15 iun. 2014

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este...

In Nirvana 

Sînt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfîrșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor.
Văzîndu-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mîndrie:
 — Îți place să te ocupi cu literatura... Am și eu un băiat în trupă care citește mult; este foarte învățat, știe nemțește și are mare talent: face poezii; ne-a făcut cîteva cuplete minunate. Eu crez că ți-ar face plăcere să-l cunoști. Și-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat — care slujea în curte și la grajd — culcat în fîn și citind în gura mare pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan — biblioteca băiatului — plin cu cărți nemțești. Băiatul era foarte blînd, de treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin de departe, zicea el, dar nu voia să spună de unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare. Actorul îi propuse să-l ia sufler, cu șapte galbeni pe lună, și băiatul primi cu bucurie.
Își luase biblioteca și acuma se afla în București. Seara trebuia să vie la directorul lui — astfel puteam să-l văz. Eram foarte curios să-l cunosc. Nu știu pentru ce, îmi închipuiam pe tinărul aventurar ca pe o ființă extraordinară, un erou, un viitor om mare. În închipuirea mea, văzîndu-l în revoltă față cu practica vieții comune, găseam că disprețul lui pentru disciplina socială e o dovadă cum că omul acesta trebuie să fie scos dintr-un tipar de lux, nu din acela din care se trag exemplarele stereotipe cu miile de duzine. Deși în genere teoria de la care plecam eu ca să gîndesc astfel — că adică, un om mare trebuie in toate să fie ca neoamenii — era pripită, poate chiar de loc întemeiată, în speță însă s-a adeverit cu prisos.
Tînărul sosi. Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zîmbet blînd și adînc melancolic. Avea aerul unui sfînt tînăr coborît dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. — Mă recomand, Mihail Eminescu. Așa l-am cunoscut eu. Cîtă filozofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea cu nepregetul vîrstei de șaptesprezece ani! Ce entuziasm! Ce veselie! Hotărît, închipuirea nu mă înșelase... Era un copil minunat.
Într-o noapte mă pusese în curentul literaturii germane, de care era încîntat.
— Dacă-ți place așa de mult poezia, trebuie să și scrii, i-am zis... Am aflat eu că dumneata ai și scris.
 — Da, am scris.
— Atunci — și mie-mi place poezia, deși nu pot scrie — fii bun și arată-mi și mie o poezie de dumneata.
Eminescu s-a executat numaidecît. Era o bucată dedicată unei actrițe de care el era foarte înamorat... D-abia mai țiu minte. Știu atîta, că era vorba de strălucirea și bogățiile unui rege asirian nenorocit de o pasiune contrariată... cam așa ceva. Poezia aceasta îmi pare că s-a publicat prin 68 sau 69 în Familia din Pesta. A doua zi seara ne-am întîlnit iarăși. Dar peste zi o nemulțumire intimă intervenise. Actrița fusese foarte puțin mișcată de mîhnirea regelui asirian. Eminescu era de astă dată tăcut și posomorît, vorbea foarte puțin și contradicția îl irita. În zadar l-am rugat să-mi mai arate vreo poezie sau să mi-o citească tot pe aceea care o cunoșteam. A plecat să se culce devreme, și dimineața, la amiazi cînd m-am dus la el, l-am găsit tot dormind. L-am sculat. Se dusese acuma supărarea, ba era chiar mai vesel ca alaltăieri. Am petrecut toată ziua rîzînd, mi-a vorbit despre India antică, despre daci, despre Ștefan cel Mare, și mi-a cîntat doina. Îi trecuse ciuda regelui asirian și acum se bucura în liniște de avuțiile și strălucirea lui. Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas pînă în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blînd și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutîndu-i; nepăsător ca un bătrîn stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! — fericită pentru artist, nenorocită pentru om! Primăvara următoare a plecat cu o trupă ambulantă de teatru prin Moldova. Am așteptat toamna pe Eminescu în zadar — trupa s-a întors fără dînsul. Părintele lui, de fel din Botoșani, l-a regăsit pe excentricul fugar și, mai cu binele, mai cu de-a sila, l-a luat acasă, și d-acolo l-a trimis la Viena.

