17 nov. 2013

Meciul secolului

 ReTeVe-ul lu' Ghiţă  a câştigat dreptul de a transmite meciul de la Atena.   Ne-a ţinut toată ziua în priză cu sloganul 'Meciul secolului'. Un slogan asemănător cu 'Nunta secolului' sau 'Nuţu Cămătaru este în libertate'. Nici dacă Naţionala ar fi ajuns  să joace o finală de Campionat Mondial nu s-ar făcut atâta tam-tam. Când am  aflat şi cine va comenta (Emil Grădinescu),  mi-am zis: Hait! Puşchea pe limbă! (Ăsta când zice că vom primi gol apăi aşa se va  întâmpla în minuta următoare a jocului. Ăsta parcă ar fi frate cu dracu.) Colac peste pupăză nici ai noştri jucători cu Piţurcă în frunte   nu l-au contrazis. Kostas Mitroglou le-a dat   două cu mitra în cap de au ajuns în plasa porţii. De s-ar trezi, măcar, bine ar fi.  Se pare că gura păcătosului (ReTeVe-ul lu' Ghiţă)  adevăr a grăit. Abia peste o sută de ani  va mai juca România un meci de baraj pentru a participa la un Campionat Mondial! 
Nu ştiu de ce ţinem aşa mult să participăm doar la un Campionat Mondial şi nu să jucăm?  Aleluia!

2 comentarii:

  1. Daca jucau bine si pierdeau la acelasi scor, cred ca suporterii erau mai putin suparati ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate jucatorii nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor. Ne dorim prea mult sa ajungem la Rio. Nu trebuie atata tevatura, e o intrecere sportiva, cel mai bun castiga.

    RăspundețiȘtergere