23 apr. 2010

C'est fini la comédie

Două gesturi mimate, à la Française! Nicolas Sarkozy , preşedintele Franţei, ţară unde faţă de noi apune soarele, mai nou şi lumina a apostrofat un tânăr, aflat în mulţimea în care preşedintele se îmbăia, pe motiv că după ce îi strânse măna, acesta a făcut gestul că şe şterge de ceva  murdar rămas pe ea. Asta a fost într-o joi!
Într-o sâmbătă pe la orele serii, pe un platou de televiziune,în cadrul unui show al canalului France 2 , un alt tânăr, un comic tembel, pe nume Lambert, cu prenume de măr, Jonathan (nu are nicio vină mărul), un măscărici, jumătate bărbat (cealată jumătate era într-o cârpă colorată, o fustă de ţigancă) a mimat, arătând întregii lumi cum salută românii. Cu spinarea încovoiată, cu mâna întinsă a grăit în limba măsii lui :
S'il vous plaît, Messieurs, Mesdames!
Ce comedie! (cu accent pe primul e) Aşa comediant, aşa comedie!(cu accent pe ultimul e)
Doi tineri de aceeaşi naţie, unul   îşi sfidează propriul preşedintele, celălalt sfidează poporul român! Care dintre cele două gesturi e mai  dureros?

Pourquoi et comment 'le tembel' Lamber tombe dans l’extrême et le racisme?
C'est fini la comédie.

În vizita la Va teduquer imbecile francais 

21 apr. 2010

Cu mintea în cenuşă

Când am citit într-un cotidian titlul - Tineri bursieri, blocaţi în ţară- am simţit cum acarul cenuşiu din mintea mea schimba macazul de la intersecţia liniilor neuronale pentru a dirija fluxul nervos spre norul de cenuşă- cauza anulării multor curse aeriene.
După ce am lecturat conţinutul articolului, conţinut ce a avut darul să-mi stingă cenuşa ce se activase în minte, acarul cenuşiu a rămas de veghe. Vulcanul nărăvaş din acea ţară îndepărtată, friguroasă, brrr!, continuă să scuipe foc şi cenuşă. Nu ştiu dacă lava incandescentă ce se revarsă îi încălzeşte pe islandezi, în fond e treaba lor, ştiu că cenuşa ridicată în stratosferă o ia la sănătoasa taman spre interiorul continetului, bulversând în continuare zborul avioanelor, afacerile companiilor aeriene, şi … materia cenuşie a unora ce populează instituţiile publice .
Tinerii bursieri vor rămâne blocaţi în ţară, fiindcă nu s-a găsit o legătură dialectică şi istorică între angajarea lor, de către cei care i-au trimis la şcoală în afară, şi cenuşa vulcanică ce acoperă albastrul cerului de primăvară. Oricum aceste lucruri sunt nepalpabile, nu se văd cu ochiul liber. E doar o închipuire!

Am fost în vizită la:

Corina Creţu, Perturbările traficului aerian în Europa
Gabriela - Buburuza
Cella - Noi, proprietarii nimicului
Vania - Compunere despre Ţară
Flavius Obeadă - Sinceritatea bulgarului
Oana - De la liceu la liceu
Adrian Nastase - Poporul trebuie sa intre in casa lui