Am văzut mai tirziu: „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este...” Eminescu își ținea făgăduiala: copilul creștea om mare. Mai în urmă, l-am întîlnit tot aici pe Eminescu, cu un frate al lui, ofițer. Plecau amîndoi în străinătate — el la Viena, celălalt la Berlin. Militarul era frate mai mare; tot așa de frumos, de blînd și de ciudat — o izbitoare asemănare în toate. Acela a mers la Berlin; în cîteva luni a speriat Academia militară cu talentele-i și a dat un examen care l-a făcut pe mareșalul Moltke (Nota: Moltke Helmuth Karl Bernard (1800 - 1891), mare tactician și strateg prusac) să se intereseze foarte de aproape de soarta lui, hotărît să-l ia pe lîngă dînsul. Ca să-și încoroneze succesul, militarul s-a dus acasă și, fără să lase măcar o vorbă, s-a împușcat.
Peste mai multă vreme, cînd am vorbit cu Eminescu de trista împrejurare a militarului, el mi-a răspuns rîzînd:
 — Mai bine! ăla era mai cuminte ca noi!
Peste cîțiva ani a venit în București tata lui Eminescu. Era un bătrîn foarte drăguț, glumeț și original. Făcuse o bună afacere și venise să-i cumpere fiului haine și ceasornic și să-i deie „din viață” o sută de galbeni, partea lui de moștenire din averea părintească. L-am întrebat atunci pe Eminescu dacă mama lui trăiește. Mama murise, dar, după aerul posomorît cu care mi-a răspuns, am înțeles că de moartea ei se legau niște amintiri mai crude decît ca de o moarte normală, nu numai dureroase, dar și neplăcute. Am aflat apoi că o soră a lui, care-l iubea foarte, trăia retrasă într-o mănăstire: biata fată era paralizată din copilărie. Și au fost oameni, nu de rînd, oameni de seamă, cărora le-a plăcut să facă sau să lase a se crede că nenorocirea lui Eminescu a fost cauzată de un vițiu. Era, în adevăr, un om dezordonat, dar nicidecum vițios. În lumea asta mulțimea celor de rînd crede că plăcerile materiale ale vieții sunt privilejul lor exclusiv și că oamenii rari nu au voie să aibă și defecte. Avea un temperament de o excesivă neegalitate, și cînd o pasiune îl apuca era o tortură nepomenită. Am fost de multe ori confidentul lui. Cu desăvîrșire lipsit de manierele comune, succesul îi scăpa foarte adesea... Atunci era o zbuciumare teribilă, o încordare a simțirii, un acces de gelozie, cari lăsau să se întrevază destul de clar felul cum acest om superior trebuia să sfîrșească. Cînd ostenea bine de acel cutremur, se închidea în odaia lui, dormea dus și peste două-trei zile se arăta iar liniștit, ca „Luceafărul lui — nemuritor și rece". Acum începea cu verva lui strălucită să-mi predice budismul și să-mi cînte Nirvana, ținta supremă a lui Buda-Qakiamuni. O așa încordare, un așa acces a avut în ultimele momente bune: acela a fost semnalul sfîrșitului. După cutremur, el nu s-a mai închis în odaie să se culce și să mai facă ce făcea mai-nainte Luceafărul. A pornit înainte, tot înainte, pînă ce a căzut sub loviturile vrăjmașului pe care-l purta în sînu-i încă din sînul maicii sale. Copil al unei rase nobile și bătrîne, în el se petrecea lupta decisivă între flacăra celei mai înalte vieți și germenul distrugerii finale a rasei — geniul cu nebunia.

