Sunt două situaţii pe lumea asta în care nu poţi negocia ...
În rest totul ar trebui să fie negociabil! Oare aşa să fie?
Dacă înainte vreme, mai demult, se negocia cam orice, astăzi această acţiune se întâmplă tot mai rar. Se pare că verbul a negocia cade în desuetudine. Unii se cred mai puternici decât Zeus. Când cei deştepţi şi puternici, aşa se cred a fi ei, măresc preţurile, eu nu am decât una din două căi: să nu mai cumpăr, sau să procedeaz la fel ca economistul Ţî-un-Ţî. El găsise legea care spunea că: fie preţul căt o fi, numai de un un ţî yeni să cumperi.
Dacă e să aplic această lege, atunci va trebui ca de fiecare dată când alimentez maşina, să pun benzină numai de un ţî egal cu 50 de lei.
Pe vremea când trăia acest învăţat pe numele lui de tată, Ţî-un-Ţî, nu se ştia de căruţa cu motor pe benzină. El descoperise legea când preţul la orez creştea de la o zi la alta.
Există o limită în aplicarea acestei legi: se ajunge acolo când de un ţî yeni să cumperi o lingură de orez, sau de un ţî lei să cumperi numai un litru de benzină.
Până atunci se pot întâmpla multe: topirea calotei polare, revoluţie socială, sau de ce nu şi revoluţie industrială: născocirea unui motor care să consume apă în loc de benzină sau numai aer. Dacă şi în acest din urmă fericit caz se va ajunge să ne constrâgem, să nu cumpărăm aer mai mult de un ţî lei, acela va fi începutul sfârşitului.
