5 mar. 2013
Tema pentru acasa
Scriitorul basarabean, Nicolae DABIJA, a avut o sclipire de geniu, atunci când a înobilat cu acest titlu filele povestirii. Profesorul Miahi Ulmu predă ultima lecţie de literatură elevilor din ultimul an de liceu -Iubirea în poezia eminesciană. Cu soldaţii sovietici de santinelă la uşă, scrie pe tablă tema: "A fi om în viaţă e o artă sau un destin?", îşi ia rămas bun de la elevi, îndură calvarul gulagului siberian- Zarianca, închisoare în închisoare-, găseşte puterea să evadeze în braţele, inima şi sufletul curat la Mariei Răzeşu- O dragoste în infern, cum o numea Th. Codreanu-, se întoarce în Poiana Basarabiei, reia lecţia de acolo unde a fost brutal întreruptă în 28 iunie 1940, iată doar câteva trepte ale golgotei intelectualului basarabean.
Romanul este un eveniment cu totul remarcabil în beletristica românească. Este o strigare apolinică şi divină la ceruri, o istorie a tragicei noastre izgoniri din grădina Domnului asasinat. (Anatol CODRU, academician)
"Tema pentru acasa" se poate număra printre cele mai sesizante şi fascinante creaţii ale literaturii de dragoste! (Mihai Sultana VICOL)
Prin acest strălucit debut de romancier, Nicolae Dabija se dovedeşte a fi un scriitor total şi un model uman. Traducerea acestei cărţi în limbi de circulaţie internaţională i-ar aduce după opinia noastră, în apropierea unui bine meritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie naţională şi o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii. ( Tudor NEDELCEA)
Am citit cartea în format electronic, o găsiţi aici!
Pe blogul ei, Răileanu Mariana ia un interviu poetului Nicolae Dabija!
22 feb. 2013
STEAUA a eliminat-o pe AJAX
Aşa cum ne cere şi primul vers al imnului naţional, din când în când, steliştii se trezesc
din somnul dulce-amar al campionatului intern, şi luptă de la egal la egal cu
elita fotbalului European. Sunt mobilizatoare şi versurile: “ Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă
/ Acum ori niciodata sa dăm dovezi la lume”
Iată că după opt ani, Steaua repetă performanţa de a se califica
în optimile Europa League. Atunci a înfruntat Valencia , aseară a dat piept cu Ajax Amsterdam. După
înfrângerea suferită în tur, a primit două goluri fără să marcheze niciunul, de bună seamă, Steaua
nu era favorită, şi apoi cine nu a văzut cum îi privea aroganţii de olandezi. “Lăncierii”
se şi vedeau calificaţi, ţinta lor era mai în faţa competiţiei, să joace Finala
pe stadionul din Amsterdam . În schimb steliştii au dat totul pe
teren, au muncit, au alergat, au ţinut de minge, şi tot timpul să nu uităm asta, ei au jucat cu ghilotina deasupra capului- un singur gol în
poarta lui Tătăruşanu. Un gol primit ar fi năruit toate speranţele, toate visele
frumoase, adică le-ar fi turnat plumb în ghete. Steaua a marcat două goluri graţie
celor doi fundaşi: Latovlevici şi Chiricheş. S-a repetat, la indigou, performanţa de acum opt ani cu Valencia , când au
anulat avantajul de două goluri ale adversarului,şi s-au calificat în urma loviturilor de la punctual
cu var.
În perspectiva meciului
din optimi cu Chelsea Londra, campioana Europei,
trebuie să fim cinstiţi cu noi, Steaua nu are jucători de înaltă clasă în linia de atac. În meciul de aseară, Steaua
a învins pe Ajax
cu golurile marcate de cei doi fundaşi. La înaintare, brazilianul Tatu n-a făcut
mare brânză pentru “Steaua ciobanului”. El este scund, un mare handicap, şi deşi este iute ca argintul viu- fuge, se strecoară-, el nu reuşeşte să marce gol, fie că pierde uşor mingea, copilăreşte, fie că nu nimereşte între buturi, asta când apucă să tragă pe spaţiul porţii. Muntenegreanul Nicolic este mult mai înalt şi mai gros decât Tatu, un avantaj când dă piept cu adversarul, dar
degeaba, când e să bage mingea în poartă, parcă uită de ce a juns în careul advers, se
poticneşte.
Până la următorul meci din optimi, să ne bucurăm că avem o
echipă în faza optimilor, şi să invocăm mai puţin pronia cerească, să nu facem excese, căci fie vorba
între noi, şi englezii au Dumnezeu lor!
21 februarie 2013, Steaua - Ajax (2- 0) după 120 de minute şi 4-2 la penaltiuri!
Felicitări Steaua pentru
seara magică oferită românilor!
Antrenorul Laurentiu Reghecamp a început partida cu:
Tătăruşanu
- Râpă, Gardoş, Chiricheş, Latovlevici - Tatu, Prepeliţă, Tănase - Ad. Popa,
Rusescu, Chipciu.
Au intrat pe
parcursul jocului: Nicolic, Filip, Pârvulescu.
Video cu gourile partidei STEAUA-AJAX, aici, pe site-ul UEFA!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)