Lupta a fost groaznică. Încercarea, drumul către Nirvana, a fost tot așa de dureroasă cît și de strălucită. În capul cel mai bolnav, cea mai luminoasă inteligență; cel mai mîhnit suflet, în trupul cel mai trudit! Și dacă am plîns cînd l-au așezat prietenii și vrăjmașii, admiratorii și invidioșii sub „teiul sfînt”, n-am plîns de moartea lui; am plîns de truda vieții, de cîte suferise această iritabilă natură de la împrejurări, de la oameni, de la ea însăși. Acest Eminescu a suferit de multe, a suferit și de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată: era un om dintr-o bucată, și nu dintr-una care se găsește pe toate cărările. Generații întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Șerban-vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, și o bucată din care să scoți un alt Eminescu nu se va mai găsi poate. Să doarmă în pace necăjitul suflet! Ferventul budist este acuma fericit: el s-a întors în Nirvana — așa de frumos cîntată, atît de mult dorită — pentru dînsul prea tîrziu, prea devreme pentru noi.
 I.L.Caragiale, 1889, iunie 18.

10 iun. 2014

Tabloul meciurilor Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia


FAZA GRUPELOR

Grupa A: Brazilia, Croația, Mexic, Camerun

Joi, 12 iunie:        Brazilia - Croaţia, la Sao Paulo,  23:00     3-1       1. Brazilia
Vineri, 13 iunie:    Mexic - Camerun, la Natal,         19:00    1-0        2. Mexic
Marti, 17 iunie:     Brazilia - Mexic, la Fortaleza,       22:00    0-0       3. Croatia
Miercuri, 18 iunie: Camerun - Croaţia, la Manaus, 01:00   0-4       4. Camerun
Luni,23 iunie:       Camerun - Brazilia, la Brasilia,    23:00   1-4
                          Croaţia - Mexic, la Recife,             23:00   1-3

Grupa B: Spania, Olanda, Chile, Australia

Vineri, 13 iunie:      Spania - Olanda, la Salvador,          23:00  1-5    1. Olanda  
Sambata, 14 iunie: Chile - Australia, la Cuiaba,             01:00  3-1    2. Chile
Miercuri, 18 iunie:   Australia - Olanda, la Porto Alegre, 19:00   2-3   3. Spania
                            Spania - Chile, la Rio de Janeiro,       22:00  0-2    4. Australia
Luni, 23 iunie:        Australia - Spania, la Curitiba,         19:00   0-3
                            Olanda - Chile, la Sao Paulo,            19:00   2-0


Grupa C: Columbia, Grecia, Coasta de Fildeș, Japonia

Sambata 14 iunie:   Columbia - Grecia, la Belo Horizonte,  19:00     3-0   1. Columbia
Duminica, 15 iunie: Coasta de Fildeş - Japonia, la Recife, 04:00   2-1   2. Grecia
Joi, 19 iunie:      Columbia - Coasta de Fildeş, la Brasilia, 19:00   2-1   3. Coasta de Fildes
Vineri, 20 iunie:      Japonia - Grecia, la Natal,                     01:00     0-0   4. Japonia
Marti, 24 iunie:       Japonia - Columbia, la Cuiaba,             23:00     1-4
                             Grecia - Coasta de Fildeş, la Fortaleza, 23:00   2-1

Grupa D: Uruguay, Costa Rica, Anglia, Italia

Sambata 14 iunie: Uruguay - Costa Rica, la Fortaleza,  22:00  1-3       1. Costa Rica
Duminica 15 iunie: Anglia - Italia, la Manaus,                    01:00  1-2       2.  Uruguay
Joi       19 iunie:    Uruguay - Anglia, la Sao Paulo,          22:00  2-1      3.  Italia
Vineri 20 iunie:      Italia - Costa Rica, la Recife,               19:00  0-1      4. Anglia
Marti 24 iunie:       Italia - Uruguay, la Natal,                     19:00  0-1
                           Costa Rica - Anglia, la Belo Horizonte, 19:00  0-0

