Daca credeti ca in lumea aceasta nu mai sunt griji, nevoi, boli grave si alte si alte necazuri care tot vin , vin si nu se mai termina, va inselati.Dupa cateva zile de pauza , am plecat printre bloguri si asa am aflat de la Oana ca o fetita are nevoie de ajutor:
“Drăgana are 9 ani şi suferă de o boală cumplită. Dacă până în februarie nu strânge banii necesari pentru o operaţie complicată în China, viaţa fetiţei e în pericol. http://www.tvr.ro/articol.php?id=28478&c=131
Colega noastră de la TVR Timişoara, Dite Dinesz, a cunoscut-o şi spune că e un miracol felul în care micuţa ştie să-i facă pe oameni să înţeleagă frumuseţea şi importanţa fiecărei clipe.Drăgana mai are nevoie de şapte mii de euro.
Conturile în care se pot depune bani pentru ajutorarea Drăganei sunt:
Iovanovici Anita
Lei RO30RNCB0104022474710001
EURO RO03RNCB0104022474710002
Deschis la Banca Comercială Română “
27 ian. 2008
Sufletul copilului din noi
De ce unii oameni uită că au fost şi ei cândva copii?
Aţi văzut, cum să nu vedeţi, un copil cum trece de la mersul de-a buşilea la mersul copăcel, cum el încearcă să se ridice, şi nu izbuteşte, cade, plânge, se căzneşze, se ridică din nou, pentru o clipă îşi păstrează această poziţie câştigată cu atâta trudă, şi cu mainile intinse spre mama, el face primul pas. Primul pas e pentru el prima izbânda din viaţa sa. Cum se minunează de fiecare lucru pe care îl găseşte-n cale, iar bucuria că l-a descoperit, o transmite şi celor mari, aşa cum ştie el, bătând din palme, ţipând.
Dacă nu aţi văzut , eu am văzut cum zâmbeşte, cum râde. El râde-n hohote, râde cu ochii, o face cu toată fiinţa lui.
Aţi văzut cum îi uneşte pe cei mari, din jurul lui, cu bucuria , fericirea şi inocenţa lui?
Atunci ne intrebăm de ce oamenii mari nu iţi păstrează sufletul curat cum e sufletul de copil?
Ce trebuie să păstrăm în sufletul nostru din toţi anii copilăriei?
Câţi dintre cei mari mai au aprinsă lumina în camăruţa sufletului de copil?
Cred, uneori, că unii oameni nu au fost deloc copii, sufletul lor de copil s-a închis pentru totdeauna.
Mi-e cu neputinţă să cred că un criminal a fost cândva copil.
Hitler a avut mama? Dar, Stalin? Cu sufletul de copil, mutilat, primul a gazat oameni doar pentru motivul că nu erau ariani, al doilea a lăsat să moara prin înfometare milioane de ţărani care refuzau să intre în colhoz.
Cei care au decis aruncarea bombelor nucleare la Hiroşima şi Nagasaki au uitat, în acele momente, că altundeva, mult mai departe, traiau alţi oameni la fel ca ei.
Cei care au dirijat avioanele în turnurile gemene World Trade Center, in 11 septembrie 2001, au fost şi ei cândva copii!
Desigur, cei care îşi detoneaza încărcatura de dinamită, ascunsă sub haină, aflaţi într-o piaţă, în tren, metrou, pe stadion, într-o discotecă, cândva au fost copii!
...
De ce oamenii mari nu mai păstrează, ca pe o oază, puritatea sufletului de copil, din care să se adape în arşiţa amezii pe drumul prin pustiul vieţii?
Aţi văzut, cum să nu vedeţi, un copil cum trece de la mersul de-a buşilea la mersul copăcel, cum el încearcă să se ridice, şi nu izbuteşte, cade, plânge, se căzneşze, se ridică din nou, pentru o clipă îşi păstrează această poziţie câştigată cu atâta trudă, şi cu mainile intinse spre mama, el face primul pas. Primul pas e pentru el prima izbânda din viaţa sa. Cum se minunează de fiecare lucru pe care îl găseşte-n cale, iar bucuria că l-a descoperit, o transmite şi celor mari, aşa cum ştie el, bătând din palme, ţipând.
Dacă nu aţi văzut , eu am văzut cum zâmbeşte, cum râde. El râde-n hohote, râde cu ochii, o face cu toată fiinţa lui.
Aţi văzut cum îi uneşte pe cei mari, din jurul lui, cu bucuria , fericirea şi inocenţa lui?
Atunci ne intrebăm de ce oamenii mari nu iţi păstrează sufletul curat cum e sufletul de copil?
Ce trebuie să păstrăm în sufletul nostru din toţi anii copilăriei?
Câţi dintre cei mari mai au aprinsă lumina în camăruţa sufletului de copil?
Cred, uneori, că unii oameni nu au fost deloc copii, sufletul lor de copil s-a închis pentru totdeauna.
Mi-e cu neputinţă să cred că un criminal a fost cândva copil.
Hitler a avut mama? Dar, Stalin? Cu sufletul de copil, mutilat, primul a gazat oameni doar pentru motivul că nu erau ariani, al doilea a lăsat să moara prin înfometare milioane de ţărani care refuzau să intre în colhoz.
Cei care au decis aruncarea bombelor nucleare la Hiroşima şi Nagasaki au uitat, în acele momente, că altundeva, mult mai departe, traiau alţi oameni la fel ca ei.
Cei care au dirijat avioanele în turnurile gemene World Trade Center, in 11 septembrie 2001, au fost şi ei cândva copii!
Desigur, cei care îşi detoneaza încărcatura de dinamită, ascunsă sub haină, aflaţi într-o piaţă, în tren, metrou, pe stadion, într-o discotecă, cândva au fost copii!
...
De ce oamenii mari nu mai păstrează, ca pe o oază, puritatea sufletului de copil, din care să se adape în arşiţa amezii pe drumul prin pustiul vieţii?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)