De-a leapşa prin vii

O leapşă e binevenită, te obligă să cotrobăi prin sertare.
Anca mi-a dat leapşa: să răspund unui şir de întrebări care circulă pe net, de-o vreme încoace.

Ziua cea mai frumoasă?

Ziua când am venit pe lume.

Lucrul cel mai uşor?

Orice lucru făcut praf şi pulbere.

Cel mai mare obstacol?

Cel care îmi barează singura cale.

Cea mai mare greşeală?

Când spun: nu am să greşesc niciodată.

Cauza răutăţilor?

Ispita.

Cea mai mare înfrângere?

Prima înfrângere.

Prima necesitate?

Aerul.

Cel mai mare mister?

Apariţia primului om pe Pământ.

Cel mai mare defect?

Să te intereseze capra vecinului.

Persoana cea mai periculoasă?

Persoana care nu se consultă cu nimeni, doar tace şi face.

Cel mai urât sentiment?

Nu există altul mai urât decât a urî.

Cel mai frumos cadou?

Ultimul cadoul primit.

Cel mai bun remediu?

Sărutul (excepţie sărutul lui Iuda).

Protecţia efectivă?

Prezervativul.

Cele mai necesare persoane?

Mama, învăţătorul, iubita, doctorul şi popa.

Sentimentul cel mai frumos?

Iubirea.

Aşa e frumos, ce primeşti să dai mai departe. Laura, tu cum ai răspunde?

Prima dată

Adormea cu el în gând, se trezea zâmbindu-i, nu-şi deschidea pleoapele, de teamă să nu-l piardă, îl plăcea mai mult aşa decât dacă ar fi fost aievea.

Îi plăcea să continuie visul: îşi lăsa trupul pradă mâinilor lui, mâini puternice învelite-n catifea, ele îi trezeau simţuri adormite, o căldură venea de nicăieri, învăluind-o, şerpuindu-i corpul, simţea că nu este ea, dar numai câteva clipe, apoi îl vedea plecând cu un măr mare în mână, ea îşi simţea sânii întăriţi, el din măr muşca lacom şi îi zâmbea, trupul ei tresălta.

O, doamne, cum îi mai zâmbea!

Atunci, de-abia atunci deschidea pleoapele, privea speriată în jur, avea certitudinea că aşa îl va vedea, că aşa va fi şi după ce i se va dărui.

Nu, nu o va face, sau poate da , dar nu astăzi, poate mâine, mai bine mâine.

Alerga cu dorul în braţe, să-l întâlnească, uita de ea, uita de toate, uita de visul de azi-noapte, uita de mărul roşu pe care el i-l mânca în fiecare dimineaţă.

Pe o alee ...

îmbrăţişarea lui îi oprea timpul în loc, nu ştia niciodată cât dura, o întinerea ... Sărutul lui tandru, dulce şi prelung o făcea să se simtă uşoară, zbura... De sub picioarele ei, frunze arămii fugeau învârtindu-se vesele, martore la întâlnirea a două suflete gemene.

Pe o alee, într-un parc...

el îi şoptea că o dorea, că o dorea cu totul. Ea nu zicea nu. Ea nu zicea da. Ea dorea să-şi prelungească clipa, simţea că-i la izvorul fericirii, din care ar vrea să bea, să bea, tot mai mult să bea, ...azi nu, poate mâine, sigur mâine, Ea îi va spune Lui, Da!

Adormea cu el în gând, se trezea zâmbindu-i ... ieri nu a fost Prima dată.

Pe o alee, într-un parc, într-o toamnă cât un veac ... pentru ea a fost Prima dată.