Privim la Noul An ca la Fat-Frumos din lacrima!

 Toată lumea își  dorește un an mult mai bun, mult mai bun de cum a fost 2020. După un an cu sabia deasupra capului, adică cu amenitatea virusului ucicaș sars-cov2, este in firea omului să-și dorească un an mai bun. Sau cum se mai zice "ferească-ne Dumnezeu de mai rău!" La sfarsit de an, in ultimule 3 zile a început vaccinarea. Poate ca acest lucru ne da speranțe mari.

Privim la Noul An 2021 ca la Făt frumos din lacrima! 

La multi ani, 2021!

Un irlandez la noi acasă

Peter Hurley, irlandez stabilit în Maramureș în urma cu 26 ani, a studiat pe viu satul românesc cu valorile sale autentice.

 Nu întâmplător a fost invitat de Episcopia Husilor pentru a susține a susținut o conferință intitulată „Tradiție și modernitate, istorie și prezent pentru tânărul contemporan”. 

 Hurley le-a vorbit tinerilor despre ceea ce înseamnă să fii român și despre admirația pe care o poartă satului românesc și culturii țărănești tradiționale. 

 Hurley afirmă că românismul este definit de cinci piloni: limba română, credința, pământul, cultura tradițională și jertfa.  

 „Rețeta voastră, ceea ce vă face pe voi să fiți diferiți, unici și prețioși, este foarte simplă, sunt cinci cuvinte:   

Primul cuvânt este limba română.  

Fiecare neam, fiecare popor poate să spună: noi avem limba cutare, în afară de Irlanda. În Irlanda 0.3% din populație mai vorbește irlandeză. Nimeni nu poate să îți fure identitatea, dar tu singur poți să o arunci la coșul de gunoi. Acest lucru e foarte important! Vă spun din experiența irlandezilor. Noi am aruncat, acum 150 de ani, limba noastră străveche, la coșul de gunoi, pentru că am fost „educați” să înțelegem că a fost ceva absolut nefolositor. Am fost învățați că nu poți să te duci în lume să prosperi cu limba irlandeză, căci astfel ești un țăran irlandez nefolositor, un lucru de sfidat. Noi am fost, primii, sclavii Europei”, a spus el. Cineva mi-a zis la un moment dat: „În fiecare limbă pe care o cunoști ești un alt om”. Eu cred că așa este! Construiești gândurile tale în funcție de vibrația sunetelor. Limba română este o limbă latină, dar nu numai o limbă latină. De când am început să citesc despre România, în 1994, am citit că ea este cea mai aproape de limba latină în Europa. Pot să îmi imaginez un munte al limbilor, și pe acest munte este un râu care se numește „râul limbilor latine”. Româna este acolo unde izvorăște limba latină, mai sus. Este o limbă atât de frumoasă! Eminescu o folosește cel mai tare. Când citesc cuvintele rugăciunii în limba română eu cred că au putere și rezonanță. În cuvintele din limba română, sunetul și sensul profund sunt foarte, foarte aproape”. Peter Harley crede că România are vocația de a fi legătura dintre Răsărit și Apus.

„Al doilea cuvânt este credința. 

 Credința în Dumnezeu este foarte puternică. Sunteți singurul popor ortodox latin din lume. Asta vă pune într-o poziție de balama între tot ce este în Est și tot ce este în Vest”. Pentru el, pământul se identifică cu tradiția:  

 „Al treilea este pământul.  

Limba, credința și pământul, mai ales Carpații. Carpații sunt coloana vertebrală a poporului român. Stați la fel de confortabil pe partea estică și sudică precum pe partea vestică. Carpații nu au fost niciodată un zid de apărare, ci un copac în care ați urcat în orice moment de primejdie. Pământ cum găsești în România, nu există în Europa. Din acest pământ atât de fertil și de roditor a izvorât o cultură tradițională, autentică bineînțeles. A izvorât și a crescut o cultură tradițională atât de complexă și de frumoasă, atât de plină de valori! Prof. dr. Ion Bucur, fostul director al Muzeului Astra din Sibiu, vorbește despre țăranii din România ca despre o aristocrație a țăranilor Europei. Și cred că așa este! Eu nu cred să fi fost cultura tradițională irlandeză atât de frumoasă cum este cultura tradițională românească, chiar și astăzi, când este foarte încercată această cultură. Cultura tradițională este al patrulea cuvânt, Este vorba despre această tradiție vie, această cultură tradițională vie, care încă se găsește în această parte a Europei. Cum a zis Lucian Blaga, această cultură tradițională, pe care o găsim astăzi în România, este o verigă actuală a unui lanț continuu. La noi, în Vestul Europei, lanțul s-a rupt deja”, a explicat el.  

