Un irlandez la noi acasă

Peter Hurley, irlandez stabilit în Maramureș în urma cu 26 ani, a studiat pe viu satul românesc cu valorile sale autentice.

 Nu întâmplător a fost invitat de Episcopia Husilor pentru a susține a susținut o conferință intitulată „Tradiție și modernitate, istorie și prezent pentru tânărul contemporan”. 

 Hurley le-a vorbit tinerilor despre ceea ce înseamnă să fii român și despre admirația pe care o poartă satului românesc și culturii țărănești tradiționale. 

 Hurley afirmă că românismul este definit de cinci piloni: limba română, credința, pământul, cultura tradițională și jertfa.  

 „Rețeta voastră, ceea ce vă face pe voi să fiți diferiți, unici și prețioși, este foarte simplă, sunt cinci cuvinte:   

Primul cuvânt este limba română.  

Fiecare neam, fiecare popor poate să spună: noi avem limba cutare, în afară de Irlanda. În Irlanda 0.3% din populație mai vorbește irlandeză. Nimeni nu poate să îți fure identitatea, dar tu singur poți să o arunci la coșul de gunoi. Acest lucru e foarte important! Vă spun din experiența irlandezilor. Noi am aruncat, acum 150 de ani, limba noastră străveche, la coșul de gunoi, pentru că am fost „educați” să înțelegem că a fost ceva absolut nefolositor. Am fost învățați că nu poți să te duci în lume să prosperi cu limba irlandeză, căci astfel ești un țăran irlandez nefolositor, un lucru de sfidat. Noi am fost, primii, sclavii Europei”, a spus el. Cineva mi-a zis la un moment dat: „În fiecare limbă pe care o cunoști ești un alt om”. Eu cred că așa este! Construiești gândurile tale în funcție de vibrația sunetelor. Limba română este o limbă latină, dar nu numai o limbă latină. De când am început să citesc despre România, în 1994, am citit că ea este cea mai aproape de limba latină în Europa. Pot să îmi imaginez un munte al limbilor, și pe acest munte este un râu care se numește „râul limbilor latine”. Româna este acolo unde izvorăște limba latină, mai sus. Este o limbă atât de frumoasă! Eminescu o folosește cel mai tare. Când citesc cuvintele rugăciunii în limba română eu cred că au putere și rezonanță. În cuvintele din limba română, sunetul și sensul profund sunt foarte, foarte aproape”. Peter Harley crede că România are vocația de a fi legătura dintre Răsărit și Apus.

„Al doilea cuvânt este credința. 

 Credința în Dumnezeu este foarte puternică. Sunteți singurul popor ortodox latin din lume. Asta vă pune într-o poziție de balama între tot ce este în Est și tot ce este în Vest”. Pentru el, pământul se identifică cu tradiția:  

 „Al treilea este pământul.  

Limba, credința și pământul, mai ales Carpații. Carpații sunt coloana vertebrală a poporului român. Stați la fel de confortabil pe partea estică și sudică precum pe partea vestică. Carpații nu au fost niciodată un zid de apărare, ci un copac în care ați urcat în orice moment de primejdie. Pământ cum găsești în România, nu există în Europa. Din acest pământ atât de fertil și de roditor a izvorât o cultură tradițională, autentică bineînțeles. A izvorât și a crescut o cultură tradițională atât de complexă și de frumoasă, atât de plină de valori! Prof. dr. Ion Bucur, fostul director al Muzeului Astra din Sibiu, vorbește despre țăranii din România ca despre o aristocrație a țăranilor Europei. Și cred că așa este! Eu nu cred să fi fost cultura tradițională irlandeză atât de frumoasă cum este cultura tradițională românească, chiar și astăzi, când este foarte încercată această cultură. Cultura tradițională este al patrulea cuvânt, Este vorba despre această tradiție vie, această cultură tradițională vie, care încă se găsește în această parte a Europei. Cum a zis Lucian Blaga, această cultură tradițională, pe care o găsim astăzi în România, este o verigă actuală a unui lanț continuu. La noi, în Vestul Europei, lanțul s-a rupt deja”, a explicat el.  

Peter Hurley a încheiat astfel:  

„A cincea trăsătură care vă definește, care, probabil, este și cea mai dureroasă, este jertfa. Această jertfă este continuă, aparent interminabilă. Pentru mine, a fi român nu este un pașaport sau un loc, ci seamănă mai mult cu o vocație, a fi român înseamnă a avea o vocație. A fi român nu înseamnă drepturi. Aproape niciodată nu a însemnat drepturi, din păcate, dar înseamnă responsabilitate. A fi român înseamnă o responsabilitate asumată, o cruce pe care să o iei, dar nu în sensul negativ, ci în sensul pozitiv al conceptului.  

Acestea sunt cele 5 trăsături pe care cred că le-am cristalizat foarte pe scurt. Pot fi pentru noi un fel de busolă când ne gândim ce înseamnă a fi român. Nu înseamnă o clădire, un imn național, un război sau o victorie și nici un templu, ci este această construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani". 

https://www.youtube.com/watch?v=ywDHSpVui8o

ROMÂNA, LIMBA VECHILOR CAZANII

Cioran zicea, mai în glumă, mai în serios, că să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea. Așadar, azi, de Ziua Internațională a Limbii Materne (ziua este 31 august), să auzim 11 motive care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii. 1. Româna e singura limbă romanică care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei). Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi. 2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi. Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare. 3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata”, „băiatul”, „tabloul”, și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cum ar fi în franceză. Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta. 4. „Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim. N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă”, și în alt fel când rostim „ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu. 5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor. Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă. 6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește. 7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO. „Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții într-atât de specifice culturii noastre încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română. 8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav. Concret, genul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave). 9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”. Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb. 10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000. 11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania). Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume… Referințe: limbaromana.md, theculturetrip.com, dictie.ro.