Sufletul copilului din noi

De ce unii oameni uită că au fost  şi ei cândva copii?
Aţi văzut, cum să nu vedeţi, un copil cum trece de la mersul de-a buşilea la mersul copăcel, cum el încearcă să se ridice, şi  nu izbuteşte, cade, plânge, se căzneşze, se ridică din nou, pentru o clipă îşi păstrează această poziţie câştigată cu atâta trudă, şi cu mainile intinse spre mama, el face primul pas. Primul pas e pentru el prima izbânda din viaţa sa. Cum se minunează de fiecare lucru pe care îl găseşte-n cale, iar bucuria că l-a descoperit, o transmite şi celor mari, aşa cum ştie el, bătând din palme,  ţipând.
Dacă nu aţi văzut , eu am văzut  cum zâmbeşte, cum râde. El râde-n hohote, râde cu ochii, o face cu toată fiinţa lui.
Aţi văzut cum îi uneşte pe cei mari, din jurul lui,  cu bucuria , fericirea şi inocenţa lui?
Atunci ne intrebăm de ce oamenii mari nu iţi păstrează sufletul curat cum e sufletul de copil?
Ce trebuie să păstrăm în sufletul nostru din toţi anii copilăriei?
Câţi dintre cei mari mai au aprinsă lumina în camăruţa sufletului de copil?
Cred, uneori, că unii oameni nu au fost deloc copii, sufletul lor de copil s-a închis pentru totdeauna.
Mi-e cu neputinţă să cred că un criminal a fost cândva copil.
Hitler a avut mama? Dar, Stalin? Cu sufletul de copil, mutilat, primul a gazat oameni doar pentru motivul că nu erau ariani, al doilea a lăsat să moara prin înfometare milioane de ţărani care refuzau să intre în colhoz.
Cei care au decis aruncarea bombelor nucleare la Hiroşima şi Nagasaki au uitat, în acele momente, că altundeva, mult mai departe, traiau alţi oameni la fel ca ei.
Cei care au dirijat avioanele în turnurile gemene World Trade Center,  in 11 septembrie 2001,  au fost şi ei cândva copii!
Desigur, cei care îşi detoneaza încărcatura de dinamită, ascunsă sub haină, aflaţi într-o piaţă, în tren, metrou, pe stadion, într-o discotecă, cândva au fost copii!
...
De ce oamenii mari  nu mai păstrează, ca pe o oază, puritatea sufletului de copil, din care să se adape în arşiţa amezii pe drumul prin pustiul vieţii?

Cainele si pisica

Sunt doua fapturi minunate, diferite in felul lor, care traiesc pe langa casa omului. In ultimul timp, la tara in mod deosebit, copiii pleaca-n lume, părintii , batranii se duc pe rand, casele parasite mai ramn un timp in picioare , martore stinghere a vietii de odinioara.
Daca in oras nu-i musai, in sat nu exista o curte fara un caine sau o casa fara o pisica.
Cainele nu are ce cauata in casa omului, nu ca ar avea pureci sau ca omul nu ar avea cada sa-l spele, el are scris in fisa postului (scrisa in celulele lui din cap ) sa latre, nu la luna si la stele, ci ori de cate ori crede el (nu prea il inseala simturile) ca cineva (om sau animal) se apropie numai, sau chiar da buzna in curtea mosului si a babei. O face, culmea dezinteresat , nu-i trebuie confort sau nu stiu ce bunatati .
Sa-l vedeti cum se bucura si da din coada cand mosul (un om bun dar nu todeauna il tine bunatatea) se apropie de cusca lui (simpla fara termopane si parchet pe jos) cu un castron cu ceva mamaliga inecata in zoaie si cateva ciolane (rar sa aiba carne , atunci cand stapanului ii prisoseste).
Nu se arunca ca nemancatul , asteapta sa se intoarca stapanul spre a pleca, ia un os in gura si-l piteste in spatele custii, in camara pentru zile negre (daca stapanului i se intampla sa aiba zile negre, atunci are si el), sau pentru noptile albe cand ii vine in vizita o catea de prin vecini , pe care o ademeneste cu osul si pana la ziua o tine pe catea in vizita, nu ca l-ar incurca lantul, asa este obiceiul la caini.
Pisica (animal din gasca feline ) isi petrece cel mai mult timp in casa (nu are ceva anume de pazit ), nu are cusca , unde sta baba sta si ea (mosul are treaba mai multa pe afara), nu-i pretentioasa (in aparenta ), pe o cuvertura curata, tocmai ce a fost intinsa pe pat, pe langa soba , pe dulap (e mai greu la urcat), pe sub pat cand ii vine pofta sa se ‘joace‘ cu un soarece (din cauza ca la tara exista chiar un surplus de soareci , raportat la numarul de pisici).
Dar asta n-o impidica sa iese fuguta de sub pat daca ii miroase a smantana sau a lapte , de carnita chiar nu da inapoi . Nu asteapta sa fie servita (ea nu are in acest caz pretentii de printesa), pandeste momentul cand stapana pleaca de langa masa si se da la borcanul cu smantana , uneori da cu laba si-l rastoarna, sa-i fie mai usor. Acesta este unul din motivele de cearta cu stapana si se finalizeasa cu expulzarea prin spatiul lasat liber de usa deschisa, direct afara, unde daca o fi cald sau frig , e treaba ei nu a stapanei.
Este adevarat ca nu sta tot timpul in casa , uneori iese ca asa vrea ea, sau ca se innaduseste in casa (nu ca ar fi prea cald), ci isi aduce aminte de motan, de cotoi (nu neaparat un anume motan).
Nu-i displace sportul extrem , cand vrea sa faca dragoste (sex de fapt, nu are timp de tandreturi) cu un cotoi , o gasesti tocmai pe varful casei, de fapt de acolo incepe telenovela si se termina miorlaind langa un acaret undeva, departe de cusca cainelui (tine la intimitate) .
Ce diferente de comportament!
La tara cainele si pisica nu au aceleasi indatoriri si nici aceleasi drepturi. Libertati ( de miscare) au, dar si acestea total diferite. Cainele are libertate atat cat ii permite lantul . Nu am vazut pisica legata in lant ( este vorba de casa cu oameni zdraveni la cap).Il inteleg pe caine de ce este invidios pe pisica, ar fi in stare sa o faca zdrente daca ar prinde-o in canini.
Iata diferente de comportament , de tratament , dinte cele doua patrupede, este adevarat ca nu apartin aceluiasi club (de animale ).
Totul este bine si frumos pana cand mai intai mosul , apoi baba (nu este bligatoriu in ordinea aceasta) pleaca de acasa pe un drum fara de intoarcere ( asa vrea bunul Dumnezeu).
Casa ramane intr-un fel pustie , deoarece singurul lor baiat este legat de maini si de picioare undeva intr-un oras (a prins, fericitul, perioada industrializarii si apoi saracul de el, perioada privatizarii), de unde vine o data pe luna cel mult, sa vada de casa, daca nu a luat-o intre timp la vale ( mai ales vara cand vin ploile ).
La plecare lasa un sac de malai vecinului , rugandu-l sa-i duca de mancare cainelui.
Va incerca pisica sa se apropie de caine si sa imparta cu el din putinul malai adus de vecin?
Cine credeti ca va suferi mai mult , cainele sau pisica?