23 ian. 2011

Dacă pe Ion Roată l-ar fi chemat Ion Pârghie





... Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi şi la durere

Unde-s doi puterea creşte/ Şi duşmanul nu sporeşte ...


Ion Roată, cu toată bunăvoinţa, îşi arătase neputinţa de a ridica un bolovan mare cât o stâncă. La îndemnul profesorului Cuza, un ţăran, care asista la lecţia despre semnificaţia Unirii,s-a oferit să-l ajute pe Ion Roată, nelămuritul, neluminnatul.
Nu se ştie dacă Vodă avea cunoştinţe de fizică aplicată, de folosirea pârghiei de gradul întâi pentru ridicarea greutăţilor. Ion Roată nici atât, căci dacă ar fi ştiut ar fi găsit un par şi un punct de sprijin şi ar fi ridicat de unul singur acea stâncă. Dar, el nu se numea Ion Părghie. Tot răul spre bine. Unirea a izbutit, având sprijinul celor mulţi şi fără de carte. Nu peste mulţi ani de la acea întâmplare, Vodă a dat o lege prin care a permis accesul gratuit la învăţătură al celor nevoiaşi... Unde eşti tu, Vodă Cuza?

21 ian. 2011

Ar vrea sa fie mai mult decât primar


(SURSA FOTO: http://www.stiriazi.ro)

 Vicepreşedintele Fundaţiei pentru Apărarea Democraţiilor, fostul ambasador american Richard W. Carlson, a invitat un primar, din mulţimea de primari care este sunt,  la conferinţa primarilor din Statele Unite.
Aşa a ajuns primarul, care este nimeni altul decât Marian Vanghelie, în ţara tuturor posibilităţilor ...” România, ca şi America, e ţara tuturor posibilităţilor. Nimic nu e exclus".

Primarul, care este al Sectorului 5, va fructifica la maximum această oportunitate, care este, pentru a se întâlni cu ... „Or să fie mulţi cu care mă întâlnesc, foarte mulţi, pentru prima mea vizită. Nu ne gândim la Obama, ştiţi cum este ...”
Din comunicatul remis agenţiilor de presă,
reiese ca într-adevăr s-a întâlnit şi se va mai întâlni, vizita nu s-a încheiat, cu mulţi oameni... „ cu primari de oraşe mari, congresmeni, manageri de administraţie publică locală şi de stat, organizaţii nonguvernamentale şi cu lideri de sindicat din învăţământ şi zona de energie”.
Vor veni mai mulţi investitori americani în România? ... „vom aduce câţiva investitori pentru parteneriate public-ăprivat să cream şi locuri de muncă, dar să reuşim să demonstrăm că se poate sa-i aducem pe oameni.”

După această istorică vizită, raportată la istoria sectorului 5, primarul Marian Vanghelie va fi un contracandidat serios pentru cei care au de gând să-l înfrunte pentru funcţia de primar al Capitalei. Dacă la alegerile locale din 2012 va trece de acest hop, apoi nu va mai fi decât un mic pas ca să candideze pentru înalta funcţie din stat, aceea de preşedinte al României. Există un precedent, care din păcate dă mult de furcă. Dacă actualul preşedinte, fost primar general, dă cu oiştea-n gard, căruţa fiind ţărişoara noastră dragă, atunci viitorul posibil preşedinte, actualul primar care este al Sectorului 5, va fi omul potrivit să o scoată la liman, sau va duce căruţa pe marginea prăpastiei?

Nu-mi ramâne decât să invoc poezia Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie, ca pe o formulă magică!