Ce vremuri trăim! Nu mai ştim cum să-i atragem la sărăcia noastră pe străini. Odată veneau fără să-i chemăm.
Împăratul Traian a intrat în Dacia cu ai lui turişti, cu şapte legiuni romane, mai mulţi decât au fost pe litoral, de Paşte, în frunte cu turista ministru, călare pe bicicletă. În anul 101 , după Cristos, turiştii romani au trecut Danubius sau Istros, pe un pod de vase. Nu au fost aşteptaţi cu pâine şi sare, s-au oprit la porţile închise ale cetăţilor din munţii Orăstiei, au străbătut Dacia in lung şi lat, de la Tapae la Adamclisi. Nu au stat mult, fiindcă dacii nu aveau atâtea pensiuni ca să-i cazeze şi nu le-a priit nici clima. Au promis că se vor întoarce, şi vor trece fluierând peste Danubius pe un pod mare, de piatră. L-au construit după un proiect al arhitectului Apollodorus din Damasc, şi nu cu firma Bechtel. Şi-au dorit o şedere de mai lungă durată, pentru a aduce pensiunile dacice la confortul celor romane, de trei margarete. Au cerut în schimb, nu cine ştie ce! aceia dintre ei bolnavi de astm bronşic, şi nu erau puţini, să beneficieze de aerosolii din minele de aur sperând într-o vindecare miraculoasă.
Decebal, care nu a ajuns rege fără să fie dotat, s-a prins de şiretlic, nu a acceptat planurile turiştilor romani şi nici să dea aurul pe astmul bronşic. Decebal împreună cu bărbaţii de aceeaşi seamă, neacceptând să facă turism rural cu de-a sila, s-au retras pentru totdeauna în munţii Orăştiei. A fost un gest de ospitalitate maximă. - Eu mă retrag în pustie şi vă las vouă totul pe vecie.
Turiştii de la Roma au locuit în Dacia timp de aproape doua sute de ani, până când minele de aur s-au transformat în cariere de piatră.S-au mai întors, tot ca turişti balneoclimaterici, pe timpul împărăţiei lui Constantin cel Mare. Au construit un pod de piatră peste Istru, în dreptul cetăţii Sucidava, Corabia de astăzi.
De data aceasta a fost un turism ecumenic. A scos pe creştini din grote şi le-a ridicat biserici.
Făcând balanţa acelor secole, când Dacia era cu adevărat un the land of choice pe malul stâng al Dunării albastre, putem spune fără putinţă de tăgadă, că nu a fost rău deloc, ne-a fost chiar bine. A fost o perioadă fastă din istoria turistică a ţării noastre. Seneca a spus: - Ori unde a învins Romanul el şi locuieşte. Ne-au luat, dar multe ne-au lăsat: cetăţi, municipii, drumuri, poduri, viaducte, canalizări, băi romane, băi termale ... monumente funerare, familii mixte. Tot ce construiau, erau la standardul de trei margarete al pensiunilor de astăzi. Mărturie, mai stă în picioare, scalda binevindecătoare de la Herculane. Drumurile noastre toate ... au fost pietruite. Toate drumurile duceau, mai duc şi astăzi, la Roma. Erau largi şi netede cum ar trebui să le avem şi astăzi.
Nu am mai avut de atunci atâtea foloase de pe urma turiştilor străini!
Au venit vremuri de restrişte şi jale când ţinuturile noastre au fost bântuite de turişti asiatici, sălbatici, înfometaţi, însetaţi, desaxaţi, nesexaţi, de s-a ales praful şi pulberea de ceea ce construiseră romanii. După această eră galbenă- tuciurie a venit una romantică, fără nici o legătură cu Roma antică. Sute de mii de turişti-năvălitori au venit în ţara noastră să ne spună o mie si una de poveşti. Ei lăsau să înţelegem că pierduseră Lampa lui Aladin , dar noi ştiam că vroiau o Cloşcă cu puii de aur. Au lăsat cloşca fără pui, păstorii fără turmele de mioare, copiii fără mame, au ars bisericile, ne-au luat pocalele de aur. Îi fugăream până dincolo, pe malul drept al Dunării albastre, ei se întorceau în stoluri ca lăcustele. Ei veneau de ne cereau pământ şi apă, noi dădeam foc pensiunilor turistice şi ne retrăgeam în munţi, lăsându-i cu ochii în soare. După ce obosiserăm cu urcatul şi coborâtul de la munte, şi pentru a pune capăt olimpiadei păgâne, am plătit cu saci de galbeni să ne lase-n săracia noastră , să caute alt the Land of choice, dincolo de fluviul cu apa tulbure (după atâtea treceri , apa din albastru a devenit galbenă).
Cu ce am rămas după secole de hărţuială turistico-turcistică? Cu: acadea, acaret, amanet, babalâc, baclava, balama, beizadea, boccea, cioban, catifea, cherestea, chiftea, ciulama, dambla, dandana, derbedeu, haimana, halva, hutur, lichea, lulea, manea, moftangiu, mucava, musaca, sofa, sandrama, şalvari, taifas, taraf, telemea, tichie, trufanda, zeflemea, palavragiu, pastramagiu, şiret, tembel, tutungiu, zevzec, aferim, aman, halal, sictir, rahat, şerbet, chiolhan, zambilă.
Ce vremuri au fost! Ce timpuri trăim! Nu mai suntem atractivi cum am fost. Ne hârjonim tot cu turcii: na-ţi-o ţie , dă-mi-o mie … de turistă. Nu mai vin cete de ieniceri să ne ia fetiţele pentru placerile sultanului, fetele consumabile se dau în tirurile lor din parcările nostre, iar cele dornice de o vacanţă exotică se duc în bivuacurile lor, all inclusive.
Ei ne oferă şi ce nu dorim, iar noi cu flamura în vânt- România the land of choice, îi atragem în locuri desfundate, mlăştinoase, ceţoase, aceleaşi de pe vremea lui Mircea şi lui Ştefan.
Le-a spus-o, destul pe înţeles, poetul:
...
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
...
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!
România the land of choice, un nou slogan turistic ce se vrea ademenitor pentru câţi mai mulţi turişti străini. Mai degrabă un nou slogan înşelător. Este greu, după ce au venit o dată şi au văzut, să se reîntoarcă ademeniţi de noul îndemn.
In ultimii ani am schimbat câteva reclame de ţară, anul şi sloganul .
Dorind să aflu cum rezonează în mintea unui străin noul brand, am intrat dis de dimineata pe fir, cu taxă inversă, cu o agenţie din centrul Londrei:
-Hello! Romania the land of choice is here!
-I am not so simple as to believe that! You are crezy?
- Nu suntem în criză, madam! Să fi văzut Paştele în Bucovina, acolo unde a început marea rascoală a flămânzilor. Au ridicat o statuie oului şi au plămădit o pască uriaşă de 120 de kilograme , peste drum de Catedrala Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuţi. De nu credeţi că a fost mare şi gustoasă , întrebaţii pe confraţii de la Guiness book!
-Really? I am not so simple as to believe that!
- Good night Madam! Amin!
