Un bloc, o scară, o singură asociaţie. Asociaţia de proprietari Tâmpa! Bască Traian e preşedintele ei. El a fost ales în
al doilea mandat pe o durată de cinci ani. Dacă îl întrebi cum de a reuşit
această performanţă, recunoaşte că nu mai spera să fie reales. Este
adevărat că a avut sprijinul celor plecaţi la muncă în străinătate. Sunt mai
mulţi proprietari plecaţi decât
rămaşi. Şedinţa a fost statutară.
A avut cvorum. Au participat neamurile celor plecaţi având împuternicire scrisă de mână. Bunicii s-au
întors în cvartalul din care au plecat în urmă cu douăzeci de ani, ca să aibă în grijă viaţa nepoţilor.
După alegeri viaţa de asociaţie
a curs ca apa unui pârâu de şes, adică fără torente, fără probleme deosebite. Nu au fost plângeri privind cheltuileile cu apa, gazul, curentul,
gunoiul, reparaţiile. Nu a fost nicio contestaţie în legătură cu salariul preşedintelui şi al
administratorului. Aici trebuie precizat că domnul Bască făcea şi munca administratorului de asociaţie.
Ultima mărire de salarii şi-a aplicat-o începând cu prima zi a lunii ianuarie, sfidând criză economică
europeană şi mondială. El crede că de aici au început nemulţumirile prorietarilor
şi împuterniciţilor celor plecaţi. Au
început din ziua fatidică, 13 ianuarie, exact din acea zi de când o parte a televizunilor cronometrează
durata protestelor serale din pieţele oraşelor
mari din ţară, proteste îndreptate împotriva premierului şi a preşedintelui
ţării.
Protestele locatarilor la adresa lui Bască au un specific al lor, au un aer de ilegalitate, de clandestinitate. Nimeni
nu a auzit să se scandeze pe scară sau
în faţa blocului: „Jos cu Bască! Nu-l mai vrem pe Bască!”
În schimb lui Bască i se înfunda cutia
poştală cu reclame, roata din
spate îi era pişată de câinii în lesă
scoşi dimineaţa la plimbare, preşul din
faţa uşii îi era aruncat pe scări. El simţea o presiune mare asupra sa, ca pe o platoşă de oţel. Îl forţa să demisioneze din funcţiile de preşedinte şi
administrator. Traian Bască ar mai fi rezistat dacă nu ar fi văzut, în duminica dimineaţa ce trecu, un înscis pe peretele de la parter: „ JOS BASCA! SUS CACIULA SI SUMANUL”. Deşi părea a fi criptat, la vederea acestui graffiti, lui Bască
i se crispă faţa de durere sufletească. Îi era clar ca palinka că oamenii nu-l mai iubesc. Colocatarii nu-l mai vor pe el, îl vor pe Cojocaru, un fost
muncitor forjor din fosta fabrica de
tractoare. Atunci s-a înfuriat de-a binelea, Traian Bască. „ Las că am eu ac de
cojocul vostru! „ şi-ar fi zis el în barbă. Zis şi făcut. De altfel nu v-am
spus că Traian Bască este omul care întreprinde o acţiune mai înanite de a o gândi
bine, de a o întoarce pe toate feţele. O atitudine specifică unui marinar, deşi nu a fost niciodată pe mare. Imediat
a pus un anunţ la afişier cum că în acea zi, la orele 16, 30 va susţine o
conferinţă de presă, pe scara blocului, în uscătorie.
„ Văd eu atunci pe loc ce le voi spune. O să fie surprinşi. Să nu creadă ei
că eu sunt un laş!! Nimeni să nu mizeze pe laşitatea mea! Sper să nu uit până
diseară chestia asta. Nu-mi aparţine dar trebuie să le-o spun ca să stopez din
faşă răzmeriţa asta de două parale.”
