17 apr. 2009

E VINEREA MARE !

În Vinerea Mare, Vinerea Neagră, cu mare smerenie intră credincioşii în biserică. Cei care se învrednicesc să ţină post, aduc o mică jertfă Celui ce a pătimit pe cruce, Iisus.
Preoţii în veşminte cernite, scot din altar Sfântul Epitaf- pogorârea în mormânt a Domnului Iisus - şi-l aşează pe o masă in mijlocul bisericii, cu înalte rugăciuni şi cântări. Vin pe rand de se-nchina: bătrâni, tineri, mame cu copii în braţe. Unii acoperă cu flori Sfântul Aer, alţii cu lacrimi în sufletul ce ar vrea alinare, sărută pe Iisus, se pleacă până la podea, trec târându-se pe coate şi genunchi pe sub Sfântul Epitaf. Trec pe sub mormântul lui Iisus, cu umilinţă nu mai mare decât aceea îndurată de El pe cruce şi fără de mândrie ca Iisus când a spălat picioarele ucenicilor.
Intru în rând cu ei, mă închin, învăţ ce-i smerenia trecând pe sub Iisus. Din urma tot vin şi se închină, tot mai multe flori sunt pe Epitaf.
Se-aude toaca, se aude dăngănit de clopot, se aprind lumânări, începe Prohodul, începe slujba de coborâre a lui Iisus în mormânt, încep cântările, îngerii din ceruri ni se alătură, înconjurăm biserica cu Sfântul Epitaf, ne oprim, ne rugăm, revenim în biserică şi punem lacăt pe mormânt.
De cate ori, oare, în viaţa ce ne este dată, în câte Vineri Mari retrăim tristeţea acelui timp când Iisus a fost răstignit pe cruce şi coborât în mormânt? E mult? E puţin!

16 apr. 2009

CINA CEA DE TAINA

cina cea de taina Cina cea de Taina, Leonardo da Vinci, 1495-1498.


Cu seara zilei de vineri, 14 Nisan, seara azimelor, evreii intrau în săptămâna Paştelui : în amintirea ” Ieşirii din Egipt” . În acea seară, la cină, evreii mâncau Paştile, o azimă: aluat nedospit, beau vin, citeau texte biblice, cântau.

Cu o zi înainte, în seara zilei de joi, 13 Nisan, Iisus a hotărât să ţină Cina împreună cu ucenicii lui. În acea zi Iisus a trimis pe doi ucenici, Petru şi Ioan, la Ierusalim ca să pregătească Paştile pentru Cină.

„Mergeşi în cetate şi vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă, mergeţi după el, şi unde va intra, spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul zice:Unde este odaia în care să mănânc Paştele împreună cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un un foişor mare aşternut gata. Acolo să pregătiţi pentru noi” (Marcu XXIV, 13-16).

“ Unde voiesti să-Ţi gătim să mănânci Paştile? Iar EI a zis: Mergeţi în cetate la cutare şi-I spuneti:Învăţătorul zice: Vremea Mea s-a apropiat; la tine vreau sa fac Paştile cu Ucenicii Mei. Şi au făcut Ucenicii precum le-a poruncit lor Iisus şi au pregatit Paştile" (Matei XXVI, 17-19).

Pe timul acela la Ierusalim numai femeile duceau apă cu urciorul. Cei doisprezece ucenicii sosiţi în Ierusalim în acea zi de joi, văzând un bărbat ducând apă cu urciorul, au mers după el, şi au intrat într-o casă de lângă Templu, pentru a-I pregăti Cina de Paşti. Se spune că acel bărbat era Sf. Ioan Marcu, şi i-a aşteptat la intrarea în cetate la Poarta dinspre Răsărit.
Cina a fost pregătit în mare secret, pentru a nu se da de veste că Iisus va intra în cetate.

În timpul Cinei, Iisus le-a spus că cineva dintre ei îl va vinde. “Adevăr, adevăr vă spun vouă, unul dintre voi mă va vinde“
Iisus a luat pâine din aluat dospit, nu azimă, a frânt-o şi le-a dat lor să mănânce, binecuvântând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. ” A luat paharul , mulţumind le-a dat ucenicilor să bea din el, zicând: „Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă”.
Pe baza acestor versete , Biserica creştină a instituit Euharistia(mulţumire, recunoştinţă), Împărtăşania. Creştinul primeşte de la preot şi mănâncă pâinea şi vinul, care simbolizează trupul şi sângele lui Iisus.
Paharul din care Iisus şi ucenicii au băut vin - „Sfântul Graal” este şi astăzi căutat.
După alţi evanghelişti Iisus a spălat picioarele celor doisprezece ucenici.
Iisus îi spune lui Petru că până dimineaţa se va lepăda de el de trei ori.
După Cină, Iisus şi ucenicii săi au adus cântări de laudă lui Dumnezeu, apoi au ieşit afară din cetate, şi s-au oprit în grădina Gheţimani, lângă Muntele Măslinilor.
Aici spre ziuă are loc arestarea lui Iisus. A fost recunoscut fiind sărutat de Iuda - vânzătorul.

Cina cea de Taină nu a fost un Paşte evreiesc, ci un Paşte cu totul nou si deosebit, înlocuit cu Sfânta Euharistie, jertfă şi taină în acelaşi timp.

La începutul creştinismului, până in anul 100, înaitea slujbei , creştinii luau masa împreună şi din motivul de a atrage câţi mai mulţi la creştinism. Deoarece unii mâncau peste măsură, iar alţii se îmbătau, preoţii au luat hotărârea ca masa să aibă loc după slujbă. Acest obicei a mai ţinut pînă în secolul al IV – lea.