20 mai 2010

Marina sau Belimoc

Aseară, pe mai toate ecranele de televizor, moderatori ambalaţi , analişti simandicoşi, politicieni, parlamentari aferaţi, lideri de sindicat, surescitaţi , bugetari şi pensionari ofuscaţi, comentau ca după un meci de fotbal, impactul marii adunări naţionale - o mare de oameni ce umpluse la orele amiezii Piaţa Victoriei- asupra aparatului auditiv al locatarului Belimoc din clădirea de peste drum.

Tot aseară, pe una din Antenele trustului  profesorui Felix, se juca în direct o dramoletă cu Marina Dina  în rol principal şi Mihai Morar  în rol secundar. Ea - păpuşa blondă cu sprâncene negre, cu ochii mari şi sânii cu upgrade aplicat- îşi lua adio de la cei din platou, de la teleprivitori - vorba actolui Florin Piersic. Era ultima ei figuraţie în  emisiunea Răi da’ buni moderată de vedeta de la Radio Zu.

Ea, prinsă de valuri de suspine cu sughiţuri, dar cu lacrimi reţinute -erau de cod galben, în orice clipă rimelul îi era în pericol de a fi  luat la vale - ne spunea că pleacă să se îngrijească de sănătatea ei, că-i pare tare rău, şi că nu este invidioasă pe noua ei colegă, Adelina,  fostă Vărciu, acum Pestriţu.

Cine te-a adus pe tine, Adelino nene, aşa-naltă şi subţire, tu Pestriţo fragă, mi-ai făcut o rana in piept , nu e rană de cuţit, ci e rană de iubit ... i-ar fi cântat Marina dacă ar fi avut vocea Ioanei Radu )

Ea, de aproape doi ani,  şi-a jucat rolul în tăcere, de bibelou de platou, de floare-n glastra din fereastră, rareori vorbind şi atunci se făcea că e o fetiţă naivă şi prostuţă, sau poate că aşa era. Aseară s-a hotărât să plece de tot, acasă. Dar a făcut-o într-un mod sincer, autentic, cu regrete muiate-n lacrimi. Fata are suflet bun, zău aşa! Îi plângea sufletul. M-a emoţionat ( poate şi din cauza vremurilor astea, văd  multă lume că  bocceşte).

Şeful ei, "răul" Mihai, cu o lacrimă rebelă într-un ochi, îi spunea că în ciuda tuturor necazurilor pricinuite sau ce i le pricinuise, a ţinut la ea ca la soa lui ( gura târgului vorbeşte că a ţinut-o în braţe altfel decât ca pe o soră).
 La final s-au luat în braţe, au plâns şi au dansat. A fost  ultimul ei bal. Ce trist şi frumos totodată!

În loc de încheiere la această întâmplare care la prima vedere pare banală, aseară mi-aş fi dorit mai mult  să se fi jucat o dramoletă cu alţi doi actori. În rol principal păpuşarul Trisatan, moderatorul dur al emisiunii " Eu sunt bun, ceilalţi sunt răi", şi în rol secundar secretara lui de platou, păpuşa Belimoc, cu zâmbet tâmp şi silicoane-n cur.

15 mai 2010

Eu

sunt un hoinar, azi mă odihnesc pe o piatră de hotar, firele de iarbă şi o floricică de cicoare mă privesc mirate printre degetele răsfirate de la picioare, umbra mea se hrăneşte din untul pământului, doar azi şed să-mi stâmpăr neastâmpărul, sunt un copac hoinar, hoinăresc prin codrul verde unde nimenea nu mă vede, păru-mi e o tufă verde de mălin, faţa-mi e de cerb uneori, alteori îmi e de lup, barba-mi e tot timpul ca barba-caprei, umerii-mi sunt de brad, braţele-mi sunt crengi de fag, degetele-mi sunt mlădiţe de mesteacăn, trupul îmi e trunchi de stejar, picioarele-mi sunt crăci de arţar, am rădăcini aeriene, sunt pe pernă de aer, când mă opresc, din hoinăreală, lângă izvoru, simt cum urcă seva pământului până-n creştetul capului unde-n tufa de mălin cucul îşi face cuib, când străbat poiana pentru a-mi încărca bateriile cu lumină, ieşind din unghere lighioanele pădurii vin la mine, veveriţa ţopăie prin crengile-mi de brad, mă gâdilă coada ei stufoasă, căprioara îşi freamătă botul catifelat, îl întinde să-mi ciugulească din palmă frunze acrişoare de mesteacăn, ursoaica îşi învaţă puii să urce în stejar pentru ghinda de la toamnă, de frică să nu cadă ei mi se pişă pe arţar, buba e că dintre lighioane numai una nu se dă cu dusul, ciocănitoarea vine, zice că e soră medicală, să mă cureţe de omizi, şi o uită uitarea, mă scoate din răbdări, îşi face scorbură în umerii mei de brad, de-mi curge răşina pe crengile de fag, de-mi lasă dâre cleioase pe arţari, de arţari se prind fluturi şi gâze, ce bine ar fi dacă crengile ar fi aripi, cum nu-s, părăsesc poaiana învârtindu-mă un vânt nebun iscat din senin, îmi reiau hoinăreala prin codrul verde, unde nimenea nu mă vede, sunt tăt verde, sunt un pribeag.