Plebiscit, coane Fănică

După prima suspenadre din funcţia sa de Preşedinte, când 320 de parlamentari au votat pentru,  Traian Băsescu nu a pierdut nicio ocazie de a se răzbuna pe parlamentari, inducând în mentalul colectiv ideea că ei servesc doar interesele proprii şi de grup.  Aşa s-a întâmplat şi la ultima ceremonie de la Palat -  depunerea jurământului de către cei 3 noi membri ai  Curţii Constituţionale.  De faţă cu Preşedinţii celor două Camere şi cu cei 9 membri ai Curţii, T.B. i-a dat în cap lui  Crin Antonescu, la modul figurativ, cu proiectul de modificare a constituţiei, proiect al  majorităţii parlamentare (preşedintele statului sfidează majoritatea de 70 %).  Preşedintele  a scos sabia de sub foaia cu protocolul  de coabitare şi cu o lovitură a atins atât Parlamentul cât şi Curtea,  avertizând că  nu va aproba proiectul dacă acesta nu va prevedea un parlament cu o singură cameră şi cu 300 membri, şi că îl va trimite Curţii, convins că aceasta nu va da girul, va fi de partea sa. Şi a mai lovit o dată, a treia oară în acea seară,  în popor, în demnitatea acestuia,  chemându-l la referendum înainte ca Parlamentul  să voteze modificările la Constituţie. Va întreba din nou poporul dacă e de acord cu 300 parlamentari şi un  parlament unicameral.  Ştie că va mai fi un referendum, obligatoriu pentru modificările aduse Constituţiei,  şi mai ştie şi câţi bani din buget se cheltuie pentru organizarea unui referendum. Chai dacă ar lua bani din bugetul instituţiei prezidenţiale, reluarea referendumului din 2009 este un abuz în serviciu,  un afront adus democraţiei.  Daca majoritatea parlamentară, iniţiatoarea modificărilor aduse Constituţiei, nu va lua în discuţie  reducerea numărului de membri şi un parlament unicameral, la referendum cetăţenii vor decide, dacă dau sau nu dau gir noii constituţii. Aşa funcţionează  o democraţie liberă, nu una impusă. Preşedintele-jucător ne întoarce cu democraţia în Roma antică, pe vremea când  legile erau supuse votului plebei, de unde îşi are originea cuvântul plebiscit.  Pe ultima sută de metri a funcţiei sale, un an jumătate din zece,   el va face tot ce-i stă... în caracter, să pună beţe în roate activităţii instituţiei legiuitoare, Parlamentul. 

- Coane Fănică,  onorabile! pe când un plebiscit pentru  suspendarea ... mizerabilului?

- Stimabile, ai puţintică răbdare!

Gardul Palatului...

Valeriu Zgonea, deputat de Dolj şi preşedinte de Cameră propune să  se dărâme gardul din faţa Palatului Parlamentului - Casa Poporului. Să se dărâme? Să nu se dărâme? Să nu se dărâme! Ba nu! Să se dărâme!  Dar cât va costa? Să nu ne mire dacă  o să aflăm că  va costa mai mult decât să ridici unul nou. Oricum, treaba va  fi precedată de licitaţie pentru proiect de demolare şi studiu de  fezabilitae, poate şi un studiu  de  impact asupra  mediului, dar şi al felului cum va arăta clădirea fărăr gard, poate va fi necesar şi un studiu de securitate a parlamentarului în una dintre multele situaţii noi ce se vor ivi printre care şi aceea cu cetăţeanul de rând, cu insul plimbându-se  pe aleea de sub fereastra biroului.  Aş mai  adăuga: studiu  privind costurile unui gard nou, începând cu faza de proiectare până la finalizarea construcţiei. Fără a intra în calcule precise, putem să admitem că până la faza cu distrugerea propriu-zisă a gardului, se va cheltui o sumă importantă   de la buget, adică   din buzunarul  cetăţeanului.  După ce se va arde această etapă premărgătaore, nu este exclus să se spună că nu se justifică dărâmarea gardului, însă banii alocaţi studiilor de tot felul vor fi deja  cheltuiţi. Dacă se va justifica că este bine să se dărâme gardul, se va trece la faza a doua, se va deschide un şantier de către firma câştigătoare. Această lucrare va da de lucru unor oameni, nu multora, dar, contează când vezi atâta  foame de bani şi   goană după un loc de muncă. Nu este rău atunci când se crează un loc de muncă chiar şi temporar. Poate se vrea reducerea  cu mai multe procente a şomajului! În cazul acesta va trebui ca cineva dintre demnitari, nu trebuie să ai mult curaj petru asta, să propună demolarea  Casei Poporului şi construirea unui Palat mai mic,doar  pentru 300 de parlamentari! Nu este exclus acest lucru, după ce ai un  precedent.  Va fi de lucru pentru multă lume şi pentru o lungă perioadă de  timp. În acest ipotetic caz,  se va lucra la altă scară. Se vor cheltui mult mai mulţi bani de la buget numai pentru proiect şi studii. Mai mult ca sigur că nu va fi suficient bugetul anual al Parlamentului. Studiile se vor lungi pe mai mulţi ani, poate chiar pe lungimea unui mandat.  Între timp,  că doar,  forţă de muncă nefolosită există, se poate trece la proiect şi studiu privind demolarea gardului Palatului Cotroceni. E fezabil proiectul, nu trebuie să cheltuieşti bani pe studii, numai dacă ne gândim că în ţară s-au dărâmat fabrici, uzine, combinate fără a se gândi prea mult cineva la zecile de mii de oameni rămaşi fără loc de muncă.  A mai rămas ceva de demolat, de distrus...?