Să nu uităm cuvântul

când toamna-i iarăsi peste noi ,
ne aducem aminte de cuvântul muritori.
când pomii plâng cu frunzele
acoperind pământul,
când soarele domol răsare ,
lumina lui se lasă blândă peste noi ,
bătrâna toamnă vrea să nu uităm
cuvântul muritori.

Sunt vrăbiile de lângă noi

Afara ninge , este frig, în sobă lemnele ard,
Vrăbiile stau ciorchine pe ramuri şi pe gard.
Deschid fereastra , pe tavă firimituri presar
Ramase de la masă şi astept sa vina iar.

Se reped flămânde si cu priviri speriate-n jur,
Ciugulesc la repezeală si se întorc pe rând.
Altele iau locul de prin împrejur,
Nu se sfâşie între ele ,se îmbie ciripind.