Fata muntelui sacru

Patul din crengi de brad - tras de bunicu, pe drumeagul, acoperit de zapada, ce duce in sat- ii culcus de moarte puiului de caprioara ranit de alice.

El vrea sa-si grabeasca mersul, dar picioarele i se afunda in zapada adanca si pufoasa.

Ma tin cat pot de aproape, ma apasa greul rucsacului: apa de la izvorul de slatina.

Dupa o bucata buna de drum, ma opresc, imi intorc privirea spre munte, cu veneratie dar si cu nedumerire.

Cum de ingadui omului sa faca de petrecanie unui pui de animal, tu munte, de te crezi sacru?

Cine ii alina durerea mamei ce-si vede puiul plecat pentru pururea in neant?

Cine are acces la Cartea Mare a destinelor noastre?

De ce nu-i lasat drept sacru: mama sa-si creasca puiul, sa-l vada ajuns mare si traind alaturea de perechea harazita, apoi ea parasita dar fericita poate sa se duca?

Cine sa-mi raspunda ?

Fata de Rege incrmenita in stanca semeata de pe platoul muntelui?

O irizatie circulara se deseneaza straniu pe peretele stancos al muntelui …pulseaza in ritmul inimii mele … o lumina de un albastru rupt din culoarea cerului de toamna … se desprinde, aluneca usor mangaind intinderea verde a brazilor … se opreste de-indata aproape de mine… da, nu-mi cred privirii, este un chip … de fecioara… pe obraz i se rostogolesc lacrimi, bobite de cristal … privesc in ochii albastri …chipul prinde viata …buzele se misca …vrea sa-mi vorbeasca …imi vorbeste:

- Eu sunt fata ascunsa pe vecie-n munte. Am fost sortita sa-l sfintesc cu duhul meu. Dorul de mama e mai puternic decat soarta-mi. Caut un suflet curat, sa-l las muntelui, un timp doar cat sa merg la ea in ceruri, si-apoi ma-ntorc.

- Sa nu iei sufletul puiului de caprioara! Mugetul tanguitor al mamei, nu te infioara? – nu stiu de ce, acestea mi-au fost primele ganduri.

- Vreau un suflet de copil!

- Nu! Nu! Eu vreau sa traiesc! Is nadejdea la batranete a bunicilor – imi aud gandurile lase.

Fetei ii curg pe obraz lacrimi de cristal, luciul oglinzii de azur se sparge in mii de lumini, chipul angelic dispare.

Vad un cerc de lumina albastruie care descreste, se strange tot mai mult …simt pe buze gustul sarat al lacrimilor ce-mi curg pe obraz.

Pe cine, oare, plang?

Plang chipul fetei cu lacrimi de cristal din oglinda de azur?

Plang de plansetul indurerat al caprioarei ramasa fara pui?

Plang in voie sufletul meu. Cine sa ma vada? Bunicu ?

Cand s-a departat asa de mult?

Cu privirea impaienjinita de lacrimi nu deslujesc daca merge sau ma asteapta.

Nu o sa le spun bunicilor ca mi-a vorbit fata din muntele sacru. Oricum cine are a ma creade?

Oare va mai trai puiul pana ajungem acasa !?

Cant pentru tara

Departe de casa, in tara cantoanelor, pe o pajiste gazonata, la timp de seara, cu sfantul soare la asfintit, tineri-barbati ai neamului nostru, stransi laolalta ca spicele intr-un lan de grau, au cantat din toata inima si tot sufletul, cu voci tremurande « Desteapta-te Române ».

La unison cu ei si cu cei zece mii de romani din tribune, canta aerul si pasarile cerului, canta eterul - prin care ajung imaginile in ecranele magice de-acasa.

Va spun pe aia dreapta, am privit tot meciul fara ghemuri in stomac, desi jucam cu Franta, cantecul pentru tara mi-a fost ca un panaceu.

In rest un meci fara mare spectacol, doar un joc de tactica si strategie, o arta de altfel.



Sa promovam in sferturi, e bun si un punct pentru inceput. Aparare om la om. Chivu si Goian, doua coloane de granit.Incursiuni spre poarta galilor cu : Mutu, ingreunat de responsabilitate, Daniel Niculae, fentos si cam atat, Banel, alergator, cum un caine de aduna in teava pustii vanatul.



Scorul a ramas pana la final, nimica la nimica. N-a fost motiv pentru altceva mai bun decat bere si seminte, vinul tamaios asteapta urmatorul meci, cel de vineri cu echipa lui Donadoni.

Privind intr-o oglinda care deformeaza imaginea, rezultatul egal este pentru noi ca o victorie , pentru frantuji ca o infranagere.

P.S. (Piei Satana)
Cand am vazut pe ecran un prim–plan cu prezidentul in zona VIP, primul gand ce m-a traznit stiti care fu? Na! Sa stii ca nu-i vom bate!