Sunt conectat, prin scula de pe masă, la alte scule, ale reţelei mondiale, care mai de care mai softoase şi mai hardoase. Mă văd ca un broscoi închis într-o sferă din sticlă translucidă, prin ea desluşind o altă sferă cu un alt broscoi în ea... câte sfere, cel puţin tot atâţea broscoi. Mă simt ca o libelulă izbindu-mă de fereastra unei case, prin care văd altă casă de fereastra căreia, prin interior, se căzneşte să mă vadă altă libelulă.
Mă văd ca un peşte mic, cel mai mic dintre cei mai mici, într-un acvariu la fel de mic, lovidu-mă de pereţii verziui, dincolo de ei bănuind a fi alte şi alte acvarii mici plutind autonom într-un acvariu uriaş, mai mare decât cel mai mare ocean…
Toată această lume, conectată prin scule care mai de care mai softicoase şi hardeioase, e guvernată de legea booleană cu două articole, zero şi unu, când nu-i laie e bălaie, or e laie or bălaie.
am adus un picamăr
RăspundețiȘtergerehai la spart lumi:)
picamărul dă vibraţii naşpa, nu mai eşti bun de nimic, eu vin cu-n laser super power, sparge toate codurile...
RăspundețiȘtergere