Peter Hurley a încheiat astfel:  

„A cincea trăsătură care vă definește, care, probabil, este și cea mai dureroasă, este jertfa. Această jertfă este continuă, aparent interminabilă. Pentru mine, a fi român nu este un pașaport sau un loc, ci seamănă mai mult cu o vocație, a fi român înseamnă a avea o vocație. A fi român nu înseamnă drepturi. Aproape niciodată nu a însemnat drepturi, din păcate, dar înseamnă responsabilitate. A fi român înseamnă o responsabilitate asumată, o cruce pe care să o iei, dar nu în sensul negativ, ci în sensul pozitiv al conceptului.  

Acestea sunt cele 5 trăsături pe care cred că le-am cristalizat foarte pe scurt. Pot fi pentru noi un fel de busolă când ne gândim ce înseamnă a fi român. Nu înseamnă o clădire, un imn național, un război sau o victorie și nici un templu, ci este această construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani". 

https://www.youtube.com/watch?v=ywDHSpVui8o

Anul 1919.Din presa straina a vremii.

 

Armata română a salvat Europa de bolsevism. Din presa vremii "La gazette de Lausanne":

 Pe doua fronturi  a luptat soldatul român: pe Nistru contra bolșevicilor ruși și pe Tisa contra ungurilor.

Pamflet la adresa celor îmbogățiți pa căi necinstite, scris de VADIM TUDIOR

Mă piş pe banii voştri, mitocani.
De unde aveţi, mă, atâţia bani?
Ce aţi muncit? Ce dracu-aţi inventat?
Şi câte Premii Nobel aţi luat?
Din muncă şi din cinste nu se poate
Să strângi atâtea averi nemăsurate.
Un om normal nu face în trei vieţi
Comorile pe care voi le-aveţi.
Şi-atunci, cum încropiţi grămezi de bani
În ţara tot mai plină de sărmani?
E clar că din afaceri necurate,
Pentru că voi furaţi pe deşelate.
Furaţi la şase mâini, cum are Budha.

Nu ştie nici vecinul, şi nici ruda.
Ce minte rea aveţi, şi inventivă!
Furaţi orice, şi grâul din colivă.
Şi zahărul din ceai, chiar şi acidul
Din borviz, dacă asta vrea partidul. Partidul… Paravan pentru Mafie…
Ce dreaptă? Care stângă? Bani să fie! Partidele-s o gaşcă interlopă
Care-a speriat întreaga Europă.
E plină fiecare puşcărie
De hoţi ce-au şterpelit o butelie,
Ori două pâini, un cablu, o carcasă.
N-aveau ce da copiilor la masă.
Iar voi? Întreaga ţară aţi furat-o
Pe buze tot cu UE şi cu NATO.
Aţi dat „tainul” la toţi veneticii,
Prostindu-ne cu foc de artificii.
Paragina-i regină.
Jaf total.
Parc-a trecut războiul mondial.
Şi ca un animal înfometat,
Aţi stat la pândă, aţi adulmecat.
Şi colţii i-aţi înfipt în beregată.
Nu aţi avut nici mamă, şi nici tată.
Iar prada aţi târât-o în bârlog
Făcând mişcări de şarpe, sau hârciog. Pământuri, codrii, şcoli, chiar şi spitale, Retrocedări vizibil ilegale,
Neruşinaţi şi lacomi aţi furat,
Cu acte false si complici la stat.
Invazia lăcustelor e-o glumă
Faţă de blestemata voastră ciumă.
Voi n-aveţi idealuri, nici nobleţe,
Doar portofel şi maţe hrăpăreţe.
Mă uit la voi cu scârbă şi sictir.
Ce tare mirosiţi a cimitir!
La cea dintâi revoltă mai nasoală,
Voi veţi fi primii tăvăliţi prin smoală, Scuipaţi în ochi, la stâlpul infamiei,
Şi azvârliţi în fundul puşcăriei.
Aşa că fie-mi, dar, îngăduit
Să vă dispreţuiesc la infinit.
Nu sunteţi oameni – sunteţi mărunţiş.
Pe banii voştri şi pe voi: mă piş!

