Sursa: Editura Adevarul Holding
Eu nu mai sunt copil ca ei, am fost cândva, demult, şi nu regret nimic. Când eu mă joc cu ei, jocul e ca acela de demult. Când le spun poveşti, o poveste e tot ca aceea de pe vremea mea. Când ei aleargă eu mă alerg, când ei se dau în leagăn eu mă legăn, când ei mănâncă dulciuri, eu mă îndulcesc de plăcerea lor. Pentru ei, eu zbor ca avionul, mă înalţ când ei se înalţă ca zmeul, ca balonul. Pentru ei, eu merg de-a buşelea, sunt căluţul lor, sunt moşul Ene, sunt arlechinul... Dar ce nu sunt eu!... Eu sunt un copil bătrân!
Cândva demult, pe vremea când şi eu eram copil, nici nu se pomenea de jocuri computerizate, desene animate, poveşti pe discuri mici de plactic, dar să mă bată Cel de Sus că nu-mi pare rău, acum le am, trăiesc poveştile în felul meu, alături de trăirile lor, aşa cum ei îşi imaginează, şi numai ei ştiu asta, este lumea lor, iar lumea mea se intersectează un pic cu lumea lor atât cât să stau într-un colţ de unde să-i privesc şi să mă strădui să nu-i deranjez. Ei mă cheamă doar să repar ce ei strică , să fac să meargă ce ei cu nevinovăţie lor blochează. Tot sunt bun eu la ceva!
Toate zilele sunt ale lor.Dar pentru asta noi cei ce ne credem mari, trebuie să le purtăm de grijă, să avem multă răbdare cu ei, şi asta nu mult timp, până se fac şi ei mari ...
Sursa: Editura LITERA
1 iun. 2010
25 mai 2010
Gustul florii de salcâm
Au înflorit salcâmii! Flori dalbe, ciorchine cu boabe ca de ceară, mici policandre ce strălucesc pe crengile cu spini şi frunze mici, petale verzi. Salcâmul înfipt cu rădăcinile în malul pietros al albiei unui râu, pare ca un pom de Crăciun. Strugurii de salcâm sunt ca cerceii, ca salbele unei ţigănci îmbrăcată în multe rânduri de fuste verzi, sunt ca sânii ielelor strânse laolată într-un dans nebunesc sub lumina albă şi rece a Lunii.
Parfumul lor, al florilor de salcâm, îmi readuc în minte primăveri trecute, cu un parfum îmbătător, năucitor, ca un narcotic uşor. Mă apropii sub poala salcâmului, întind mâna să rup un strugure de flori… când să ajung la el, o albină, chiar două, trei îi dau târcoale cu bâzâitul lor molcom şi ameninţător. Albinele nu se dau repede dusului, nu mi se pare, chiar le place dulceaţa florilor de salcâm.
Aştept şi privesc ca un gelos cum albina sărută floarea de salcâm! După ce albinele storc de nectar strugurele de salcâm, cum stoarce viţelul ţâţa vacii, şi pleacă, săltând greoi, îl rup, îl ţin deasupra gurii, prind cu buzele o floare, o strivesc între dinţi … a mai rămas în ea lapte de salcâm, cu gust dulce-acrişor… Mănânc, ca un sălbatic, floare după flaoare,îi simt gustul cu aromă de scorţişoară, un gust îmbătător, crud şi zemos, taninos… Eu am mâncat doar un ciorchine de flori, tot ce e mult e nociv. Salcâmului i-au rămas destule flori din care să hrănească mii de albine. După fecundarea lor, din flori se vor naşte teci cu seminţe, la toamnă tecile vor plesni, seminţele vor sări sprintene pe pământ, şi vor fi purtate de vânt sau vor vor fi luate de ape …poate după ani unele vor da naştere unor vlăstare, când vlăstarele vor ajunge salcâmi şi-ntr-o primăvară vor înflori, florile vor avea acelaşi parfum îmbătător, ca un narcotic uşor... Poate, altcineva va gusta floarea salcâmului!
Tudor Gheorghe - Au înebunit salcâmii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)