31 mar. 2010

Un clopot a inviat!


Clopotul din vechiul turn va undui aerul, va dăngăni iarăşi ca în timpurile de demult. Vechiul clopot din Casa Sfatului, aflată-n mijlocul Pieţei  Sfatului din Braşov, are o memorie de peste trei veacuri. Este al doilea clopt de la 1520 încoace, primul a avut o viaţă scurtă, a fost mistuit în anul 1689, de către un incendiu.
Clopotul, cu un diametru de 1,2 metri şi greu de vreo 8 chintale,a fost turnat de meşterul german Heinrich Lampe.
Pe vremuri a avut o neprţuită menire pentru oamenii cetăţii, dăngănitul lui  anunţa sfertul de oră, de,nu tot omul avea ceas. Pe atunci nu se gândea cineva că peste veacuri va fi momeală, în sens onorant,  pentru turişti. Se reia tradiţia doar. Zilnic de la 7 dimineaţa până la 9 seara va dăngăni la interval de o oră , comandat de un mecanism al ceasului din turn. În fiecare seară la 6, sâmbăta şi duminica şi la 12, trei trompetişti ( un român, un sas, un maghiar, în straie medievale)vor interpreta melodii specifice culturii lor muzicale. Crai Nou se va auzi din nou la Braşov.
Desigur nu toţi au urechea acordată pe armonici, vom vedea după cât timp unii vor acuza dureri de cap. Se zice că prin anii 60, secolul trecut, clopotul a fost deconectat de la ceas, la cererea oamenilor muncii care acuzau migrene, nu se puteau odihni din pricina dăngănitului. După 8 ore trebuiau sa-şi refacă capacitatea de muncă şi de luptă pentru construirea s.s.m.d.
Iniţiativa învierii clopotului a avut-o Steffen Schlandt organistul Bisericii Negre. Banii au venit din donaţii, cei mai mulţi venind în final de la un om de bine, bun la suflet. C.J. Braşov a avut doar  iniţiativa de a cuprinde această acţiune în programul de manifestări de anul acesta cu prilejul împlinirii a 775 de ani de atestare documentară a oraşului Braşov.
Să fim buni, să ne iubim apropapele, să nu râvnim la bunul altuia, să ne linkuim în linişte, în pace,  suntem în săptămâna patimilor.

27 mar. 2010

Zelistar

Premierul şi ministrul de finanţe răspundeau cu relativă lejeritate, ca să nu spun cu superficialitate, şuvoiului de întrebări puse de jurnalişti pe marginea proiectului de modificare a codului fiscal.
Adică mai pe româneşte jurnaliştii de ambele sexe intraseră boy şi urma să iese … de sex invers. Bănuind că aşa se va întâmpla, înainte de a ne scoate afară ca pe o ciurdă, mi-am făcut apel de pe telefonul vechi pe cel nou şi l-am lăsat sub planta tropicală aflată în spatele planşei cu diagrama impozitului forfetar …

- Mă băiatule, mai gândeşte-te, nu ajung doar 28 de servicii, meserii, pe care să le scoatem din zona subterană, zona neagră a economiei.

- Şefu, nu aţi văzut cum săreau la beregată, cu felul lor de a iscodi, de a scurma?

- Uită-i ! Gata, i-am scos afară! Derbedei! Asta sunt! … Până te mai gânedeşti, să nu uiţi, trece în listă pe cizmari.


- Şefu, dar ei n-ar putea intra la oameni de artă, sună mai elegant!

- Ce să umblăm la nuanţe, să ne fie foarte clar, ori e albă ori e neagră.

- Să iau încă o dată lista cu meserii …

- Nu mai e timp, Vlăduţule! Trebuie să finalizăm lista, să o batem în cuie, ne trebuie bani la buget!

- Am înţeles, am adăugat … cizmari.

- Trebuie să plec, mă cheamă şeful ăl mare. Mai scormoneşte! …

Premirul se loveşte cu pălmuţa de frunte.

- Mă, era să uit, ştiam că trebuie să-ţi spun ceva, acum mi-am adus aminte, când l-am pomenit pe şefu'. Ieri mi-a vândut un pont.

- Nu mă întrerupe, că uit. Tu ai blog?... Eu nu am. Ai auzit de
? O ierarhie a bloggerilor după nu ştiu ce criterii. Cine sunt în faţă, în top 50 sau 100 sau 300 li se oferă publicitate contra unei sume de bani, în euro sau dolari. Caută lista şi primii o sută, sau o mie să plătească impozit forfetar, nici nu mă interesează câţi bani.
- Ce-ai rămas aşa … ca la dentist.

- Cum scriu? Ce meserie trec ? Cum va apare în codul fiscal? Zelistar, ca şi cum ai zice… zeţar … tipograf … zidar, Ce nu ţi-e clar?

- Şi dacă îmi sare în cap toată blogosfera? Şefu, ăştia, subteranii, vitualii, sunt mai periculoşi decât cei la vedere, e greu să-i apuci de ceva.

- Dacă se inflamează lumea subterană, vom zice că a fost o greşeală de editare.Bun, am priceput până aici, dar mai departe… cum calculăm suma forfetară?

- Şi p-asta să ţi-o spun? … Stai să mă gândesc! …

- Vă propun formula... la astea mă pricep … o mie minus numărul locului din listă, din ze … cum? , da, zelist se înmulţeşte cu un euro şi dă suma de plată.

- Vlăduţule, sunt obosit, mă grăbesc, dă-mi un caz concret! 26 sau 152, am luat doar două numere la întâmplare, bloggerul de pe locul 26 va plăti un impozit de 974 eurro pe an, iar cel aflat pe locul 152 va plăti mai puţin, 848 euro, şi în patru tranşe. Nu este mult!

- Bravo, îmi placi! Vezi? Ce uşor vin banii! Formula! Hocus-pocus! Poc-boc!

- Şi se respectă principiul competitivităţii, la care atât de mult ţineţi, cine este în faţă plăteşte mai mult !? iar cei de pe locurile mai sus de 1000 inclusiv nu mai plătesc, ei intră în categoria celor scutiţi de impozit.

- Lasă-mă pe mine, cu strategia , Vlăduţule dragă. Dacă merge treabă, la anul schimbăm formula, in loc de 1000, trecem 2000 …
Cine şi-a uitat telefonul ? … Este deschis! … Derbedeul dracului! …