Corneliu Vadim Tudor, 31 decembrie 2013, Bran, pamflet.

Aprecieri critice despre Mihai Eminescu

“Numai poetul,
 Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului: In ramurile gandului, I
sfintele lunci, U
pasari ca el S
intrec in cantari.” M
Eminescu

Cu  Eminescu apare in literatura europeana ultimul mare poet romantic, pastrand in existenta si opera sa conturul caracteristic al dramei artistilor romantici. Nazuind necontenit spre un plan de viata superior etic si artistic, cautand cu patos adevarul si refuzand consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat in permanent conflict  cu lumea vremii sale din pricina noncomformismului, a sinceritatii in faptele de viata si a inaltimii de gandire, dublata de o sete de cunoastere absoluta. Zoe Dumitrescu Busulenga

A iubit nemarginit valorile vietii, a cautat in ele granitul absolutului si, negasindu-l, din amaraciune fata de faza istorica in care i-a fost dat sa traiasca, si din durere, sfasiere si revolta fata de marginirea fiintei omenesti, atagaduit ... Aici sta marea taina a atitudinii eminesciene. D. Caracostea

 L-am idolatrizat intotdeauna pe Eminescu si daca n-am comentat niciodata opera lui este pentru ca viziunea lui despre lume imi este foarte, apropiata. Tot ce este negativ in el, tot ce este spaima in lume, eu in el o regasesc. Nimic nu te paralizeaza in asa masura pe cat afinitatea intemeiata pe admiratie. Emil Cioran 

Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre; o frunteinalta si senina; niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.  Ion Luca Caragiale 

Eminescu (…) a fost si ramane cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator romanesc, atunci cand se alimenteaza din adancimile fertile si insondabile ale unui fond autentic. Stefan Augustin Doinas

Recitindu-l pe Eminescu ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Mircea Eliade 

Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea cã daca mai traia, sanatos, incã douazeci de ani, el ar fi fost considerat, fara putinta de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din intreaga literatura a lumii. [...] Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintai care a dat un stil sufletului romanesc si cel dintai roman in care s-a fãcut fuziunea cea mai serioasã a sufletului daco-roman cu cultura occidentala. Garabet Ibraileanu

 Eminescu e intruparea literara a constiintei romanesti, una si nedespartita. Nicolae Iorga

Cantaret al elanurilor omenesti indreptate spre scrutarea universului si al umanitatii ancorate in viata sociala ... Eminescu s-a aplecat cu aceeasi cuprinzatoare intelegere si asupra vietii intime a omului. A cantat sperantele, dorintele, modurile bucuriei omenesti de a se afirma prin dragoste si comuniune cu viata naturii, dar si modurile - mult mai numeroase in vremea sa - ale insatisfactiei sufletesti a omului, exprimate prin sentimentul singuratatii, al durerii de a nu fi inteles sau de a fi tradat in dragoste, afirmand… idealul unei vieti de onestitate si plinatate sufleteasca, de traire sincera si pasionata a sentimentelor. G. Munteanu 

Imi pare ca-l vad inca palid, slab, cu plete lungi lasate pe umar si cu privirea sa adanca si melancolica. O impreunare de asa mare talent si de atata modestie este ceva extraordinar. Lipsit cu totul de ambitie, el nu avea nici o aspiratie pentru imbunatatirea situatiei sale sociale si chiar materiale ... Moartea, de altminteri, era pentru Eminescu stingerea eterna, fericita nirvana a indienilor, a caror metafizica era obiectul studiilor sale neobosite si a meditatiilor sale adanci. Iacob Negruzzi

Prin Eminescu si mostenirea miraculos ramasa de la el, ni s-a facut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie si cele mari. La scara culturii noastre, functia lui Eminescu poate fi mai vie decat cea a lui Shakespeare in Anglia, sau a lui Goethe in Germania, caci el nu e un simplu poet, nici un simplu suflet nenorocit, ci o constiinta de cultura completa, de la deschiderea catre matematici, pe care abia le cunostea, pana la aceea catre istorie... Eminescu incepe cu haosul de contraste, spre a se sfarsi cu cel de nediferentiere totala... Dar ca si folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar. Constantin Noica 

