Eu nu mai sunt copil ca ei, am fost cândva, demult, şi nu regret nimic. Când eu mă joc cu ei, jocul e ca acela de demult. Când le spun poveşti, o poveste e tot ca aceea de pe vremea mea. Când ei aleargă eu mă alerg, când ei se dau în leagăn eu mă legăn, când ei mănâncă dulciuri, eu mă îndulcesc de plăcerea lor. Pentru ei, eu zbor ca avionul, mă înalţ când ei se înalţă ca zmeul, ca balonul. Pentru ei, eu merg de-a buşelea, sunt căluţul lor, sunt moşul Ene, sunt arlechinul... Dar ce nu sunt eu!... Eu sunt un copil bătrân!
Cândva demult, pe vremea când şi eu eram copil, nici nu se pomenea de jocuri computerizate, desene animate, poveşti pe discuri mici de plactic, dar să mă bată Cel de Sus că nu-mi pare rău, acum le am, trăiesc poveştile în felul meu, alături de trăirile lor, aşa cum ei îşi imaginează, şi numai ei ştiu asta, este lumea lor, iar lumea mea se intersectează un pic cu lumea lor atât cât să stau într-un colţ de unde să-i privesc şi să mă strădui să nu-i deranjez. Ei mă cheamă doar să repar ce ei strică , să fac să meargă ce ei cu nevinovăţie lor blochează. Tot sunt bun eu la ceva!
Toate zilele sunt ale lor.Dar pentru asta noi cei ce ne credem mari, trebuie să le purtăm de grijă, să avem multă răbdare cu ei, şi asta nu mult timp, până se fac şi ei mari ...
aşa-i că nu o să mă uiţi:( poVESTE?
RăspundețiȘtergerecum să ne uităm ?
RăspundețiȘtergere