Lui Grigore Flămându îi trecuse şi timpul în care a beneficiat de mila STAT-ului. După ajutor de şomaj ce ajutor să mai vină? Au venit cei de la GAZ şi i-au înfundat ţeava. Nu l-a afectat tare, se poate trăi şi fără gaz. Venise vremea să doarmă într-o atmosferă curată, fără resturi de gaze arse.
La două zile, depărtare dintre mese, îşi frigea oul în tigaia de pe reşoul electric. Între cele două rare mese îşi omora timpul, stând în faţa televizorului. Nu urmărea nimic altceva decât emisiuni sportive, adică fotbal. Multe dintre meciuri le vedea de câteva ori, în reluare, fiindcă avea pe cablu multe canale sportive. Adormea cu Steaua şi se trezea cu Gaz Metan ... Ce-i mai înjura pe ăştia de la GAZ!
Nu a durat mult acest nou mod de viaţă. Au venit cei de la LUMINĂ şi l-au scurtcircuitat, mai degrabă l-au lăsat în gol. Fără curent la priză eşti ca peştele pe uscat. Îţi numeri zilele... S-a dus să le spună celor de la CABLU să vină să-i taie legătura. Ăia chiar nu aveau de unde să ştie că lui Grigore Flămându îi bătea vântul prin prize... Mânca mâncarea rar şi rece, se culca în patul rece, se scula rece, ecranul era negru ...
Se apropia meciul Stelei cu olandezii de la Utrecht, se juca în Ghencea. Grigore Flămându îşi frământă mintea, să găsească o cale de a vedea meciul ... Când ai mai tot timpul stomacul gol, mintea e tot timpul trează, merge brici. Grigore Flămându se sculă de dimineaţă, nu trebuia să se mai îmbrace, luă doar un rucsac în spate, aşa pentru a avea aliură de drumeag, ieşi din casa rece, părăsi oraşul-închisoare, întră în pădurea mărginaşă, ţinu poteca cu triunghi roşu, apoi cu pătrat galben, şi după vreo juma de zi de mers, pe cărare cu cerc portocaliu, ajunse sus, sus de tot pe vârful Postăvarul. Era o zi minunată de toamnă. Cerul te acoperea cu o pânză de un albastru... infinit, de se vedea departe dincolo de orizont ... Nu se înserase, aşa că oricât se chinui Grigore Flămându, nu putea să vadă ...stadionul din Ghencea. Aşteptă să vină noaptea ...să se aprindă nocturna.
Nu se plictisea, aştepta călare pe o stâncă deasupra prăpastiei. Un urs flămând se apropie cu gândul de a se ospăta. Nici nu a schiţat un gest de căţărare, a mirosit că Grigoe Flămându are stomacul gol. A mai stat un timp să-şi ţină de urât, apoi cănd luceafărul apăru deasupra orizontului, ursul se depărta agale, mârâind în blana cafenie ...
De foame, sau de spaima ce i-o trase ursul, Grigore Flămându aţipi ... Era flămând după fotbal. Visă că e în faţa televizorului, şi căuta din telecomandă canalul pe care se transmitea meciul. De ciudă că nu-l găsise se trezi.
Nu simţi frigul, era obişnit cu aerul rece de acasă. Se frecă la ochi ... se minună, săracul!
În faţă avea un ecran mare plin cu stele ... la marginea de jos, un dreptunghi luminos, ca un teren de fotbal ... Da!, Griogore Flămându vedea stadionul din Ghencea! Nu desluşea numerele jucătorilor, dar îi ştia după cum aleargă... Nu vedea mingea , dar când stadionul a luat foc, de la petarde, a simţit bucuria imensă a golului mult aşteptat.
Exaltat, Griogore Flămându a sărit în sus, ţopăind de bucurie, de pe vîrf de stâncă ... GOOOL! ...