Fata lui Eminescu e dubla: priveste odata spre noaptea comuna, a vegherii, a naturii si umanitatii, iar alta data spre noaptea fara inceput a visului, a varstelor eterne si a geniilor romantice ... in planetariul romantismului, singularitatea lui Eminescu prinde figura din aceasta fata cu doua profiluri: unul neptunic, nascut din spuma amara si din ape tanjind spre orizonturile lumii, celalalt plutonic, invapaiat de focul originar. Ion Negoitescu

Ca si muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconstient stari nebanuite de suflet, pe care le lasa cu nelamuritul lor si, exprimand inexprimabilul, ne face cunoscut, in clipe de fulger, profund sufletul nostru ...Farmecul acestei poezii se explica prin efectul ei asemanator cu al muzicii. De aici si senzatia de infinit pe care o da poezia lui Eminescu. Emotivitatea care este principiul explicativ al poeziei eminesciene a avut nevoie de imagini sugestive, de sonoritati de forma. Garabet Ibraileanu

Eminescu avea o cultura cu totul de carte; cu toate acestea, daca limbagiul si ideile erau straine, ramasese la dansul un fond aproape inconstient de aspiratiisi de nazuinte nationale. George Panu

Eminescu depaseste nu numai raza romantica, ci si toate celelalte antecedentecunoscute; intr-adevar, el ne apare drept unul din cei mai mari poeti ai categoriei departelui din intreaga literatura universala. Edgar Papu

El crescuse in Moldova, in Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucuresti, si in multele lui cutreierari, mereu in mijlocul poporului roman, citise cronicarii si multe carti bisericesti, cunostea literatura romana in toate fazele ei si n-am cunoscut om stapanit, deopotriva cu dansul, de gandul unitatii nationale si de pornirea de a se da intreg pentru ridicarea neamului romanesc. Ioan Slavici

Niciodata nu s-a vazut la noi un temperament de artist completat de-o cultura asa de vasta si de o originalitate atat de marcanta. In poezia noastra dulceaga si destul de ofticoasa, versul lui Eminescu se detaseaza intr-un relief izbitor. Simti indata ca ai de-a face c-un reformator ... E o necunoscuta vibrare de gandire si de sentiment.Alta limba, alta viata, cuvintele au suflet, culoare, forma, fiecare epitet e o explozie de lumina. Ce vigoare extraordinara si ce frumuseti ritmice, neatinseinca pana la el! Alexandru Vlahuta

ROMÂNA, LIMBA VECHILOR CAZANII

Cioran zicea, mai în glumă, mai în serios, că să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea. Așadar, azi, de Ziua Internațională a Limbii Materne (ziua este 31 august), să auzim 11 motive care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii. 1. Româna e singura limbă romanică care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei). Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi. 2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi. Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare. 3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata”, „băiatul”, „tabloul”, și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cum ar fi în franceză. Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta. 4. „Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim. N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă”, și în alt fel când rostim „ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu. 5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor. Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă. 6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește. 7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO. „Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții într-atât de specifice culturii noastre încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română. 8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav. Concret, genul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave). 9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”. Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb. 10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000. 11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania). Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume… Referințe: limbaromana.md, theculturetrip.com, dictie.ro.

D. Trump: Cine vrea securitate sa plateasca!

Din puțul gândirii lui Donald Trump:

Diplomaţii de cariera care  ne-au băgat de atîtea ori în rahat în politica externă, afirmă că eu n-am experienţă în materie de politică externă. Ei cred că o diplomaţie încununată de glorie cere ani de experienţă şi o înţelegere fină a tuturor subtilităţilor pe care trebuie să le cîntărim cu atenţie înainte de a trage vreo concluzie. Şi doar atunci, diplomaţii îmbrăcaţi în frac, se vor gîndi să acţioneze. 

Uitaţi-vă  puţin la starea lumii de la ora actuală. E un o adevărat balamuc, asta ca să fiu politicos. Noi nu am mai trăit niciodată o perioadă aşa de periculoasă. Aşa-zişii specialişti din clasa conducătoare de la Washington sînt, cu siguranţă, cei care ne aruncă pe noi în rahat. Şi atunci, de ce ar trebui să continuăm să le dăm atenţie? Anumiţi aşa-zişi experţi încearcă să bage frica în popor, spunîndu-i că programul meu ar face lumea mai periculoasă? Mai periculoasă? Mai periculoasă decît ce? Mai periculoasă decît cea în care sîntem acum?

