5 ian. 2010

Burjui

Suntem în anul 2010 de câteva zile. Nimic nou sub soarele nostru. Aceleaşi ameninţări ale vremii. Judeţe colorate o zi în galben, a doua zi în portocaliu. Într-o parte a ţării ninsoarea şi vântul blochează drumurile, autostrăzile (avem şi din astea, trei mai mici), în cealată parte apele nu mai încap în albiile râurilor şi se revarsă peste drumuri, peste ogoare până în coteţele şi casele oamenilor. Dunărea nu mai încape nici ea, dodoloaţa, în albia ei. Nu este ceva neobiniut. Oamenii ce locuiesc aproape de malurile ei îi îndură capriciile, fie de-i vară, fie de-i iarnă.
Ce ne mai aduc primele zile ale anului ?
Preţuri umflate ca apele ce se revarsă în vestul ţării, taxe tot mai mari, îngheţări de pensii şi salarii. Sunt capricii ale vremurilor!
Cu ce să ne lăudăm? Noi nu avem cu ce. Dar alţii, da!
În Dubai, şeicul şeicilor a inuagurat cu mult fast, cea mai înaltă clădire construită vreodată de oameni – Burj Dubai sau după botezul cu ape dansând în ritmul muzicii- Burj Khalifa. (la noi s-ar traduce Burjui Băsescu).
O clădire de 828 metri, mare dar şi bogată ca un burjui, dacă ţinem seamă de costul ei, de luxul camerelor. Este o minune a lumii, aşa se spune. Aşa o fi. Dar să lăsăm ca peste veacuri, peste milenii, dacă va rezista se vor minuna cum ne minunăm astăzi de piramidele egiptene.
Dar putem să spunem ca e o minune a zilelor noastre, când unii care trăiesc pe lângă paralela 45, se vaită că nu sunt bani, că este cea mai mare criză de după al doilea război mondial iar alţii care locuiesc mult mai jos de paralela 45 îşi permit să ne facă o aroganţă, să ridice între deşert şi mare cel mai înalt turn, din beton şi sticlă. Toţi pământenii avem acelaşi soare deasupra capului, fără îndoială, doar cu o mica observaţie : unghiul sub care cad razele lui, pe unii îi îngheaţă iar pe alţi îi desfată cu prea multă căldură. Dar nu soarele de deasupra capului este secretul cât bogăţiile pământului de sub picioare.
Iată că am găsit motivul pentru care noi, românii, nu vom ridica cel mai înalt turn din lume: nu avem petrol suficient. Iar cât am avut l-am vândut pe... mai nimic. Vindem şi aurul, atât cât ne-a mai rămas, tot pe ... mai nimic. Avem şi noi burjuii noştri. Ei sunt minunile noastre, mioritice! Şi alte minuni aduce anul acesta, de ele ne vom minuna la … sfîrşit.

4 ian. 2010

Oglinda din odaie

El nu văzuse clanţa uşii mişcând, el aţipise în fotoliu aşteptând .
Din ţâţâni uşa scârţie jalnic ... EL tresare, privirea-i iute-n golul uşii s-agaţă.
Din mieunat, uşa sfârşeşte. Cine, în cameră, a pătruns nevăzută?
Îşi întinde picioarele amorţite. Se retrage-n fotoliul moale şi vechi. Se pipăie pe faţa nerasă. Îşi acoperă ochii cu palmele transpirate, le dă îndărăt, clipeşte des...
Uşa rămâne deschisă... Unde eşti, fata mea dragă? – prin cameră gându-i zboară nevăzut. Inima lui ca un cal la galop vrea să-i spargă pieptul.
- De ce nu-ţi văd chipul ? Iveşte-te! Cu fiecare zi fără tine, viaţa alunecă pe lângă mine. Nu-i regăsesc ritmul. Nu-i disting culoarea. Este tot mai multă dizarmonie...
O lumina tresare în oglindă. O umbră o străfulgeră ! În oglindă se ivşete un nor alb ca de vată! ... Dispare! ... Apare!...
Din nor izvorăsc ca zorii din noapte, ochii ei albaştri!
Ochii varsă lacrimi, din lacrimi apar pleoapele, nasul, buzele, obrajii , faţa de culoarea gutuii, gâtul, umerii ... lacrimile curg pe sânii ei plini, copţi ca perele văratice...
lacrimile curg ... cad ... se pierd sub oglindă.
Ea este! ... este aidoma celei ce a ţinut-o cândva în braţe ...când Ea a fost pentru ultima dată vie.
În oglindă, EA ... chiar este aievea!
Pe fata din oglindă, El vrea în braţe să o cuprindă. Oglinda îi prea mică să o arate pe EA întreagă.
EL se ridică încet, face un pas. EA, în oglindă, s-a depărat atât cât EL s-a apropiat.
Mai face unul, mai face doi, ...lacrimi curg pe oglindă, pe Ea dezvelind-o.
Oglinda o arată nudă ca o sculptură antică.
EL se opreşte, nu vrea să o piardă în hăul din oglindă, ca adâncul unui lac de munte.
Cu paşi îndărăt, spre fotoliu, EL se apropie privind-o cum EA în oglindă spre EL vine.
EL se lasă cuprins de braţele fotoliului, se simte vlăguit.
Oglinda este plină de ochii ei , de un albastru ca seninul cerului în zi toridă de vară.
Când era în depărtare, forma ei născută din lacrimi părea frumoasă ca o nimfă.
Acum, aşa cu ochii ei acoperind oglinda, pare că-i vie.
Câte ar vrea EL să-i spună! Renunţă. O imploră. Un cuvânt, doar unul, de la EA, să audă...
Cu acest gând, dorinţă neîmplinită a lui, ochii fetei dispar în acel abur ca un nor alb, din care mai înainte se ivise.
Sau poate lacrimile lui să-i fi împăienjenit vederea.
De fiecare dată când fata din oglindă dispare, acelaşi gând în mintea lui încolţeşte: să ia paharul, cu vin negru, de pe masă, de oglindă să-l spargă, oglinda ţăndări să se facă. Dar nu! Ceva sau cineva îl opreşte... fata din oglindă ... oglinda din odaie ...odaia din casa veche de la ţară.
Din ţâţâni, uşa se tânguie ... EL într-acolo priveşte uimit... clanţa uşii se mişcă... uşa de toc se lipeşte.
EL priveşte oglinda... oglinda îl arată mai îmbătrânit decât ultima dată ...
Oglinda din odaie - joc, taină, zălog. EA se va întoarce...