De ce unii oameni uită că au fost şi ei cândva copii?
Aţi văzut, cum să nu vedeţi, un copil cum trece de la mersul de-a buşilea la mersul copăcel, cum el încearcă să se ridice, şi nu izbuteşte, cade, plânge, se căzneşze, se ridică din nou, pentru o clipă îşi păstrează această poziţie câştigată cu atâta trudă, şi cu mainile intinse spre mama, el face primul pas. Primul pas e pentru el prima izbânda din viaţa sa. Cum se minunează de fiecare lucru pe care îl găseşte-n cale, iar bucuria că l-a descoperit, o transmite şi celor mari, aşa cum ştie el, bătând din palme, ţipând.
Dacă nu aţi văzut , eu am văzut cum zâmbeşte, cum râde. El râde-n hohote, râde cu ochii, o face cu toată fiinţa lui.
Aţi văzut cum îi uneşte pe cei mari, din jurul lui, cu bucuria , fericirea şi inocenţa lui?
Atunci ne intrebăm de ce oamenii mari nu iţi păstrează sufletul curat cum e sufletul de copil?
Ce trebuie să păstrăm în sufletul nostru din toţi anii copilăriei?
Câţi dintre cei mari mai au aprinsă lumina în camăruţa sufletului de copil?
Cred, uneori, că unii oameni nu au fost deloc copii, sufletul lor de copil s-a închis pentru totdeauna.
Mi-e cu neputinţă să cred că un criminal a fost cândva copil.
Hitler a avut mama? Dar, Stalin? Cu sufletul de copil, mutilat, primul a gazat oameni doar pentru motivul că nu erau ariani, al doilea a lăsat să moara prin înfometare milioane de ţărani care refuzau să intre în colhoz.
Cei care au decis aruncarea bombelor nucleare la Hiroşima şi Nagasaki au uitat, în acele momente, că altundeva, mult mai departe, traiau alţi oameni la fel ca ei.
Cei care au dirijat avioanele în turnurile gemene World Trade Center, in 11 septembrie 2001, au fost şi ei cândva copii!
Desigur, cei care îşi detoneaza încărcatura de dinamită, ascunsă sub haină, aflaţi într-o piaţă, în tren, metrou, pe stadion, într-o discotecă, cândva au fost copii!
...
De ce oamenii mari nu mai păstrează, ca pe o oază, puritatea sufletului de copil, din care să se adape în arşiţa amezii pe drumul prin pustiul vieţii?
Grea intrebare, greu raspuns. Uitam pentru ca ne lovim de viata, daca nu ne lovim prea tare, ramanem cu o urma a copilului din noi. Noroc ca eu nu bag in seama loviturile. Dar nu ii poti cere oricui sa fie nesimtit :)
RăspundețiȘtergereCu fiecare lovitura primita se inchide cu un lacat sufletul de copil.
RăspundețiȘtergereUitam pentru ca daca iti pastrezi sufletul de copil pentru ca lumea primeste un suflet de copil cu un sut in fund...si ne trezim rapid la realitate si invatam ca am crescut si povestile cu zane nu mai exista...
RăspundețiȘtergereDin cand in cand mai copilarim, dar doar asa un pic mic..ca altfel nu se poate.
@giulia,
RăspundețiȘtergereCopiii prin inocenta, bunatate, gandire curata, cutezanta inclina balanta cu bunele si relele acestei lumi. Viata este o permaanenta lupta intre bine si rau.
p.s. daca primim un sut in fund, trebuie sa vedem si partea buna, sigur este un pas inainte; sa anticipam si sa fim cu un pas inaitea sutului.
Lasand poezia la o parte putem sa ne intrebam: de ce soacrele uita ca au fost canva nurori (tinere)? De ce fratii mai mari uita ca sunt frati mai mici pentru cei mai mari decat ei? De ce sefii uita ca au inceput ca subordonati?
RăspundețiȘtergerecorectura: "candva"!
RăspundețiȘtergereEu cred ca nu conteaza cat de grea este existenta, pentru ca noi nu ne pierdem inocenta din cauza greutatilor, ci din cauza ca invatam tehnici de manipulare, adica invatam sa mintim. Copilul nu minte, el se exprima exact asa cum simte, in timp ce adultii au creat o societate in care nu se poate trai cu sinceritate, decat daca iti asumi asta. Pledez si acum si voi pleda mereu pentru curajul de a fi sincer, autentic, oferind celorlalti doar continuturi adevarate si nu distorsionate. Dar, in fine, mie mi se permite sa fiu sincera, adica excentrica, pentru ca sunt Poeta, nu-i asa?
RăspundețiȘtergere@nin,
RăspundețiȘtergereCand omul isi acopera sufletul cu o platosa din orgoliu si mandrie greu strabate la lumina bunatatea sufletului.
@Maria,
RăspundețiȘtergerePoetul vinde semenilor bunatate, intelepciune, cutezanta, iubire si nu le pretinde decat sa fie buni, intelepti, iubitori la randul lor.
Copilul din noi nu trebuie lasat in spate. Trebuie resuscitat cu orice pret daca e pe cale de a se stinge. Fiindca este principiul nostru salvator. Copilul din mine e mai viu ca niciodata in perioada asta, ma identific cu el si sunt serena in tot ce intreprind, iar frumosul mi se da in mii si mii de forme.
RăspundețiȘtergereSufletul curat este izvorul de apa vie, este sursa fericirii!
RăspundețiȘtergereCristia , numai asa cum bine spui, poti sa te bucuri de viata.