 Iată ce ştiu eu: Ceea ce facem noi, nu mai merge. Şi asta de mai mulţi ani, de pe vremea cînd debutam eu în afaceri şi mi-am dat seama că exista o apropiere între lucrurile destul de simple care-mi ieşeau bine. Cînd vedeţi că vă înfundaţi tot mai mult într-o groapă, încetaţi să mai săpaţi. Viziunea mea asupra politicii externe stă pe baze solide: a acţiona în poziţie de forţă. Ceea ce înseamnă că trebuie să menţinem o armată care să fie, de departe, cea mai puternică din lume. Trebuie să demonstrăm voinţa de a ne utiliza puterea noastră economică, pentru a recompensa ţările care cooperează cu noi şi a sancţiona ţările care nu o fac. Asta înseamnă să luăm urma băncilor şi instituţiilor financiare care spală banii pentru duşmanii noştri, şi care-i pun, pe urmă, în circulaţie ca să susţină terorismul. Şi noi trebuie să creăm alianţe care să se arate benefice pentru noi şi pentru aliaţii noştri deopotrivă. Dacă trebuie să continuăm să  fim Poliţaiul deserviciu al lumii, va trebui să fim plătiţi pentru asta. Trebuie să cheltuim sumele necesare, ca să ne finanţăm armata.

 Acum 15 ani, am scris:«Nu putem progresa în obiectivele noastre militare şi diplomatice cu un regres în Bugetul Apărării. »Cel mai bun mijloc de a nu fi nevoiţi să utilizăm puterea militară e de a asigura vizibilitatea acestei puteri. Cînd oamenii vor şti că noi vom utiliza forţa, dacă va fi necesar, şi că sîntem cu adevărat hotărîţi să o facem, ne vor trata altfel.Cu respect.

 La ora actuală, nimeni nu ne mai crede, pentru că ne-am arătat slabi în abordarea chestiunii militare din Orientul Apropiat şi din alte părţi ale Lumii. Să reîntărim puterea armatei noastre este o afacere bună, dacă stăm să ne gîndim la alternativă. Cumpărăm pacea şi ne sanctuarizăm securitatea naţională. La ora actuală, armata noastră este într-o stare proastă. Am redus dimensiunea forţelor noastre şi nu le dăm nici cele mai bune echipamente. Recrutarea celor mai buni indivizi a diminuat simţitor şi nici nu putem să-i ajutăm pe recruţii pe care-i antrenăm ca să obţină nivelul care se cere. Se pun numeroase întrebări în legătură cu arsenalul nostru nuclear. Cînd citesc raporturile pe acestă temă, sînt şocat. Nu e de mirare că nimeni nu ne mai respectă. După cum, nu e surprinzător nici că nu mai cîştigăm niciodată. Să cheltuim bani pentru armata noastră e o idee bună şi din punctul de vedere al afacerilor. După părerea voastră, cine ne construieşte avioanele şi navele şi toate echipamentele de care armata noastră ar avea nevoie? Muncitorii americani, ei sînt cei care le construiesc. Prin urmare, să ne întărim armata ar fi mai mult decît oportun, pentru că aceasta ne-ar permite să injectăm bani în sistem şi, în acelaşi timp, să dăm de lucru la mii de oameni. Mai există şi o altă modalitate prin care să plătim modernizarea armatei noastre. Dacă alte ţări depind de noi, ca să le protejăm, nu ar trebui ele, oare, să se asigure că noi chiar avem capacitatea să o facem? Nu ar trebui ele, oare, să fie gata să plătească militarii, bărbaţi şi femei, şi materialul pe care îl furnizăm? Urmînd cursul petrolului, Arabia Saudită cîştigă între o jumătate de miliard şi un miliard în fiecare zi. Ea nu ar exista şi nu s-ar bucura de bogăţiile ei, fără protecţia noastră. Noi nu obţinem în schimb nimic de la ei. Nimic.

Noi asigurăm protecţia Germaniei. Noi protejăm Japonia. Noi protejăm Coreea de Sud. Sînt ţări bogate şi puternice. Noi nu obţinem în schimb nimic de la ele. Ar fi timpul pentru o schimbare în acest sens. Ar fi timpul ca noi să fim din nou cîştigătorii.