Ca niciodată uscătoria se umpluse de oameni. Cel puţin aşa i se păru lui Traian
Bască. Acesta cu privirea înceţoşată, băuse un şnaps, reuşi să-şi dea seama că nu lipsea Eugen Cojocaru. Simţi asta ca pe o uşurare a
sufletului. Cu un rânjet afişat la comandă încercă o glumă:
-
Unii nu trebuia să vă culcaţi nepoţeii la ora asta?
Oameni o luaseră ca pe o jignire.
-
Lasă, nu mai
poţi matale de grija noastră.
-
Mai bine să
ne spui cum e cu salariul tău.
-
Cu cât l-ai
mărit, bre, Traiane?
-
Noi nu ştim cum să tragem de o pensie amărâtă...
Traian Bască simţea cum creşte mânia
oamenilor. Curmă de îndată vorbele lor aruncate ca apa murdară peste gard.
-
Măi oameni buni, păstraţi-vă cumpătul! Se poate?!
Păi, noi de azi de ieri ne
cunoaştem? Ce dracu! Sunteţi oameni în toată firea! Hai să o luăm metodic.
Să vă spun pentru ce v-am adunat şi după
aia puteţi să-mi puneţi câte întrebări vreţi şi aveţi.
-
Are dreptate domnu preşedinte! înterveni Ghiţă Covrig. Acesta are beciul
vecin cu al preşedintelui. Cu Bască,
Covrig
şi-a băut toată ţuica pe care o avea în beci, un pet de doi litri. Pentru
sărbători a trebuit să cumpere ţuică de pe piaţă.
Hai, să-l ascultăm şi după aceea putem cere şi demisia preşedintelui ţării dacă
vrem!
-
Mulţumesc, domn Ghiţă! Măi oameni buni, aş vrea să
ştiţi că eu am organizat
această conferinţă de presă, fiind extrem de important să vă spun unele
chestiuni înainte de a pleca la ţară. Mâine
de dimineaţă o să plec! Poate ştiţi, poate nu ştiţi, este vremea lucrările de
primăvară în livezi. Nu faci lucrări de întreţinere, agenţia de plăţi în
agricultură nu-ţi dă banul european...
Atât a reuşit să le spună Traian Bască, preşedintele asociaţiei Tâmpa. Oamenii
nu l-au mai lăsat să vorbească. - Cerem demisia preşedintelui! - Să votăm demisia! -Vrem adunare generală extraordinară! – Îl vrem
pe Cojocaru! - Jos cu impostorul! - Hooo!”
Dup o oră de dispute verbale, oamenii obosiseră, dar erau mulţumiţi că cel
puţin îşi descărcaseră tot năduful adunat de săpătâmîni şi luni. Unul câte unul
au plecat pe la casele lor, aflate pe
acelaşi palier cu uscătoria sau la nivelurile de mai jos până la parter. Traian
Bască a suportat cu stoicism toate ocările. A stâns din dinţi şi nu a cedat. Singurul
care a rămas alături de el, la propriu a
fost Ghiţă Covrig, vecinul de pivniţă.
-
Tu ce mai vrei, Ghiţă? De ce nu te duci în casă?
-
Domn Traian, mi s-a uscat gâtlejul! Tare aş mai bea
o tărie.
-
Nu mă lua cu domn Traian. Nici cea mai curată apă
nu-mi mai spală obrazul acoperit de ocările oamenilor. Mi-e sete. Nu mai am salivă
în gură. Aşa păţesc când nu sunt lăsat să vorbesc. Hai în beci să te cinstesc
cu o ţuică de-a mea. Pe bune, eu plec mâine la ţară. Eu mă bazez pe tine, să
ştii. Ochi şi urechi să-mi fii!
-
Las pe mine. Dacă văd că colocatarii nu se liniştesc îţi dau un bib!
-
Un bip, Ghiţă, un bip, nu un bib!
-
Ce mai contează dacă-i b sau p!
-
Mare dreptate ai, chiar dacă mă chema Pască oamenii tot îmi cereau demisia!
-
Chai aşa, bre! De ce nu-ţi dai matale demisia?
-
Să ştii că o am în vedere, dar, o să mă gândesc din
nou la asta când o să mă-ntorc de la ţară!
