11 sept. 2010

Pruna şi ţelina

Unde sunt cerşetorii noştri, ştim! Bîntuiesc prin Vest! Nu ştim cîţi sunt, deşi Vestul în ultima vreme, ne ajută, îi inventariază, îi îmbarcă şi ni-i trimit acasă. Şi cu asta ce-am făcut? cum zicea cîndva  C. Tănase. 

Ca antiteză, eu voi să ştiu unde ne sunt cercetătorii! În Vestul îndepărtat Măria Ta!, ar răspunde cineva din sala de cinema. 
Ei cînd vor veni acasă? Normal ar trebui să vină de voie, nu trimişi. Să vină să încline balanţa înspre bine, să vină să facă studii ştiinţifice. Dar câte nu sunt de analizat, de sintetizat, de aplicat… Nu ? 

Ce influenţă au fazele Lunii asupra ridichii se cunoaşte. Dar de rolul pe care îl are pruna asupra  sexualităţii, puţini ştiu. Mă exasperează cu cîtă abnegaţie cercetătorii din alte ţări, dezvoltate (aşa se spune), se apleacă asupra prunei, o cercetează, o expertizează. Pruna ! un fruct atât de exploatat la noi.

Potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Britanic de Nutriţie , aceste fructe previn îngroşarea vaselor de sînge, curăţă arterele şi îmbunătăţesc circulaţia, ceea ce duce la o creştere a libidoului, spune Robert Fried, coautorul cărţii « Great Food, Great Sex » (sursa : ziarul Gândul).

Dacă prunele lor fac asemenea minuni, ale noastre,  care sunt de zece ori mai gustoase, câte grozăvii ar trebui să facă?
La noi, cine are prune şi nu mănîncă cu îndestulare pentru a vedea dacă... înseamnă că le strânge pentru cazanul de ţuică. De unde să ştie românul de rolul prunii ca afrodisiac! Dacă e aşa înseamnă că pruna e soră sau frate cu ţelina. La noi nu se fac studii de asemenea anvergură ! Şi avem o grădină mare de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi. Se bănuie că şi ceapa şi ardeiul iute ar putea să se înrudească cu pruna! 

Dar vreau să aflu dintr-un studiu elevat elaborat de un grup de cercetători autohtoni. De ce la noi nu s-ar studia dacă gutuia sau gulia ar avea influenţe similare cu pruna? Dacă da, atunci nu s-ar mai mânca în draci prune şi nu s-ar diminua cantitatea de ţuică de pe piaţă. Rezultatele mai trebuie şi publicate. Este adevărat că nu avem reviste de specialitate de notorietate, dar s-ar putea publica într-o revistă mondenă. Avem destule, deşi sunt de un altfel de notorietate …

Cine ştie, va veni o zi, cînd Vestul ni-i va trimite acasă! Motive vor găsi ei, nu trebuie să le inventăm noi. 
Îi aşteptăm! Să ne spună dacă în adevăr aşa stă treaba cu pruna!

9 sept. 2010

Vin stelele toamnei

hai, vino şi tu!
să culegem stelele toamnei,
ele cad frânte, sătule de traiul vegetal,
dornice de marele repaus.
 să ne grăbim!
 roua dimineţii le va da  sărutul.
hai, vino! să ne întâlnim iară
pe poteca cu stele ruginii!