Noi avem 28.500 de soldaţi americani extraordinari pe graniţa dintre sudul şi nordul Coreei. Ei se expun zilnic la pericole. Ei sînt singura întărire care protejează Corea de Sud. Iar noi ce obţinem în schimb din partea Coreei de Sud? Ei ne vînd produsele şi cu profit frumuşel. Ei ne fac nouă concurenţă. Noi am cheltuit două trilioane de dolari ca să facem ceea ce am făcut în Irak. Încă nu ştiu de ce am făcut-o, dar am făcut-o. Irakul stă pe un ocean de petrol. Ar fi exagerat din partea noatră să le sugerăm să contribuie la propriul lor viitor? Şi după sîngele şi banii pe care i-am vărsat, încercînd să aducem un dram de stabilitate poporului irakian, nu ar trebui, oare, să fie şi ei gata să participe la reconstruirea armatei care s-a bătut pentru ei?

Cînd Kuweitul a fost atacat de Saddam Hussein, toţi bogătaşii kuweitieni au fugit la Paris. Nu s-au mulţumit să închirieze apartamente de lux, au ales să stea în întregi hoteluri şi întregi clădiri. Trăiau ca regii în timp ce ţara lor era ocupată. Către cine s-au întors să ceară ajutor? Către cine altcineva decît Porumbelul Unchiul Sam. Către noi! Am cheltuit miliarde de dolari trimiţînd armata noastră să cucerească Kuweitul. Soldaţii noştri au fost ucişi şi răniţi, dar irakienii s-au întors la ei în ţară. Cam la două luni după război, mai mulţi kuweitieni s-au prezentat la biroul meu să discute o afacere pe care voiam s-o fac cu ei. Credeţi-mă, nu voiau deloc să piardă banii în această afacere. Mi-au zis: «Nu, nu, nu ne place să investim în America. Avem un mare respect pentru voi, dar vrem să investim în altă parte.» Noi tocmai le repusesem ţara în mîini. Ei urmăreau la televizor în cele mai bune camere de hotel din Paris în timp ce băieţii noştri se băteau pentru ei. Şi ei, nu voiau să investească în ţara noastră!

   Cât de  prosti putem fi? 

De ce n-am încheiat cu ei un acord care să stipuleze cît să ne plătescă, pentru că le dăm ţara înapoi? Ar fi plătit oricît, dacă le-am fi cerut. Ceea ce vreau să spun e că noi cheltuim trilioane de dolari pentru a proteja alte ţări. Noi plătim astfel privilegiul de a ne bate în locul lor. A venit timpul ca restul țărilor Lumii să-şi plătească partea lor şi, dacă voi avea un cuvînt de spus în chestia asta, ele vor plăti! 

