonului, pe un un peron într-o gară. Să o aştept musai cu o trăsură trasă de cai năzdrăvani. Eu să stau pe capră, cu hăţurile-n mâini, iar ea în cuşetă pe blănuri de urs. Mă împăcasem cu gândul că tot sunt bun la ceva! Avea încredere deplină în mine, că sunt cumpătat, că sunt echilibrat, că nu o să dau cu trăsura-n şanţ, în gard, că o s-o port pe drumuri numai de mine ştiute. Să se ştie că eu cu doamna Toamnă am colindat pe dealurile cu strugurii viilor, prin livezile cu merele mărului, cu perele părului, cu gutuile gutuiului. Am colindat până când Toamna şi-a pierdut îndestularea, aureola … Toamna ajunsese ca un nud de De Goya! Dar vai, mai rău, n-aveai ce să vezi! Mi-a plăcut de ea, că nu avea nimic de ascuns, îşi păstrase demnitatea neştirbită, în fond putea să poarte perucă, să nu i se vadă ramurile chele. Dar a făcut-o? Ea îşi stia viitorul. Că va veni Iarna să o îmbrace în blănuri de vulpe polară sau de urşi polari, ce-i va veni mai repede la mână. Da de ce Iarna n-ar fi o Toamnă în travesti? Toamna o fi având acelaşi sex ca Iarna? Nu! Iarna e ca Moşul. Moşul e rece, e ursuz, dar îi şi place să se prostească, să dea în mintea copiilor. Şi copiii cât îl mai aşteaptă pe Moşul Iarnă! El bea un vin bun, roşu puterea-ursului, mănâncă cârnaţi, tobă, caltaboşi, şuncă şi costiţe afumate, iar când nu mai poate mănâncă varză murată. Moşul se întreţine bine, nu bea dimineaţa apă înainte de a bea pălinca. Îi este teamă să nu-i vină leşinul, să nu mai fie bun de nimic când va veni la el Primăvara. Până atunci el îţi ţine de urât cântând Dorului.

Inimă de dor nu ştii, inimă fir-ai să fii, dorul meu de mult plecat, inima mi te-a uitat ...
Inima de dor tu ştii, dorul meu va reveni, gandul meu la dor gândeşte, inima din nou iubeşte.