 Grupa E: Elveția, Ecuador, Franța, Honduras

Duminica 15 iunie: Elveţia - Ecuador, la Brasilia,          19:00     2-1   1. Franţa   
                            Franţa - Honduras, la Porto Alegre, 22:00    3-0    2. Elveţia
 Vineri 20 iunie:     Elveţia - Franţa, la Salvador,             22:00     2-5   3. Ecuador
Sambata 21 iunie: Honduras - Ecuador, la Curitiba,     01:00    1-2    4. Honduras
 Miercuri 25 iunie:  Honduras - Elveţia, la Manaus,       23:00     0-3
                           Ecuador - Franţa, la Rio de Janeiro,   23:00    0-0

  Grupa F: Argentina, Bosnia-Herzegovina, Iran, Nigeria 

Luni 16 iunie:        Argentina - B. Herţegovina, la Rio de Janeiro, 01:00  2-1   1. Argentina
                            Iran - Nigeria, la Curitiba,                                    22:00  0-0   2. Nigeria
Sambata 21 iunie: Argentina - Iran, la Belo Horizonte,                     19:00   1-0   3. Bosnia
Duminica 22 iunie: Nigeria - B. Herţegovina, la Cuiaba,                01:00   1-0   4. Iran
Miercuri 25 iunie:   Nigeria - Argentina, la Porto Alegre,                  19:00   2-3
                           B. Herţegovina - Iran, la Salvador,                     19:00   3-1

Grupa G: Germania, Portugalia, Ghana, Statele Unite 

Luni 16 iunie:        Germania - Portugalia, la Salvador,                20:00   4-0    1. Germania
Marti 17 iunie:       Ghana - SUA, la Natal,                                     01:00   1-2    2. SUA
Sambata 21 iunie: Germania - Ghana, la Fortaleza,                     22:00    2-2    3. Portugalia
Luni 23 iunie:        SUA - Portugalia, la Manaus,                          01:00    2-2    4. Ghana
Joi 26 iunie:          SUA - Germania, la Recife,                             19:00    0-1
                           Portugalia - Ghana, la Brasilia,                      19:00    2-1 

Grupa H: Belgia, Algeria, Rusia, Coreea de Sud

Marti 17 iunie:       Belgia - Algeria, la Belo Horizonte,                 19:00   2-1      1.Belgia
Miercuri 18 iunie:   Rusia - Coreea de Sud, la Cuiaba,              01:00   1-1      2.Algeria
Duminica 22 iunie: Coreea de Sud - Algeria, la Porto Alegre,    22:00   2-4      3. Rusia
                            Belgia - Rusia, la Rio de Janeiro,                   19:00    1-0      4. Coreea de Sud
 Joi 26 iunie:          Algeria - Rusia, la Curitiba,                            23:00   1-1
                            Coreea de Sud - Belgia, la Sao Paulo,        23:00    0-1


FAZELE ELIMINATORII


OPTIMI

Sambata 28 iunie 2014

1. Brazilia - Chile   19:00                     1 (3) - 1 (2)
2. Columbia - Uruguay  23:00                  2-0

Duminica  29 iunie 2014

3. Olanda - Mexic  19:00                  2-1
4. Costa Rica - Grecia 23:00     1(5) - 1(3) 

Luni 30 iunie 2014

5. Franta - Nigeria  19:00        2-0
6. Germania - Algeria 23:00   2-1

Marti 1 iulie 2014

7. Argentina- Elvetia 19:00   1-0
8. Belgia - SUA           23:00   2-1

SFERTURI

Vineri 04 iulie 2014

1. FRANTA - GERMANIA  19:00    0-1
2. BRAZILIA - COLUMBIA  23:00   2-1

Sambata 05 iulie 

3. ARGENTINA -  BELGIA    19:00  1-0
4. OLANDA - COSTA RICA    23:00 0-0 (4-3)

SEMIFINALE

Marti 08 iulie

BRAZILIA - GERMANIA   1-7

Miercuri 09 iulie

OLANDA - ARGENTINA 0-0 (2-4)


FINALA MICA

Sambata 12 iulie

BRAZILIA - OLANDA     0-3

FINALA MARE

Duminica 13 iulie 

GERMANIA - ARGENTINA   1-0