 Marea întrebare pe care şi-o pun oamenii în materie de politică externă este următoarea: din ce moment trebuie să începem să ne trimitem trupele la sol? Nu trebuie să ne fie teamă să ne utilizăm militarii noştri, dar să ne trimitem fiii şi fiicele ar trebui să fie ultima soluţie. Am văzut ce le fac războaiele copiilor noştri. Am văzut trupurile lor sfîrtecate, cunosc toate ororile care stau în capetele lor şi consecinţele teribile ale traumatismelor. Nu putem să angajăm trupele americane pe cîmpurile de bătălie fără un real şi tangibil obiectiv. Regulile mele privind angajarea la sol au fost întotdeauna foarte simple: ca să intervenim într-un conflict, trebuie să existe o ameninţare directă care să apese asupra intereselor noastre naţionale. Ameninţarea ar trebui să fie perceptibilă la un asemenea nivel, încît cea mai mare parte a americanilor ar trebui să ştie unde este punctul fierbinte de pe glob şi să înţeleagă de ce ne implicăm în acel conflict. Şi am face bine dacă am avea un plan beton de a cîştiga şi apoi de a pleca din zonă. În alte cuvinte, strategia mea ar fi net opusă celei prin care am intrat în războiul din Irak. Irakul nu era o ameninţare pentru noi. Poporul american nu avea nici cea mai mică idee care e motivul pentru care Administraţia Bush a decis să atace. Sclipitorii noştri strategi au fost nevoiţi să manipuleze rapoartele serviciilor secrete şi să-şi justifice invazia. Noi am utilizat aşa-zisele arme de distrugere în masă ale lui Hussein ca justificare. Nu exista niciun plan (sau exista unul, foarte prost) de a cîştiga şi a pleca. Înainte să se fi declanşat războiul, m-am opus acestuia vehement. Pentru mine, nu avea niciun sens. La ora aceea am spus că va fi un dezastru şi că va destabiliza tot Orientul Apropiat. Am spus că, fără Irakul care să-l reţină, Iranul va încerca să preia controlul asupra Orientului Apropiat. Şi exact asta s-a întîmplat. Sînt regiuni în lume unde recursul masiv la forţă e necesar. Ameninţarea ISIS e reală. E un nou tip de inamic şi trebuie să-l oprim. Cu cît aşteptăm şi nu facem asta, cu atît mai periculos va deveni acest inamic. N-avem nevoie de un nou 11 septembrie pentru a înţelege că aceşti tipi vor să ne ucidă şi că nu facem destul pentru a împiedica forma lor vicioasă de terorism. Titlurile de o şchioapă şi reportajele video ne spun cu cine avem de-a face: Violuri, răpiri, alinierea de civili pentru a le tăia capetele. Există de asemenea dovezi evidente că ISIS a recurs la arma chimică. A venit timpul ca noi să dăm un răspuns serios. Fie ne batem ca să cîştigăm, fie continuăm să fim marii perdanţi. Din nefericire, va trebui fără îndoială să trimitem trupe la sol pentru a se bate cu Statul Islamic. Nu cred că e necesar să fac publică strategia noastră. În fapt, una dintre gafele politice cele mai ridicule pe care preşedintele Obama le-a comis a fost de a anunţa calendarul retragerii trupelor noastre din Irak şi Afganistan. Dacă consilierii militari o vor recomanda, va trebui să angajăm un număr limitat, dar suficient de trupe pentru a se bate la sol. Am putea de asemenea uşor să extindem operaţiunile noastre aeriene pentru a face imposibil ISIS să găsească refugiu în regiune. Politica noastră de a încerca să fim «consilieri» pe teren în mod sigur a eşuat. În acelaşi timp, am o perspectivă unică asupra a ceea ce-am putea face. În timp ce ISIS este cel mai violent inamic al nostru, el a reuşit să recupereze petrolul din Irak şi Siria, pe care ar fi trebuit să-l luăm noi. Acest petrol, alături de răpiri şi extorsiuni, le finanţează lor armata. Întotdeauna am fost adeptul ideii bombardării acestor cîmpuri de petrol cu scopul de a le tăia sursele de finanţare. Aceasta nu ar afecta, sub nicio formă, producţia mondială de petrol, dar ar reduce drastic capacitatea lor de a finanţa terorismul.

O echipa de medici romani pe "frontul" din Italia

Pe cât de mic este numărul medicilor și al asistentelor care s-au oferit voluntar sa dea o mana de ajutor confraților de breaslă din Italia, pe atât de mare este gestul lor plin de noblețe dar și de sacrificiu. Să se întoarcă sănătoși în țară!

Interesul poarta ... roba

De îndată ce au aflat că parlamentul - forul legislativ al tarii- va abroga legile pensiilor de serviciu, cunoscute în media ca fiind speciale, grefierii, procurorii, judecatorii au lăsat munca cu procesele, au închis "prăvăliile" și au ieșit afară în "pragul casei" adică pe treptele instituțiilor de temut unde se împarte dreptatea, au ieșit pentru a baga spaima în aleșii poporului care le vor lua "cascavalul". Nu discut legalitatea și nici cauza pentru care magistratii fac grevă, ies afară. Interesant mi se pare unitatea de monolit a celor în activitate cu foștii colegi, magistrații in pensie, și ce pensie! Când în 2010 s-au anulat pentru prima dată pensiile de serviciu, inclusiv ale militarilor, și exclusiv ale magistraților, militarii activi nu au ieșit în fața unităților militare, sau pe scările instituțiilor militare, pentru a ptotesta! De ce oare? Mai întâi că militarilor le este interzis acest drept, pe când magistraților nu. Mai sunt multe de spus, dar consider că am atins buba care dă să se spargă. Vom vedea cine va ceda. Mai repede cred că vor ceda parlamentarii, ca să-și apere și ei interesul, de, și ei și-au tras pensii speciale! Trăiască nația!